Sportul a ales să aleagă
Până şi "oamenii de fotbal" (minunată formulă, rudă primară cu "oamenii de bine"!) trădează. Două televizoare unul lângă celălalt, pe unul e meci, pe celălalt ştirile care îţi ridică părul în cap. Ochii le fug parcă fără voia lor către tancurile ce defilează pe întinderile nesfârşite care au văzut atâtea trupuri sfârtecate, gropi comune şi gropari ieşiţi din comun.
"Ce naiba vrea nebunu' ăsta?!". Ştim cine e "nebunu'". Ce vrea nu ştim exact, dar bănuim că orice ar vrea va avea un impact asupra noastră, a tuturor. Deja are.
Bun venit în trecut!
De la invazia Afganistanului nu s-a mai văzut aşa ceva, nu s-a mai auzit aşa ceva. E ca un coşmar care revine, ca un asasin care se ridică din mormânt. În '80 a fost boicotul olimpic, apoi încă unul, tranşee săpate adânc între profesioniştii Vestului şi aşa-zişii amatori ai Estului, un glob pământesc spintecat de deciziile unor înalţi prelaţi ai dezordinii mondiale, aceia care declară deschise şi Jocurile, şi războaiele.
Apropo, poate că lumea sportului ar fi trebuit să sară un pic mai mult în sus şi când a fost invadat Irakul, oricât o căutase cu lumânarea Saddam.
Faţa lui Bush Jr. minţind senin despre arme nucleare inexistente e de antologia comicilor trişti. Războaiele iugoslave nu au oprit roata, au fost doar o crudă poveste locală.
Acum e altceva. Rusia e altceva. Ne-am întors în timp, aşa cum ne-am întoarce în casa bombardată de pe linia frontului.
Pentru Putin, practicant al hocheiului de partid și de stat, sportul este un vehicul de imagine. Foto: Imago Images
Palma bunului prieten
Şi ca de obicei când e vorba despre ruşi, e vorba şi despre nemţi. E posibil ca, în relaţia cu Thomas Bach, Putin să fi căzut în capcana în care îi atrage pe alţii. Şeful CIO l-a făcut scăpat de cea mai dură, şi meritată, sancţiune, excluderea din competiţiile olimpice după ce Rusia a manipulat probe doping chiar în timpul unei ediţii.
V.V.P. şi-o fi zis: haraşo, e omul meu! Însă în şahul etern pe care cele două popoare îl joacă, cea mai mare păcăleală e să te încrezi total în celălalt.
Când s-a exprimat în cazul Valieva, patinatoare testată pozitiv şi tratată în stil sovietic de antrenoarea sa după ratarea din programul individual, Bach a ştiut exact cui i se adresează. El nu vorbeşte cu antrenorii, cu oficiali mărunţi, el e egalul şefilor de stat.
În subtext a acuzat că a fost depăşită o linie roşie. În sport, da!, dar în aceste vremuri lucrurile se amestecă.
Danke, Schanke!
Acum Bild cenzurează Gazprom, perlă a coroanei ţarului, de pe tricourile celor de la Schalke, iar Federaţia Europeană de Handbal, atotvorbitoare de germană, interzice meciurile din Ucraina.
Lovitura cea mai mare ar fi însă mutarea finalei Champions League de pe Gazprom (cum altfel?) Arena din St. Petersburg. "UEFA monitorizează atent situaţia. Pentru moment nu există planuri de schimbare a locului finalei", zic cei de la Nyon. Acel "pentru moment" înseamnă, după unii, "un pas în plus şi adio, meci pentru trofeu!".
Cei sacrificați pentru o minciună
E evident că sportul e una dintre primele victime ale vântului rece care suflă dinspre est – de-ar fi doar ea! Iar cei care vor avea cel mai mult de suferit sunt sportivii ruşi, cei corecţi, curaţi şi nu neapărat dornici să-şi sacrifice carierele pentru minciuna că etnicii ruşi din Doneţk şi Luhansk sunt ameninţaţi cu exterminarea.
E un pic cam gogonată chiar şi pentru cei mai creduli. Şi în vreme ce preţul petrolului creşte, umflând buzunarele oligarhilor, prin palmaresul lor va sufla crivăţul.
Sportul capătă glas-nost
Multă vreme s-a mers pe marota că sportul trebuie să fie copil cuminte, să nu se exprime despre alte evenimente. Aşa cum Thomas Bach spunea: "Dacă într-un teatru un actor joacă în «Hamlet», nimeni nu-l întreabă despre opiniile lui politice". Nu, însă regizorul ar putea pune în scenă un «Hamlet» care să îi zgârie pe unii din loje.
Dar gata, sportul a ales să iasă din "Nu văd, nu aud, nu vorbesc". Chinei i-au fost retrase turneele ca urmare a cazului Shuai Peng, iar acum s-a pornit izolarea Rusiei. Spre deosebire de anii '70-'80, când existau două capete tari cu alaiul lor de supuşi şi o Lume a Treia, acum planeta se poate mobiliza mult mai eficient. Vorba aia, planeta e rotundă. Sau povestea era cu mingea?...
{{text}}