Andrei Vlad (22 de ani) a fost din nou eroul negativ al celor de la FCSB, îngropându-și echipa în deplasarea de la FC Argeș, pierdută la limită, scor 0-1.
Tânărul portar al celor de la FCSB a greșit la golul marcat de argeșeni, iar la pauză a fost scos dintre buturi, în locul său făcându-și apariția în poartă Ștefan Târnovanu.
Omul care l-a descoprit pe Vlad este de părere că greșeala i-a fost fatală, iar acesta nu va mai prinde echipa antrenată de Toni Petrea.
Andrei Vlad, out de la FCSB?
Andrei Vlad a fost transferat de FCSB în anul 2017 de la CS Universitatea Craiova, în schimbul a 400.000 de euro. Silviu Bogdan, cel care l-a descoprit pe acesta pe vremea când era junior, consideră că gafa făcută în ultima partidă, contra celor de la FC Argeș, a fost cea care i-a semnat sentința portarului.
„E un moment dificil, pentru el. Nu știu ce va urma. Acum, patronul clubului cred că are un plan. Dacă nu o să-l mai bage în poartă, trebuie găsită o soluție. Poate pleacă în altă parte”, a declarat Silviu Bogdan, potrivit Fanatik.
Silviu Bogdan, aprecieri la adresa lui Vlad
În ciuda gafelor făcute în ultima vreme de Andrei Vlad, fostul director al Centrului de Copii şi Juniori al Universităţii Craiova nu și-a pierdut încrederea în goalkeeper-ul de 22 de ani și consideră că greșelile ce au apărut în jocul acestuia au venit pe fondul lipsei de concentare.
„E un copil talentat. Poate că lipsa de concentrare, din anumite momente, a produs aceste gafe. Dar e un portar care a avut și meciuri foarte bune. Din păcate, a gafat acum. Eu am încredere în continuare în Andrei Vlad”, a adăugat Silviu Bogdan.
Nu se pune problema revenirii la Craiova
Andrei Vlad și-a făcut junioratul la Universitatea Craiova, dar omul care l-a descoperit pe acesta este convins că fotbalistul nu mai are șanse acum să revină în lotul alb-albaștrilor, acolo unde pe postul de portar sunt deja doi jucători importanți, Mirko Pigliacelli și David Lazar.
„Din punctul meu de vedere, va fi dificil să revină. Revenirea în Bănie e greu de realizat. A fost la Craiova… trebuie să aibă drumul lui în viață. Revenirea la Craiova nu o văd ca o soluție bună și nu știu dacă cei de la Craiova vor acest lucru. E dificil, sunt doi portari buni (n.r. la Universitatea Craiova). Andrei trebuie să aibă drumul lui în viață. E tânăr, nu e un capăt de țară, să zici că se lasă de fotbal. Se poate găsi o soluție pentru viitor”, a declarat Bogdan, potrivit sursei menționate anterior.
Silviu Bogdan, sfat pentru Andrei Vlad
Viitorul lui Vlad la echipa bucureșteană este pus acum sub semnul întrebării. Silviu Bogdan îl sfătuiește însă pe portar să aibă răbdare și să respecte decizia clubului.
„Să aibă răbdare, să respecte decizia clubului, indiferent care este aceasta și să muncească în continuare. Eu așa l-aș sfătui. Până la urmă, și FCSB-ului a investit în el. N-ai ce să-i reproșezi, practic, FCSB-ului, pentru că, totuși, l-a băgat în poartă”.
Eu nu cred că FCSB își permite să piardă un portar cum e Andrei Vlad. Va fi un portar bun. O să facă o figură frumoasă și la echipa națională. Important este să treacă peste aceste momente - Silviu Bogdan
1 milion de euroeste cota de piață a lui Vlad, potrivit Transfermarkt
{{text}}