GSP special   •   Stiri extrasport   •   UCRAINA

Războiul din Ucraina zguduie sportul » 10 știri care au marcat ziua după intervenția devastatoare a Rusiei

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 24 februarie 2022

Războiul teribil pe care Rusia l-a dezlănțuit în Ucraina a avut impact și în sport, acolo unde nume mari au luat poziție față de agresiunea lui Vladimir Putin ;i competiții au suferit. 

Iată un scurt rezumat, cu 10 știri, al impactului pe care invazia rusească l-a avut în sportul mondial:

  1. În primul rând, imaginile din Ucraina au fost devastatoare. Intervenția suprinzătoare și în plină forță a rușilor a distrus clădiri civile și a produs panică pe străzile din țara vecină. ucraina;
  2. Clubul Schalke 04 a scos „Gazprom” de pe tricouri, în urma protestului ziariștilor de la Bild. Iar astăzi, UEFA se întrunește într-o ședință de urgență în care decide dacă finala Ligii Campionilor va fi mutată de la Sankt-Petersburg în acest an
  3. UEFA a scandalizat lumea fotbalului cu boicotul anti-război de la Napoli - Barcelona! Înainte de începerea partidei din „16”-imile Europa League, jucătorii de la Napoli și Barcelona s-au unit pentru a afișa un mesaj care nu a apărut la TV;
  4. Comitetul Executiv al Federației Ucrainene de Fotbal s-a întrunit după invazia declanșată de Rusia. Federalii ucraineni vor ca naționala rusă și echipele de club să fie excluse din competițiile organizate de FIFA și UEFA;
  5. Ucraineanul Yaroslav Rakitsky (32 de ani), fundaș central la Zenit Sankt Petersburg, campioana Rusiei, a transmis un mesaj de pace chiar în ziua invaziei comandate de Vladimir Putin. Dar povestea lui Yaroslav Rakitsky este una complicată. Fotbalistul cu 54 de selecții în prima reprezentativă a Ucraniei a fost interzis la națională în 2019, când a plecat de la Șahtior la Zenit;
  6. Rusul Andrey Rublev (24 de ani, 7 ATP) a îndrăznit să îndemne la stoparea războiului din Ucraina și spune că a primit mesaj jignitoare, agresive, din cauza conflictului declanșat de Vladimir Putin;
  7. Care spune Garry Kasparov că ar fi marea slăbiciune a lui Putin: „Lumea liberă poate folosi asta, dacă dorește”;
  8. Ce se întâmplă cu Chelsea? Roman Abramovic (55 de ani), patronul rus al lui Chelsea, ar urma să fie interzis permanent în Marea Britanie. Miliardarul nu a mai fost văzut de luni bune pe Stamford Bridge, iar sursele The Sun precizează că este puțin probabil ca acestuia să i se mai permită vreodată să locuiască în Marea Britanie;
  9. Strigătul disperat al unui atacant de la Poli Iași: „Nu-mi pot aduce soția de la Odesa, lumea e îngrozită! E sportivă de națională în Ucraina";
  10. Echipa de baschet masculin FC Barcelona nu va mai face deplasarea în Rusia, acolo unde ar fi urmat să întâlnească Zenit Sankt Petersburg în Euroligă.
+30 Foto
Locuitorii din Lvov se grăbesc să părăsească orașul după atacul Rusiei

BONUS: 3 texte de pe Libertatea pe care trebuie să le citești: 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.