Și dacă ar fi fost invers, dragă Ana?

Mesajul postat de Ana Bogdan după înfrângerea în fața Daianei Iastremska poate fi citit ca un semn de solidaritate cu ucraineanca. Dar și în cheie mioritică

Ana Bogdan a pierdut în primul tur al turneului de la Lyon în fața Daianei Iastremska. Ucraineanca Daiana Iastremska. Tânăra de 21 de ani de-abia ce trecuse acum câteva zile prin România, fugind din calea războiului. 

Alte compatrioate de-ale ei, la fel de tinere, poate la fel de talentate în domeniul lor și cu școală mai multă, au ales să rămână în Ucraina. Unele s-au înrolat voluntare, să își apere țara. Dar sigur că nu toți avem stofă de eroi.

Emoticoane pupăcioase

În scurta ei ședere în România, Daiana Iastremska a fost copleșită de mesaje de susținere. Coincidență, unul dintre acestea venise tocmai de la Ana Bogdan, viitoarea adversară de la tuneul WTA de la Lyon. 

Ceea ce a fost foarte frumos din partea ei și venea ca o confirmare a susținerii morale și materiale pe care mulți compatrioți o împărtășesc ucrainenilor loviți de năpastă. Multă emoție și nenumărate emoticoane pupăcioase și inimioare în rețelele sociale. Surplusul acesta de sentimente riscă să transporte în lacrimogen o imensă nenorocire.

Sportul este luptă dreaptă

Mesajul postat de Ana Bogdan pe InstaStory la câteva ore după ce a fost învinsă greu de Iastremska, scor 6-3, 6-7, 6-7, nu iese din matricea senzorialului. O inimă, două mâini împreunate a rugăciune. Și un text în care Ana spune că din punct de vedere emoțional a fost cel mai greu meci al ei. 

Se simte că este sinceră. „Trebuia să lupt, pentru că asta înseamnă competiția, dar cumva știam că este nedrept”. But somehow I knew it was not fair, varianta în engleză. Literar sună superb. Dar. Cum adică, dragă Ana, de ce era nedrept față de Iastremska să încerci să o învingi? Să o învingi în luptă dreaptă, cu orice mijloace sportive. Că doar nu ar fi fost o victorie a ta un atentat la suferințele poporului ucrainean!

Jucătoare, nu refugiată

De ce dilema asta, de unde îndoiala? Căci în momentul în care a hotărât să participe la turneu, tânăra Daiana Iastremska nu era o luptătoare pentru libertatea Ucrainei, nici măcar o refugiată, ci doar o jucătoare profesionistă de tenis hotărâtă să câștige. 

Și da, spre deosebire de tine, care ești sensibilă, empatică și foarte cinstită, mi se pare că ea a apelat la mijloace care țin puțin spre deloc de sportivitate. Ești sigură, dragă Ana, că Iastremska a fost accidentată atunci când acuza dureri pe la jumătatea partidei? Asta a fost „fair” din partea ei?

Slalom printre sentimente

„Somehow”, nu cumva a fost doar o strategie ca să te înmoaie și mai tare, după ce la începutul meciului defilase cu steagul galben-albastru al patriei? Altfel cum ar fi rezistat domnișoara Iastremska unui meci-maraton, de 3 seturi, dintre care două decise la tiebreak? 

Nu te acuz, sunt întrebări pe care mi le pun în egală măsură. Slalomăm printre sentimente. Sunt întrebări pe care ar trebui să ni le punem plecând tocmai de la o banală întâlnire de tenis de la un turneu mic, de la Lyon. Despre unde se termină compasiunea și unde începe viața fără emoticoane.

Și, în final, o ultimă întrebare. Crezi că dacă, Doamne ferește!, lucrurile stăteau invers, adică dacă tu erai refugiata, ea ar fi fost la fel de sensibilă și într-un final ți-ar fi lăsat liberă calea spre victorie?