Rusia, afară!

Comitetul Internațional Olimpic a recomandat federațiilor să suspende din competițiile internaționale echipele și sportivii Rusiei și ai Belarusului. Și sancțiunile au venit sau se pregătesc la fotbal, handbal, rugby și, probabil, peste tot. 

Cu excepția tenisului care a suspendat un turneu și echipele naționale ale Rusiei, dar i-a lăsat pe sportivi să concureze chiar și la Grand Slam-uri. E greu să dai afară niște atleți de top.

Și, până la urmă, ce vină are Medvedev că Putin dă cu nucleara, vorba lui Cristi Geambașu. Păi cam are prieteni. Și este timpul să o spunem apăsat.

În ultimii ani, sportul rusesc este o colecție de abuzuri, de doping și exacerbare a puterii financiare născute din spolierea resursei publice. Numai ultimele Jocuri Olimpice ne-au arătat cum poate fi distrusă viața unor copii în numele unor medalii. 

Apoi nu știm ce dovezi de doping, precum cele de la Soci, să mai strângem ca să arătăm mizeria de acolo. Iar între timp au ocupat Europa cumpărând-o cu averile unor oameni care au tăcut și aprobat crime.

Li s-au dat Jocuri Olimpice, Cupa Mondială, cursă de Formula 1, în timp ce, la putere, un lider autoritar s-a transformat în dictator criminal. Iar lista asasinatelor de ziariști, ofițeri și rivali politici a devenit lungă-lungă. Ba, au fost și două războaie, mai mici, între timp, în Georgia și estul Ucrainei.

În ciuda acestor lucruri, sportivii ruși au fost protejați. Li s-a luat imnul, li s-a luat steagul, dar au avut voie să concureze. Și să câștige bani. Uneori enorm de mulți bani. Toată lumea civilizată a înțeles și a spus că unele lucruri sunt mai presus de politică și nu merită să curmi cariera unui om din cauza unui dictator nebun.

Dar știți ce nu au făcut sportivii ruși în timpul acesta? Nu au vorbit, nu s-au opus. Au spus: vai, dar asta este politică, nu avem ce face, noi nu ne ocupăm de așa ceva. 

Prieteni, când moartea se așterne zi de zi peste țara ta, când nu mai ai voie să vorbești, când toată lumea se teme, ai o datorie să vorbești. De la înălțimea și în numele milioanelor de dolari cu care lumea civilizată te plătește ca să muncești. Pentru că odată cu banii aceștia vine și responsabilitatea și, mai ales, puterea de a vorbi unor milioane de oameni.

Daniil Medvedev ne-a vorbit cu amărăciune de distrugerea visurilor sale la Australian Open. Știți ce, domnule Medvedev? În Kiev se distrug nu numai vise, ci și vieți. Copilul, copiii de care vorbeați, pierd mame și tați. Pierd toate visurile și, mai cu seamă, pierd rostul existenței. Iar copilul din dumneavoastră nu a scris niciun rând pe Twitter despre această nenorocire. 

Mesajul dumneavoastră despre pace e lipsit de curaj. Militați pentru pace? Cereți-o cu gura mare în față la Kremlin. Că nu sunteți pe scenă la Miss Univers, ci sunteți un luptător.

Ce vină aveți? Aceea că, de la înălțimea vieții dvs de numărul unu mondial, nu le spuneți compatrioților de crima aflată în desfășurare. Ce se întâmplă în Ucraina nu este politica de care vă feriți, ci sunt zorii unei demențe despre care aveți obligația să vorbiți. Cu ce inimă o să ridicați trofee și în fața cui, în zilele următoare?

La fel, domnul Dzyuba, căpitanul naționalei de fotbal spune să nu-l mai jignim. Și că nu vorbește despre Ucraina pentru că nu este expert în politică. Ce scuipat pe mormântul a mii de oameni! Domnul Dzyuba locuiește în Rusia și poate nu vede la televizor ce se întâmplă pentru că televiziunea de acolo minte. Dar mi-e greu să cred că nu a aflat de covorul de bombe din țara vecină.

Este drept ca acești oameni să fie suspendați? Poate nu este. Dar este necesar până înțeleg că este obligatoriu să vorbească. Și să le explice compatrioților lor că acum are loc o crimă. Să creeze fisuri, să explice, să facă atât cât pot ca să oprească moartea și mai multor visuri. Și să oprească moartea copiilor adversarilor lor din teren.

Domnule Medvedev, domnule Dzyuba, sunteți modele. Mergeți acasă și vorbiți! Spuneți-le compatrioților că președintele dumneavoastră ucide oameni nevinovați!

Până atunci, Rusia, afară!