Sporturi   •   Formula 1   •   HAAS

Nikita Mazepin, OUT din Formula 1! Haas a renunțat la sponsorul rus Uralkali

Nikita Mazepin // Foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 05 martie 2022

Haas a reziliat contractul cu pilotul rus Nikita Mazepin (23 de ani) și cu sponsorul Uralkali, companie din Rusia la care este acționar tatăl său, Dmitry Mazepin (53 de ani), un apropiat al președintelui rus Vladimir Putin.

Echipa de Formula 1 Haas a decis rezilierea, cu efect imediat, a parteneriatului cu Uralkali și a contractului cu pilotul Nikita Mazepin. La fel ca și restul comunității Formulei 1, echipa este șocată și întristată de invazia Ucrainei și își dorește încheierea rapidă și pașnică a conflictului”, se arată într-un comunicat al echipei americane.

Nikita Mazepin, OUT din Formula 1!

Plecarea lui Mazepin din Formula 1 era așteptată din momentul în care Rusia a început invadarea Ucrainei, pe 24 februarie. Tatăl său, Dmitry Mazepin, a fost unul dintre oamenii de afaceri ruși invitați de președintele Rusiei, Vladimir Putin, la Kremlin, la câteva ore după începerea invaziei.


În aceeași zi, Haas a înlăturat culorile drapelului Rusiei de pe monopost, în timpul primului test din pre-sezon, desfășurat la Barcelona.

+10 Foto
foto: Guliver/gettyimages

Federația Internațională de Automobilism (FIA) nu a interzis piloților ruși să participe la competiții, însă a impus anumite condiții. Aceștia trebuie să concureze drept sportivi neutri și să semneze un document special prin care li se interzice să susțină atacul Rusiei asupra Ucrainei.

Printre piloții luați în considerare de Haas pentru înlocuirea lui Mazepin se numără pilotul de rezervă al echipei, Pietro Fittipaldi, pilotul indian de Formula 2 Jehan Daruvala și pilotul de rezervă Alpine, Oscar Piastri, campion în Formula 2 anul trecut.


Citește și alte știri din Formula 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.