Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

Bătaie pe cateringul minuscul de la CFR Cluj. Campioana acuzată de contracte pe pile: firma beneficiară e unui senator PSD, prieten cu un oficial al clubului

Articol de Costin Ștucan   —  luni, 07 martie 2022

Clubul CFR Cluj este acuzat de un om de afaceri din oraș că a încredințat pe prietenie zona de catering de la stadion. Firma beneficiară este din Sighetu Marmației, orașul natal al directorului sportiv Marius Bilașco, și e deținută de Sorin Vlașin, senator PSD de Maramureș. 

„Match-day experience” este formula magică prin care cluburile mari din Europa își fac fanii să se simtă răsfățați. De la bilete, programe de meci tipărite cu scopul de a deveni piese de colecție, tuneluri în care fanii pot sta la un centimetru de plexiglas de idolii lor, supermagazine cu mii de produse personalizate, mesaje pe ecranele din stadion și până la mâncarea și băutura din restaurantele de sub tribune, totul e gândit pentru a produce o experiență impresionantă. 

Evident, contra cost, iar sumele generate sunt de ordinul zecilor de milioane de euro pe sezon. 

În mai 2020, Liverpool se pregătea să devină campioana Angliei după o pauză de 30 de ani și raporta oficial încasări de 73 de milioane de lire sterline doar din vânzările înregistrate în zilele de meciuri pe Anfield. Deși raportul nu e detaliat, o parte semnificativă din această sumă e reprezentată de încasările din catering, adică mâncare și băutură. 


200de bucătari sunt angajați în zilele de meci pe stadionul Anfield Road pentru a găti mâncare pentru cei 54.000 de suporteri veniți să o vadă pe Liverpool

În cealaltă parte a Europei, într-o țară în care cluburile se plâng de lipsa unor surse alternative de venit, cateringul pe stadioanele din România se rezumă de cele mai multe ori la câteva tejghele pe care stau pahare cu băuturi carbogazose, deja umplute și cu conținutul uneori răsuflat, floricele și chipsuri. 

„Experiența fanilor pe stadion e tristă. Suntem puțin în urmă față de Europa. În ultimii ani, am încercat să facem un pas înainte”, admite Tudor Pop, directorul de marketing al clubului CFR Cluj.

Tocmai campioana Ligii 1 din ultimele patru sezoane este acuzată acum de un om de afaceri din Cluj pentru faptul că a încredințat plăpânda zonă de catering pe bază de relații și cunoștințe. 


Într-un club în care patronul Nelu Varga este influențat de Vasile Dîncu și de Ioan Rus, actuali sau foști miniștri PSD, compania care gestionează cele 12 puncte de vânzare din interiorul stadionului Dr. Constantin Rădulescu îi aparține unui senator PSD! 

Sorin Vlașin, președintele PSD Sighetu Marmației și senator de Maramureș începând cu 2020

Firma unui senator PSD, prieten cu Bilașco 

Antoniu Vlaicu este patronul firmei clujene City Sightseeing SRL și spune că are experiență în catering după ce a asigurat puncte de lucru la festivalurile de muzică importante din oraș. Conform portalului termene.ro, ultima cifră de afaceri declarată este din 2016 și se ridică la doar 6.000 de euro. 

Vlaicu susține că a încercat să colaboreze și cu CFR Cluj, sesizând că performanțele din ultimii ani îi pot deschide un vad important în zilele de meci: „Cred că o firmă poate face 70-80.000 de euro pe sezon din cateringul la CFR. Acum 3-4 ani, am făcut prima oferta pe email. Nu a răspuns nimeni. 

Un amic care e rudă cu Deac mi-a zis: «Nu ai nicio șansă, e firma lui Bilașco acolo». Până la urmă, anul trecut am zis să merg și să vorbesc direct la club. Am mers la recepție, am discutat cu directorul de marketing Tudor Pop. Și el mi-a recunoscut că e o firmă adusă de Bilașco, sunt niște prieteni de-ai lui din Sighetu Marmației”. 

Marius Bilașco, directorul sportiv al clubului, a râs inițial când a auzit declarațiile „denigratoare” ale lui Vlaicu, însă a admis că el a intermediat legătura cu firma Orizont Sighetu Marmației SRL: „I-am pus la o masă, am făcut o recomandare, asta e tot. Sunt niște prieteni de-ai mei. Nu am negociat eu nimic, nu mă ocup de marketing”. 

Marius Bilașco (primul din dreapta), la sărbătorirea titlului din 2021

Firma Orizont a pornit la începutul anilor ’90 și s-a specializat în construcții, apoi și-a diversificat portofoliul. Aflată în proprietatea familiei Vlașin, a avut în 2020 o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro, cu un profit net de aproape 200.000 de euro. 

Băiatul, Vlad, deține 51 la sută după ce tatăl său, omul politic Sorin Vlașin, i-a transferat acțiunile și funcția de administrator în urma alegerilor parlamentare din toamna lui 2020. Ales senator PSD de Maramureș, seniorul - fost consilier local din Sighetu Marmației - a rămas cu 49 la sută și fără putere oficială de decizie, pentru a respecta legislația. 

Contactat de Gazetă, Vlad Vlașin a părut iritat de interesul reporterilor față de modul în care a încheiat parteneriatul cu CFR Cluj: „Ce e aberația asta? Noi avem o firmă cu experiență în alimentație publică, avem și un hotel cu restaurant. Am făcut o ofertă la CFR, nu a fost nicio licitație. Vindem apă plată, sucuri, sandwichuri”. 

 „Mi-au dispărut produse”

La finele lui august 2021, clubul CFR era bulversat de un conflict intern în urma căruia președintele Marius Copilu și Marius Șumudică au fost îndepărtați. În acele zile tulburi, Marius Bilașco a decis să părăsească funcția de conducere din club, apoi - după plecările celor doi - s-a întors alături de Bogdan Mara și Dan Petrescu. 

Exact atunci - susține Antoniu Vlaicu - Tudor Pop l-a sunat pentru a colabora pentru două puncte mobile de vânzare din interiorul stadionului. 

18.000.000 €este bugetul lui CFR Cluj, potrivit declarațiilor date acum o săptămână de finanțatorul Nelu Varga

„Mi-a zis să încercăm de probă, să vând la două-trei meciuri, fără contract cu ei, și apoi ne înțelegem. Am avut două baruri mobile la meciurile cu Steaua Roșie și FCSB. Doi-trei metri pătrați la tribuna metalică. Vindeam produse fără alcool, nu aveam voie să vând sucuri naturale, băuturi carbogazoase, cornuri cu ciocolată, chipsuri sau popcorn. Astea erau produse vândute de firma Orizont. 

Ei aveau tot stadionul. M-am gândit și am adus altfel de chipsuri, cafea, ceaiuri, capuccino, pizza, batoane de ciocolată. Bine, mi-am adus produsele la stadion și mi-au dispărut din ele, dar asta e alta poveste. Am făcut 2.000 de lei cu Steaua Roșie și 4.000 de lei cu FCSB”. 

Bar mobil operat de firma lui Antoniu Vlaicu la tribuna oficială a stadionului Constantin Rădulescu

Ulterior, Vlaicu a solicitat încheierea unui contract. Oficialii CFR l-au amânat, dar i-au propus să asigure vânzarea la alte câteva meciuri. „Apoi, în decembrie, m-au sunat să-mi iau standurile pentru că vor să meargă în continuare cu Orizont. Le-am spus să facă licitație, nu au vrut. Atunci le-am făcut o ofertă: 23.000 de euro pe sezon pentru exclusivitate la vânzare pe tot stadionul”. 

M-au întrebat dacă pot să le fac protocolul pentru 50 de persoane la salonul VIP construit de Paszkany. Acolo e nevoie de amenajări, eu trebuia să le fac și să ofer bufet deschis. M-au pus să le facturez tichetul de consumație la 110 lei, ei îl vindeau cu 150 de lei 

- Antoniu Vlaicu, om de afaceri din Cluj

Lobby nereușit la oamenii influenți în club

În lipsa unui răspuns, acum două luni, Vlaicu a revenit cu o nouă ofertă: „28.000 de euro pe sezon și o investiție din partea mea de 60.000 de euro în zona VIP, unde era nevoie de o bucătărie modernă. Clubul nu amortiza nimic din costul investiției. Contractul ar fi fost pe trei ani. Au zis că vor discuta propunerea mea”. 

1.648 de sterlinepe sezon cheltuie în medie un fan al lui Chelsea pe stadionul Stamford Bridge în zilele de meci. Este cea mai mare medie din Premier League

Omul de afaceri din Cluj recunoaște că, după a doua ofertă, a încercat să facă lobby la oamenii cu influență de la CFR: „Daniel Mets (n.r. - reprezentantul sponsorului NTT Data) a zis că nu se amestecă, Ștefan Gadola (n.r. - acționar) la fel, Dâncu mi-a spus că se ocupă de corvete și de tancuri”. De Varga nu am dat. 

Apoi, m-a sunat Tudor Pop și mi-a zis: «Am verificat firma ta și nu e așa mare. Nu ai experiență».«Am vorbit cu cei de la Orizont, le-am arătat oferta ta și mi-au dat o ofertă mai bună. Mergem cu ei. Dar tot am vrea să te ocupi tu de zona VIP». I-am refuzat”. 

Bilașco - oficialul care a intermediat colaborarea dintre CFR și firma senatorului Vlașin - e revoltat de atitudinea lui Vlaicu: „Omul duce povestea în cu totul altă parte. A încercat să pună presiune, să obțină contractul. Credea că lucrurile la noi se fac pe influențe”. 

Spațiu operat de Orizont Sighetu Marmației, sub tribuna oficială a stadionului Constantin Rădulescu

Tudor Pop are o versiune nuanțată asupra evenimentelor: „Îmi pare rău că Antoniu a înțeles greșit. Noi nu voiam exclusivitate. Ne dorim să diversificăm serviciile oferite fanilor, de aceea am apelat la firma lui Vlaicu și la alte firme. Ne aduceau un plus, făceau niște lucruri faine. De firma Orizont suntem foarte mulțumiți, nu vrem să-i schimbăm. Ei ne oferă un pachet de bază, dar mai vrem ceva în plus”. 

Am vrut să externalizăm cateringul. Ar fi un efort prea mare pentru club. Avem un contract cu o sumă fixă, ca o chirie, suntem mulțumiți

- Tudor Pop, director marketing CFR Cluj

Pop nu a vrut să dezvăluie detaliile contractului dintre CFR și Orizont Sighetu Marmației SRL. La rândul său, Vlad Vlașin - fiul senatorului PSD de Maramureș - a refuzat să intre în detalii financiare: „E un contract pe mai mulți ani, nu vă pot spune suma. Probabil, oferta domnului nemulțumit nu a fost competitivă. Îl sfătuiesc să meargă la Consiliul Concurenței”. 

Cine este Orizont Sighetu Marmației

Înființată la începutul anilor 90 ca o firmă de construcții, Orizont și-a diversificat de-a lungul timpului domeniul de activitate. Din 2016, compania a început să fie abonată la contracte cu bani publici, însă sumele nu sunt uriașe. Conform portalului Termene.ro, Orizont a încasat în ultimii 6 ani suma totală de 1,75 milioane de lei, în special din contracte pentru renovări sau reparații efectuate la spitalul din Sighetu Marmației și la alte câteva școli din împrejurimi. 

De asemenea, familia Vlașin a obținut o finanțare europeană de 3,8 milioane de lei pentru construirea unui hotel. În 2021, administrarea firmei a fost preluată de Vlad Vlașin, în timp ce tatăl său a rămas doar acționar. În prezent, senatorul Sorin Vlașin este vicepreședintele Comisiei economice, industrii și servicii din Senatul României. 

Vlaicu: „Și la U Cluj e pe prietenie” 

Omul de afaceri Antoniu Vlaicu susține că a încercat să încheie un contract și cu Universitatea Cluj, pentru a asigura cateringul la meciurile de pe Cluj Arena, însă fără succes. Deși firma sa a avut puncte de desfacere pe stadion la câteva meciuri, clubul a refuzat oferta de contract. 

„Le-am făcut o ofertă, dar apoi m-a sunat cineva din club și mi-a zis: “Îmi pare rău, dar nu vrea Radu Constantea (n.r. - președintele interimar). El și patronul firmei (n.r. - Necesar Comimpex SRL) sunt amici”. L-am sunat pe Constantea și i-am zis că am trimis oferta. Mi-a răspuns că nu știe despre ce e vorba. A zis: «O să analizăm în club, nu mă ocup eu». Am revenit cu telefoane și cu mesaje, dar nu am mai primit niciun răspuns", a încheiat acesta.

CITEŞTE ŞI ALTE ŞTIRI DIN FOTBAL: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.