International   •   Campionate   •   Real Madrid

Florentino Perez, atac dur la Sergio Ramos: „A crezut că este mai presus decât clubul”

Florentino Perez (75 ani), președintele lui Real Madrid, e de părere că a luat decizia corectă atunci când nu i-a mai prelungit contractul lui Sergio Ramos (35 de ani), luând în considerare numeroasele accidentări ale fundașului spaniol.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 08 martie 2022

Florentino Perez (75 ani), președintele lui Real Madrid, e de părere că a luat decizia corectă atunci când nu i-a mai prelungit contractul lui Sergio Ramos (35 de ani), luând în considerare numeroasele accidentări ale fundașului spaniol.

Lui Sergio Ramos i-a expirat contractul cu Real Madrid vara trecută, iar tentativele de prelungire au eșuat la acea vreme. În consecință, fundașul a semnat cu PSG.

Florentino Perez, „săgeți” către Sergio Ramos

Deși Ramos a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai grupării madrilene timp de 15 ani, Perez a fost foarte hotărât atunci când a luat decizia de a renunța la semnarea unui nou contract cu ibericul.


Acum, președintele lui Real se felicită pentru alegerea făcută, gândindu-se la numeroasele probleme medicale pe care le-a avut și continuă să le aibă Sergio Ramos.

„Sergio Ramos a crezut că este mai presus decât clubul. A vrut să ne pună la încercare, dar a pierdut. Situația sa medicală confirmă că decizia clubului de a nu-i extinde contractul a fost una bună", a spus Florentino Perez, citat de L'Equipe

Sergio Ramos, indisponibil pentru returul dintre Real Madrid și PSG

Francezii au confirmat că nu se vor putea baza pe Ramos nici în returul de pe Santiago Bernabeu. Chiar și asa, fundașul spaniol va face deplasarea la Madrid pentru a-i susține pe coechipierii săi de la PSG.


Returul dintre Real Madrid și PSG va avea loc miercuri, 9 martie, la ora 22:00. În tur, francezii s-au impus la limită, 1-0, prin golul lui Mbappe din final. 

Citește și alte știri despre fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.