Laude pentru FRF și LPF

Federația și Liga suferă că nimeni nu le laudă. Și cheamă presa să scoată în evidență puzderia de lucruri bune din fotbal în loc să caute pete în soare.

Răzvan Burleanu, acest Nicușor Dan cu mingea la subraț, revoluționarul care înainte de alegeri galopa pe calul alb al speranței și apoi a livrat fum împachetat în discursuri apretate, spune că FRF e un model. Deocamdată pentru celelalte federații naționale, în curând pentru mai multe federații din Europa Centrală și de Est. În viitor, de ce nu?, pentru întreaga omenire. 

Federația ar vrea ca ziariștii să nu mai întrebe despre necalificări, insolvențe, incompetență și corupție. Mai bine să punem reflectoarele pe succesele răsunătoare de bună guvernanță, să discutăm despre project managementul pe dezvoltare sustenabilă și să aplaudăm fâțâiala pe la simpozioanele UEFA.

Vreți un exemplu? Iată: „Recent, în cadrul programului educațional dedicat profesionalizării foștilor internaționali, președintele Burleanu a predat abordarea strategică pentru dezvoltarea fotbalului unor foști jucători ca Sami Khedira, Nemanja Vidic sau Nigel de Jong”. 

Pitbulli vs PR

Da, FRF și-a găsit o nișă, speculează bine niște surse externe de finanțare și buchisește proiecte care sună bine pe hârtie. Felicitări, dar fotbalul nu poate fi înghesuit într-un Gantt, rumoarea stadioanelor nu poate fi oprită cu livrabile bifate în pachete de lucru care nu se termină cu goluri, calificări, suporteri fericiți. Că fără bucurie, fotbalul e pustiu. 

Bosumflat că ziariștii rostogolesc nemulțumirea publicului, Burleanu dă ochii peste cap când e înghesuit prin conferințe de ziariștii-pitbull. Reporteri de teren ca Ioan Bratu ori Dochița Moșoianu, Vlad Nedelea ori Dragoș Stoica, Adrian Costeiu sau Marius Mărgărit, deopotrivă veterani sau mai juniori, toți au obosit să fie trași de urechi că nu văd marile realizări din fotbal. Dar se vor încăpățâna în continuare, alături de redacții întregi, să facă presă, nu PR.

Niciun președinte nu poate influența performanța unui club sau a unei naționale. Eu nu antrenez naționala, nu intru în teren.



 - Răzvan Burleanu, pieton

Dincolo, la Ligă, se cântă același hit, cu refrenul „Să facem împreună un produs mai bun!”. Împreună, adică ziariștii să umfle și ei un pic Liga 1, zice Justin Ștefan într-un interviu pentru Gazetă. Că uite, e păcat să tot arătăm terenurile nasoale, jucătorii neplătiți, cluburile cu management de Ev Mediu șamd. De ce să dăm cu bulgări în Moș Crăciun? Nu din cadoul ăsta mare trăim bine cu toții? Nu, poate unii trăiesc bine doar dacă au conștiința împăcată, știi ce zic?

Să fim liberi, dar să nu exagerăm cu libertatea

„Nu cred că este în interesul nimănui să dai bani pe un produs și, ulterior, să-l critici”, explică secretarul general al Ligii, cu bătaie spre televiziuni și nu numai. „Fiecare are dreptul la opinie, însă trebuie să repetăm că dacă avem un produs și vrem să-l creștem, nu trebuie să-l călcăm în picioare!”. 

Cum ar veni, fiecare are dreptul la opinie, dar nu la opinii contrare. La Sputnik sau la Russia Today ați încercat, domnule Ștefan? Că Moscova tocmai a cerut presei ruse să nu mai utilizeze cuvintele „invazie” și „război” în Ucraina, ci doar „operațiune militară”, să nu dea rău la branding. 

Această frustrare comună, „dom'le, facem atâtea lucruri bune și voi nu le băgați în seamă”, ornată cu îndemnul „haideți să lucrăm împreună pentru binele comun”, se izbește însă de regulile unei meserii nesuferite. Ca ziariști, suntem obligați să păstrăm o distanță critică față de tot ce mișcă pe nișa noastră. Și vom explica întotdeauna, fără aroganță, că treaba presei e să aducă informații în fața publicului și să îi țină sub presiune pe cei care fac produsul, nu să-i ajute să-l „vopsească”!

Granițe și reguli

Topirea graniței dintre jurnalism și PR are rădăcini într-o confruntare străveche, când amicală, când aspră, purtată pe frontul advertisingului. Acolo, companiile au încercat dintotdeauna să blureze linia care separă editorialul de comercial. 

Exemplu de dată recentă: încurajate de poziția tot mai puternică în piață - pentru că aproape toate federațiile, cluburile, dar și companiile de media sunt puternic alimentate cu investițiile caselor de pariuri în publicitate -, unele companii de betting se înscriu și ele, deocamdată timid, în aceeași retorică a alinierii jurnaliștilor „pentru binele comun”.

Clienții, fie ei bookmakeri sau orice altceva, ar vrea poate ca ziariștii să nu mai fie doar ziariști, ci și agenți de vânzări, să le promoveze businessul pe persoană fizică. Dar oriunde în lume, bugetele de marketing cumpără pentru brand expunere, nu protecție, bunăvoință sau exceptare de la regulile industriei media. 

Altfel, în curând și sportivii vor fi forțați să aibă propriul „product placement” în timpul competițiilor, 100% nativ. Un atlet va trage pe dreapta dintr-o cursă ca să gâlgâie o bere și să se lingă pe buze după ce strigă numele brandului de pe etichetă. O judoka își va amâna ipponul ca să spună de pe tatami două vorbe despre ultima super-ofertă cu net nelimitat a sponsorului. Și, eventual, unui fotbalist îi vor sclipi ochii la o cotă bună înaintea unui corner și va plasa instant pariul în aplicația mobilă. 

Să lucrăm împreună pentru binele comun, cum ar zice Liga și Federația. Și să forțăm regulile care ne încurcă.