Vasili Hamutovski (43 de ani), fost portar la Steaua și Petrolul Ploiești, în prezent antrenor secund la echipa ucraineană FK Lvov, a transmis un mesaj emoționant după ce țara în care activează în prezent a fost invadată de ruși.
Hamutovski nu a putut trece cu vederea peste evenimentele care au zguduit întreaga lume în ultimele zile și este convins că vinovaţii pentru acest război vor plăti pentru faptele lor.
Vasili Hamutovski, mesaj pentru cei care au provocat războiul din Ucraina
Vasili Hamutovski, fostul portar de la Steaua (2003-2006) și Petrolul (2012), a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor sociale și a afirmat că toți cei care au pornit acest război nu vor scăpa de pedeapsă.
„Sunt deja la baza de antrenament a clubului Lvov. Nimeni nu se mai îndoiește că, pentru a treia zi la rând, are loc un război la scară largă în Ucraina. Oamenii încearcă să demonstreze și să explice ceva, dar eu spun un singur lucru: cei care au pornit războiul vor plăti și pe pământ, și în fața lui Dumnezeu”, este mesajul transmis de Hamutovski.
3sezoane a evoluat Hamutovski în tricoul celor de la Steaua, timp în care a devenit de două ori campion al României
Hamutovski, protest împotriva aliatului lui Putin
Vasili Hamutovski a fost în anul 2020 una dintre vocile puternice din viața publică a Belarusului. Acesta a protestat împotriva regimului autoritar al președintelui Lukașenko, cel care acum este unul dintre principalii aliați ai lui Putin. De altfel, o bună parte dintre trupele rusești care atacă acum Kievul au intrat în Ucraina prin Belarus.
12este locul pe care se află echipa lui Hamutovski, Lvov, în prima ligă din Ucraina
{{text}}