Forul care guvernează competițiile internaționale din rugby, World Rugby, a anunțat că atât naționala Rusiei, cât și cea a Belarusului vor fi excluse din toate competițiile. România este în aceeași grupă de calificare pentru CM 2023 cu Rusia.
„Suspendarea completă şi imediată a Rusiei şi Belarusului din toate activităţile internaţionale de rugby” şi „suspendarea completă şi imediată a Federaţiei Ruse de Rugby din statutul său de membru al World Rugby până la noi ordine”, se specifică într-un comunicat de presă.
Rusia se afla încă în runda finală a calificărilor europene pentru Cupa Mondială din 2023, care va avea loc în Franţa, însă șansele de calificare erau minime. Rusia era pe locul cinci în clasament și mai avea doar trei meciuri de disputat, în condițiile în care doar primele două echipe se califică direct la turneul final.
Meciurile rămase de disputat de Rusia au fost anulate
Rușii mai aveau de jucat cu Georgia, cu Olanda și cu Portugalia, dar toate meciurile au fost anulate, după ce Federația Rusă a fost exclusă din toate competițiile internaționale.
„Decizia a fost luată în interesul valorilor de solidaritate, integritate şi respect pentru rugby”, a preciazt World Rugby pentru a justifica decizia fermă luată.
România a învins Rusia în campania de calificare la CM de Rugby
Naționala de rugby a României a debutat cu o victorie pe 5 februarie în fața Rusiei, pe stadionul Arcul de Triumf, scor 34-25 (24-7), în primul meci din actuala stagiune a Rugby Europe Championship, turneu a cărui miză finală e calificarea la CM din 2023.
Punctele „tricolorilor” în acel meci au fost aduse de Ovidiu Cojocaru (eseu, transformare), Tudor Boldor (transformare, eseu și lovitură de pedeapsă), Mihai Macovei (eseu), Gabriel Rupanu (eseu) și Daniel Plai (transformare și lovitură de pedeapsă).
{{text}}