La finalul ședinței de astăzi, MTS a emis un comunicat prin care le cere federațiilor sportive să nu deplaseze sportivi în Ucraina, nici pentru competiții oficiale, nici pentru cantonamente, și să facă tot posibilul pentru a-i readuce în siguranță pe sportivii românii aflați temporar în țara vecină.
„Siguranța sportivilor români este o prioritate absolută pentru mine în acest moment. În colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe și cu grupul constituit la nivelul Guvernului României pentru gestionarea acestei crize, Ministerul Sportului va face toate demersurile pentru ca sportivii aflați pe teritoriile afectate să revină acasă în deplină siguranță.
Ministerul Afacerilor Externe monitorizează situația cetățenilor români din Ucraina și a convocat deja celula de criză inter-instituțională pentru sprijinirea și acordarea de asistență consulară cetățenilor români din Ucraina, printre care știm că se află și sportivi români. Am convingerea că aceștia vor reveni în cel mai scurt timp, în deplină siguranță, pe teritoriul României”, a declarat Eduard Novak,potrivit comunicatului emis de Ministerul Sportului.
Ministerul Sportului: „Federațiile sportive să nu deplaseze sportivi în Ucraina”
În contextul deteriorării grave a situației de securitate din Ucraina și din regiunea Mării Negre și având în vedere situația generată de agresiunea militară rusă, Ministrul Sportului, Eduard Novak, a convocat în această dimineață o ședință de lucru în regim de urgență pe tema repercusiunilor acestei situații asupra sportivilor și a evenimentelor sportive.
Pe fondul ridicării, de către Ministerul Afacerilor Externe, a nivelului de alertă pentru Ucraina la nivelul maxim – „Părăsiți imediat țara!”, au fost decise mai multe măsuri în regim de urgență.
Ministerul Sportului solicită din partea federațiilor sportive naționale o informare imediată cu privire la numărul și identitatea sportivilor aflați la acest moment în Ucraina și Rusia, în vederea centralizării urgente a acestor informații.
Cu privire la soluțiile care se impun în legătură cu acești sportivi, precum și cu cei aflați în zone de risc, Ministerul Sportului transmite către toate federațiile sportive naționale solicitarea imperativă de a nu deplasa sportivi în Ucraina, respectiv de efectua toate demersurile de întoarcere imediată în siguranță a sportivilor aflați temporar pe teritoriul acestui stat. De asemenea, de a anula participările viitoare la competiții sau cantonamente în această zonă, până la stabilizarea situației și reinstaurarea unui climat de siguranță.
Ministerul Sportului solicită tuturor federațiilor sportive naționale să urmeze recomandările MAE, care este pregătit să acorde protecție și asistență consulară cetățenilor români de pe teritoriul Ucrainei, prin misiunea diplomatică și oficiile consulare, de a se informa permanent din surse oficiale și de a respecta reglementările stabilite de autoritățile ucrainene. La nivelul Departamentului Consular al MAE a fost activată o linie telefonică dedicată cetățenilor români care se află temporar în Ucraina și care solicită protecție și asistență consulară – telefon 0040 -751.084.537
Ca măsură pentru viitor, pentru a putea beneficia de o reacție operativă a Guvernului, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, se va impune notificarea acestui minister pentru orice deplasare a sportivilor români, cu comunicarea obligatorie a notificării și către Ministerului Sportului.
“Siguranța sportivilor români este o prioritate absolută pentru mine în acest moment. În colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe și cu grupul constituit la nivelul Guvernului României pentru gestionarea acestei crize, Ministerul Sportului va face toate demersurile pentru ca sportivii aflați pe teritoriile afectate să revină acasă în deplină siguranță. Ministerul Afacerilor Externe monitorizează situația cetățenilor români din Ucraina și a convocat deja celula de criză inter-instituțională pentru sprijinirea și acordarea de asistență consulară cetățenilor români din Ucraina, printre care știm că se află și sportivi români. Am convingerea că aceștia vor reveni în cel mai scurt timp, în deplină siguranță, pe teritoriul României”, a declarat Eduard Novak, Ministrul Sportului.
- comunicat Ministerul Sportului
{{text}}