Fotbal   •   Liga 1   •   FC Voluntari - CFR Cluj 0-1

Constantin Budescu nu le dă nicio șansă foștilor colegi de la FCSB în lupta pentru titlu: „CFR o să câștige campionatul și anul ăsta”

Constantin Budescu

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 02 martie 2022

FC Voluntari - CFR Cluj 0-1. Constantin Budescu, mijlocașul ilfovenilor, crede că lupta la titlu este încheiată după victoria ardelenilor.

„Am început foarte bine, am avut câteva ocazii după care ei ne-au marcat gol și asta a fost istoria meciului. Am încercat să aducem mingea în fața porții să marcăm, dar din păcate nu am reușit. O echipă bună, solidă. Se știe asta de câțiva ani, nu de acum și probabil că o să câștige campionatul și anul ăsta că au avantaj destul de mare în momentul de față. 

Obiectivul nostru este să ajungem în play-off. Din păcate nu am reușit să ajungem până în acest moment, mai avem un ultim meci și sper să reușim”, a declarat Constantin Budescu la flash-interviu.

Întrebat dacă se teme de jocuri de culise înaintea ultimei etape din sezonul regular, Budescu a răspuns: 


„Nu mă tem de nimic, tot timpul m-am gândit la echipa mea pe unde am jucat, nu sunt genul. Eu încerc să-mi fac treaba la echipa mea, nu mă interesează de celelalte echipe. 

Nu am discutat acest lucru (n.r. - prelungirea contractului), este devreme și mai sunt multe meciuri de jucat. Am semnat până în vară, orice e posibil. Am semnat acum două luni, nu m-am gândit la nimic până acum”, a mai precizat Budescu.

Cele mai tari imagini din meciul FC Voluntari - CFR Cluj 0-1


Cum stau FC Voluntari și CFR Cluj în clasament

Citește mai multe știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.