Fotbalul feminin românesc este în doliu. Victorina Simion, una dintre cele mai reprezentative jucătoare ale echipei naționale a României din anii '90, 65 selecții și 57 de goluri, a decedat miercuri, 23 februarie, la Craiova, la vârsta de 62 de ani.
Considerată o atacantă de mare clasă, Victorina Simion a activat în România la CFR Craiova (1990-1995) și la Coruna Câmpina (1997), iar în straiănătate a jucat la formația turcă Sitespor Istanbul (1996). Victorina Simion a câștigat campionatul României cu CFR Craiova (1991-1992), ediție în care a fost golgetera țării cu 60 de reușite.
Victorina Simion a intrat în istoria echipei naționale feminine de fotbal marcând patru goluri la primul meci din istorie. Pe 4 iunie 1990, naționala României disputa primul său joc, împotriva selecționatei olimpice a Italiei. Tricolorele s-au impus cu 7-1, grație golurilor marcate de Victorina Simion (5′, 45′, 50′, 62′) și Camelia Humulescu (10′, 25′, 57′).
Victoria Simion a decedat
Originară din Pieleşti (locul de naştere şi al lui Geolgău), Victorina Simion a absolvit cursurile şcolii generale din localitatea natală, apoi a intrat la Liceul Economic „Gh. Chiţu” din Craiova, iar în 1997 a absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova. În perioada studiilor gimnaziale a practicat handbalul, fiind selecţionată la Club Sportiv CFR Craiova.
În 1989, şi-a descoperit pasiunea pentru fotbalul feminin, pe care l-a practicat un an în paralel cu handbalul. După abandonarea carierei de fotbalistă, Victorina Simion a fost, în perioada 1998-2012, antrenoare de fotbal la CFR-Gaz Metan Craiova, dar şi la alte echipe.
{{text}}