Ainars Bagatskis, selecționerul leton al naționalei Ucrainei la baschet, a avut parte de un șoc în urmă cu 3 zile. Deși Putin a dictat invadarea Ucrainei în urmă cu 9 zile, antrenorul a primit o ofertă chiar din Rusia.
Bagatskis a lucrat în Rusia în perioada 2014-2016, când a fost antrenorul echipei Nizhny Novgorod.
Selecționerul Ucrainei, șocat de oferta primită din Rusia
„Acum trei zile mi s-a oferit un loc de muncă în Rusia. Sincer, am rămas șocat când am văzut. Cum poți face asta într-o astfel de situație?”, a spus Ainars Bagatskis în cadrul podcastului Sporta Studia .
Deși situația din Ucraina este una dramatică, antrenorul a avut puterea să glumească pe seama ofertei primite: „I-am spus agentului meu: dacă tot mi-au făcut oferă, atunci să-mi dea și o mitralieră. Voi trece pe la Kremlin mai întâi”, a mai declarat selecționerul potrivit sursei citate.
{{text}}