Sporturi   •   Altele   •   RĂZBOI ÎN UCRAINA

Putin, suspendat din funcție » „Executat” de prietenul român de la judo

Vladimir Putin Foto:Imago

Articol de Andrei Petrescu   —  duminică, 27 februarie 2022

Federația Internațională de Judo (FIJ) se dezice de acțiunile lui Vladimir Putin, cel care a pornit războiul împotriva Ucrainei.

FIJ, al cărei președinte este Marius Vizer, a anunțat duminică, printr-un comunicat, suspendarea liderului de la Kremlin din toate funcțiile pe care acesta le deține în cadrul Federației. 

Vladimir Putin, suspendat de Federația Internațională de Judo

„În lumina războiului care are loc în Ucraina, Federaţia Internaţională de Judo anunţă suspendarea lui Vladimir Putin din funcţiile de preşedinte de onoare şi ambasador al Federaţiei Internaţionale de Judo”, a fost mesajul celor de la FIJ.


Vladimir Putin este foarte apropiat de acest sport, fiind posesorul centurii negre 8 Dan, acordată în 2012 de Federația Internațională de Judo, Putin a fost primul rus care a reușit această performanță.

De asemenea, Rusia a pierdut organizarea Grand Slam-ului de Judo din acest an, programată în perioada 20-22 mai, la Kazan.

Reacția lui Marius Vizer

„Suntem întristați de situația internațională actuală, rezultat al dialogului ineficient la nivel internațional. Noi, comunitatea sportivă, trebuie să rămânem uniți și puternici, să ne susținem unii pe alții și valorile noastre universale, pentru a promova mereu pacea și prietenia, armonia și unitatea. 


Familia judoului speră ca tulburările actuale să poată fi soluționate în ultimul moment, pentru a restabili normalitatea și stabilitatea în Europa de Est și în lume, concentrându-ne încă o dată pe diversitatea culturală, istoria și moștenirea Europei, în cel mai pozitiv mod”, a declarat președintele Marius Vizer pentru ebihoreanul.ro.

Oamenii din judo sunt o categorie puţin mai aparte, ne leagă nişte valori şi ăsta e chiar adevărul despre relaţia cu preşedintele Putin. Eu vreau să rămân în limitele fair play-ului şi ale sportului, n-aş vrea să comentez aspecte politice. Sunt câteva ţări în lume, printre care şi Rusia, care investesc foarte mult în sport, văzând în sport un factor de educaţie mintală, fizică, socială a naţiunii, şi pentru asta eu le respect

- Marius Vizer, despre Vladimir Putin potrivit ebihoreanul.ro

Marius Vizer, prieten cu Vladimir Putin

Invitat pe 19 octombrie 2021 la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” pe GSP.ro, Cozmin Gușă, președintele Federației Române de Judo, dezvăluia realația de prietenie dintre Marius Vizer, actualul șef al Federației Internaționale de Judo, și Vladimir Putin.

E prieten cu Putin. Putin îl respectă foarte mult, stă de vorbă cu el, i-am văzut în diverse ipostaze de comunicare amicală. Putin a lăsat și el să se înțeleagă asta la toate competițiile la care a fost invitat. 

Putin a practicat ceva judo și avem și un român care l-a bătut pe vremuri, un judoka de la Dinamo (n.r. - Cornel Roman). Chiar dacă nu mai practică judoul, Putin își mai pune kimonoul și aduce bani”, declara Cozmin Gușă.

Citește alte știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.