Narcis Răducan (47 de ani), fost director sportiv la FCSB, îl consideră pe Andrei Vlad (22) o victimă a deciziilor luate la echipa roș-albastră.
Autorul unei gafe monumentale în meciul pierdut de FCSB la Pitești, 0-1 cu FC Argeș, portarul în vârstă de 22 de ani a fost tras pe linie moartă de patronul Gigi Becali.
Schimbat la pauză în meciul împotriva piteștenilor, Vlad a fost lăsat în afara lotului la următorul meci, 1-0 cu FC Voluntari, în care Ștefan Târnovanu (21 de ani) a fost integralist.
Vlad, care în ultimii ani a căpătat o reputație de portar predispus gafelor, este apărat de Narcis Răducan, ex-director sportiv la FCSB. Răducan consideră că Vlad nu ar fi trebuit promovat la o vârstă fragedă, având în vedere presiunea de la FCSB.
Narcis Răducan îl consideră pe Andrei Vlad o „victimă”: „FCSB a greșit”
„Am lucrat un pic cu el și mă simt dator să zic câteva cuvinte. În primul rând, eu cred că este o victimă. Marile echipe, așa cum se pretinde și este și FCSB, nu își permit să promoveze portari. Când ai echipă la obiectiv, este postul pe care este bine să-l eviți când vrei să promovezi tineri.
Portarii se maturizează mai târziu și este un grad foarte important de risc. Sunt și excepții, dar așa fac și marile echipe. În privința lui s-a greșit de cel puțin două-trei ori prin deciziile luate. Una, a fost prea devreme băgat, la 20 de ani a început să joace. Este o vârstă extrem de fragedă pentru un portar. Și marii portari ai noștri au plecat (n.r. - la acea vârstă): Stelea la Iași, Prunea la Cluj, era foarte greu.
Este un cadru special la FCSB, mai ales când ești atât de tânăr, ca portar. Apoi, când a greșit nu a fost schimbat. Iarăși nu s-a luat decizia de a pleca undeva. Dacă juca un an sau doi în altă parte, putea face mai multe. Când și-a revenit puțin și a greșit din nou este atât de dur criticat. Este foarte greu să-l aduci pe linia de plutire. Eu, mai degrabă, cred că este o victimă”, a declarat Răducan la „Liga DigiSport”.
Dincolo de arsenalul tehnic al portarului este importantă lupta mentală. Cea mai importantă. Decisivă la un portar. Dacă poți să îți stăpânești emoțiile și te-ai dezvoltat în așa fel încât să fii puternic aici ai viitor. Dacă nu, e grav. El exact la capitolul ăsta are de lucrat.
- Narcis Răducan, fost director sportiv la FCSB
În acest sezon, Andrei Vlad a adunat 29 de meciuri (27 în Liga 1), în care a primit 29 de goluri. În 11 partide a păstrat poarta intactă.
Andrei Vlad a ajuns la FCSB în 2017, la vârsta de 18 ani.
{{text}}