Fotbal   •   Nationala   •   CFR Cluj

Dan Petrescu propune 4 veterani pentru naționala lui Edi Iordănescu: „Mă bufnește râsul când aud asta”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 01 martie 2022

Dan Petrescu (54 de ani), antrenorul celor de la CFR Cluj, se așteaptă ca Edi Iordănescu să cheme numeroși fotbaliști cu experiență la echipa națională în timpul mandatului său de selecționer.

Petrescu este de părere că la echipa națională nu poate exista o reconstrucție și îl sfătuiește pe Edi Iordănescu să ia cei mai în formă fotbaliști din Liga 1, chiar dacă aceștia sunt trecuți de prima tinerețe. 

Dan Petrescu: „Sunt convins că Budescu, Tamaș, Săpunaru, Deac vor fi chemați”

Acesta consideră că 4 jucători nu au voie să lipsească din lotul lui Iordănescu la meciurile din martie cu Grecia și Israel.


„Eu cred că Edi se uită peste tot, chiar alaltăieri m-a sunat. E un antrenor echilibrat, se consultă cu toată lumea și o să ia decizile pe care le consideră el. Sunt convins că Budescu, Tamaș, Săpunaru, Deac vor fi chemați. Nu cred că se uită la vârstă. Nu cred că un antrenor trebuie să facă greșeală și să spună că vine să facă o reconstrucție. 

Mă bufnește râsul când aud reconstrucție. Te dă afară imediat, ce reconstrucție? El trebuie să ia jucătorii care crede că îi vor câștiga următorul meci, nu jucători cu care să faci reconstrucție. Nu mai există așa ceva, nu te mai așteaptă nimeni, nicăieri. Uitați-vă la Rapid, merită să fie antrenorul pus sub presiune? La FC Argeș merită?

 Nu, dar la noi așa e, gata, schimbăm antrenorul. Asta e realitatea în fotbal. Edi Iordănescu cred că va alege orice jucător care este în formă. În momentul de față, Budescu este în mare formă, iar noi trebuie să avem mare grijă să nu mai fie în formă mâine, asta e clar”, a declarat Dan Petrescu la conferința premergătoare meciului FC Voluntari - CFR Cluj.


Edi Iordănescu: „La echipa națională nu contează vârsta”

Invitat în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” după ce a fost numit selecționer, Edi Iordănescu dezvăluia că nu va ezita să cheme veteranii la echipa națională dacă aceștia sunt în formă.

„Voi apela la oricine poate ajuta echipa națională. Nu cred în vârstă! La echipa națională nu contează vârsta. Eu cred în recunstrucție, în moment și în planuri clare. Media de vârstă acum e de 25, 26 de ani și se apropie de cea mai bună pentru performanță. 

Așa spune statistica, spre 27, 28 de ani. În perioada asta de calificări, vom avea răspunsul cel mai clar de la această generație”, spunea Edi Iordănescu.

Iordănescu debutează în martie

În martie, România va juca două partide amicale. Pe 25 România va juca împotriva Grecia, pe stadionul Steaua, iar pe 29 va juca în Israel. Ulterior, între 4 și 14 iunie, România va juca patru meciuri în Liga Națiunilor.

  • 4 iunie 2022: Muntenegru – România (ora 21:45)
  • 7 iunie 2022: Bosnia – România (ora 21:45)
  • 11 iunie 2022: România – Finlanda (ora 21:45) - stadionul Steaua
  • 14 iunie 2022: România – Muntenegru (ora 21:45) - stadionul Steaua
  • 23 septembrie 2022: Finlanda – România (ora 21:45)
  • 26 septembrie 2022: România – Bosnia (ora 21:45)

Citește alte știri despre echipa națională:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.