Liga 2

Gata să revină în Liga 1, după 7 ani de exil: „Suporterii abia așteaptă!”

U Cluj se clasează pe 3 acum în Liga 2 // foto: facebook.com/FCUCluj

Articol de Alexandru Barbu  —  marţi, 01 martie 2022

Universitatea Cluj s-a calificat matematic în play-off-ul din Liga 2, după 4-0 cu Chiajna în prima etapă a noului an. Erik Lincar (43 de ani), antrenorul ardelenilor, e încrezător că va promova cu „U” la finalul campionatului: „Am întărit echipa în iarnă, țintim primele două locuri”.

2014-2015 e ultima stagiune în care U Cluj a activat în Liga 1. A urmat un drum lung, început din Liga 4, iar clubul înființat în 1919 a bătut 3 sezoane pasul pe loc în „B”.

Erik Lincar, antrenor U Cluj: „Jucătorii veniți din Liga 1 ne-au adus un plus”

- Domnule Lincar, cum ați reușit să o zdrobiți aseară pe Chiajna, echipă care primise doar 6 goluri până la meciul cu U Cluj? 
- E dificil să răspunzi la o astfel de întrebare. E clar că nu le-am dat șanse, nu s-au apropiat de poarta noastră și nu au avut ocazii mari. Am avut 7 zile la dispoziție să pregătim jocul, timp în care am analizat bine adversarul. Am pregătit corect partida, iar multe dintre lucrurile pe care le-am antrenat au fost puse în aplicare și aseară, pe teren.

- Omul meciului a fost cu siguranță Ely Fernandes, semnat în această iarnă.
- Într-adevăr, a jucat foarte bine. Am negociat cu el două luni, nu a fost ușor de convins să vină în Liga 2, dar cei din conducere s-au mișcat excelent până la urmă. E un fotbalist care a dat randament și în Liga 1, la Gaz Metan și Farul. A marcat aseară și Romario Pires, un alt nou jucător. E important pentru moralul lor, dar și pentru echipă, că au făcut diferența.

- A crescut mult echipa după implanturile din Liga 1? Spuneați de Ely, Romario, mai sunt Ioan Filip, Roberto Romeo... 
- E clar, nu trebuie să fii mare specialist să observi asta. Chiar dacă nu toată lumea a avut încredere în deciziile pe care le-am luat în mercato, vorbim totuși de jucători cu prezențe constante în Liga 1. Știam ce calitate au și știam că ne pot ajuta, aduc un plus de valoare.

Erik Lincar e antrenorul clujenilor din mai 2021

U Cluj se pregătește de promovare: „Suporterii noștri așteaptă de 4 ani”

- Urmează pe 8 martie un meci foarte important, cu Hermannstadt. Cu o victorie, urcați pe locul 2.
- Am început deja să pregătim acest duel. Au și ei jucători valoroși, cu experiență în Liga 1. Suntem două echipe cam de același nivel, vor face diferența detaliile și inspirația din ziua respectivă. Am urmărit jocul lor cu Dunărea Călărași (n.r. - 6-0 pentru sibieni), nu mă așteptam la altceva. Dunărea n-avea nicio șansă, a folosit mulți copii, și din acest motiv e destul de complicat să știm de unde să-i luăm pe cei din Sibiu.

- Obiectivul Universității e promovarea directă, de pe primele două locuri, sau ar fi în regulă să fiți și la baraj?
- Cred că obiectivul fiecărei echipe care intră în play-off va fi să termine pe primele două locuri. Cei de la Petrolul au un avantaj mare în fruntea clasamentului, însă rămâne deschisă lupta pentru locul doi la care vor adera toate celelalte echipe.

- Vedeți realistă la baraj o victorie a unei echipe din „B” contra unui adversar din primul eșalon?
- Avem excepția de anul trecut, când CS Mioveni a trecut de Hermannstadt. Așa ca... de ce nu? Cine va ajunge la baraj trebuie să aibă încredere că poate promova, nimic nu e imposibil.

- Atmosfera din oraș cum o simțiți? Pun fanii o presiune suplimentară?
- Există o presiune, normal. Suporterii noștri așteaptă această promovare de 4 ani, de când echipa a ajuns în Liga 2. Sperăm să le oferim această bucurie la finalul campionatului.

- Ați fost aproape de promovare și cu Turris în anii trecuți. Mai bună echipa de acum de la U Cluj?
- Mult peste! Chiar sper să antrenez în Liga 1 peste câteva luni.

Rezumatul meciului U Cluj - Chiajna 4-0:

Citește mai multe știri din Liga 2:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.