Opinii   •   Opinii   •   EDITORIAL

Imaginile care au revoltat și revoltă. CIO și FIFA, în brațele lui Putin

Articol de Theodor Jumătate   —  luni, 28 februarie 2022

De ce a fost protejată Rusia atât de mult timp? Pentru că Thomas Bach și Gianni Infantino i-au strâns mâna dictatorului, au râs cu el, au ciocnit pahare de șampanie, au fost decorați. Erau în genunchi în fața lui. Fără presiunea internațională, cei doi ar fi ferit Rusia și de efectele războiului

Duminică seară, eram uluit. Rusia supraviețuise "tribunalului" FIFA, deși era o țară invadatoare. Declanșase un război. Ce ar trebui să facă pentru a fi exclusă din fotbal? Să atace nu una, ci două, trei, patru țări una după alta, ca Germania nazistă? Nu era suficient că distruge Ucraina, că ucide oameni nevinovați?

Gianni Infantino și Ordinul Prieteniei, prins la reverul său de dictator (foto: Imago)

Așteptam interzicerea Rusiei și s-a răspuns inițial cu o decizie copy-paste după modelul CIO. În acel moment, Rusia continua să joace sub numele RFU. Am văzut Russian Olympic Committee, aveam în 2022 și Russian Football Union. După ROC, RFU. Întreg sportul Moscovei se transforma într-un acronim.


Dopaj rus pe muzică de Bach

Nu exista nicio schimbare. Nimeni nu oprea fotbalul rus, nici chiar cei care ar fi trebuit să spună STOP. Nu mai era oficial Rusia, dispăreau steagul și imnul, nu mai erau spectatori, iar "acasă" se muta pe teren neutru. Dar intra în competiții. Cu aceleași echipe, aceiași jucători. În fapt, nu se schimba nimic. Nimic. La fel se întâmplase și cu sportul rus.

CIO a avut toate dovezile că Rusia are în spate un sistem de dopaj controlat de stat și totuși, gulerele albe și apretate de la Lausanne au lăsat ROC să participe la Jocurile Olimpice. Și, ultima picătură, la Beijing, i-au permis Kamilei Valieva să concureze la patinaj artistic, deși fusese depistată pozitiv. Dopată. Agenția Mondială Antidoping, temuta WADA (pentru unii, ca Putin, nu era temută deloc), a fost călcată în picioare. Nu era prima oară.

De ce? Pentru că primul guler alb CIO, Thomas Bach, i-a strâns mâna lui Putin, l-a îmbrățișat, a râs la glumele lui și a ciocnit pahare de șampanie cu el. Sunt o mulțime de poze cu Bach și Putin. Privite și atunci, și acum, sunt oribile, revoltătoare. Pentru că și atunci știam toți, știa și Bach, că Putin e un dictator, că mulți oameni au fost închiși din cauza lui, au murit din cauza lui.


Dacă Samaranch le-a oferit ordine olimpice lui Ceaușescu și Honecker - și au fost mulți alții -, de ce nu s-ar îmbrățișa Bach cu Putin? Chiar așa!

Ordinul Prieteniei la Kremlin

FIFA avea în 2022 exact scenariul care să țină fotbalul rus pentru o lungă perioadă la izolare, închis între propriile ziduri, departe de scena internațională. Dar Zürich-ul a ezitat. Duminică seară, l-a protejat, în loc să-l sancționeze.

Cum să-l pedepsească Gianni Infantino pe Big Brother? Ce bine se simțea elvețianul când Putin îl lua de gât prietenește. Sau când jucau fotbal pe holurile aurite ale Kremlinului cu mingea Mondialului din 2018. Sau când fostul agent KGB-director FSB îi prindea de rever o medalie, Ordinul Prieteniei. Din nou, și în cazul lui, fotografiile sunt cea mai bună mărturie.

Ce ipocrit dezgustător! Ar fi făcut orice ca să intre în grațiile lui Putin. Tiran, Putin? Niciodată! Asta ar fi spus Infantino. La început de 2022, nu mai știe pe unde să se ascundă.

Zilele trecute, Infantino a fost întrebat de un jurnalist britanic dacă mai are acea medalie și dacă vrea și acum, în plin război, să o păstreze. Nu a răspuns nimic. A tăcut. Și FIFA l-a blocat pe acel ziarist.

E o poveste aproape similară la FIFA precum la CIO. După aproape 18 ani cu Sepp Blatter, amicul tuturor dictatorilor planetei, a venit Infantino. L-a îngenuncheat pe Platini, trimițându-l în fața tribunalului cu ajutorul procurorilor elvețieni loiali, care i-au fabricat dosarul de corupție, și de șase ani el face tot ce vrea la FIFA.

Dispăreți! Ascundeți-vă!

Ieri, în cele din urmă, presați de lumea întreagă, care cerea lovirea lui Putin, Bach a propus excluderea Rusiei din sport, iar Infantino a suspendat fotbalul Moscovei. Fără acea presiune, amândoi ar fi închis ochii și în fața războiului.

Ieri, când Harkov-ul era asediat, incendiat de rachete și bombe, cu cartiere în flăcări și fum, cu civili omorâți, și Bach, și Infantino ar fi trebuit să dispară. Să fugă undeva, pe o insulă la capătul lumii. Să nu-i mai vedem. Să nu-i mai auzim. Ultima decizie nu-i mai salvează.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.