În 1989, mijlocașul Marcel Abăluță avea 18 ani și era văzut drept o mare speranță a clubului Steaua, vârful unei generații care venea la rând după cea a lui Dan Petrescu și Ilie Dumitrescu. Povestea legăturii sentimentale dintre mijlocașul născut în Drumul Taberei și clubul din Ghencea este una specială
Cunoscut pentru anii petrecuți la Petrolul și Farul, Abăluță și-a încheiat cariera respectabilă la 33 de ani, după ce a jucat 248 de meciuri și a înscris 16 goluri în prima ligă. Primele patru partide în Divizia A au fost, însă, în tricoul echipei cu care ținea din copilărie, Steaua, iar colegii lui din teren se numeau Hagi, Lăcătuș sau Balint.
În direct la GSP Live, Abăluță - secundul lui Bogdan Vintilă la FCSB, în 2019 - a vorbit despre dragostea sa pentru clubul din Ghencea, dar și despre marea dezamăgire a carierei: refuzul echipei favorite de a-l păstra.
Frații Marcel și Adrian Abăluță. Primul stelist, al doilea dinamovistPovestea lui începe în 1979. Pe atunci, juca fotbal pe stradă și visa să ajungă precum idolul său, Anghel Iordănescu: „Am fost stelist de mic, tata și fratele meu mai mare erau dinamoviști. Eu și frati-miu jucam fotbal pe stradă. Aveam porți din pietre, două echipe, eu făceam embleme cu Steaua și le prindeam cu ac în piept la cei din echipa mea, el făcea cu Dinamo. Ne luam la bătaie mereu, nu se termina niciun meci fără cafteală”.
Într-o zi, puștiul și-a auzit fratele mai mare vorbind cu colegii de școală despre un trial organizat de clubul Steaua. S-a hotărât să asiste și el, deși băieții mai mari nu aveau de gând să-l ia cu ei:
„S-au dus 14-15 inși din școală, pe mine nu m-au luat. Știau că le cam înnod picioarele. Eram cu urechile pâlnie la ce vorbeau ei. Știam ora la care pleacă și m-am ținut după ei. Mă ascundeam după pomi să-i văd. Ei au luat un tramvai, eu l-am luat pe următorul. S-au dus la grupa lui Radu Troi, era selecția pe un teren de zgură. M-am așezat și eu pe margine și mă uitam la ei. Voiam să văd și eu cum e la selecție”.
Întâmplarea a făcut ca numărul copiilor să fie impar. Antrenorul Radu Troi a început să caute pe margine un băiat capabil să joace: „S-a uitat în jur și zice: «Mai e vreunul la selecție?». Zic: «Eu». El: «Vino încoace!». Eram în teniși, vai mama lor. Am nimerit în echipa adversă lui frati-miu. După vreo 10 minute, Radu Troi m-a chemat deoparte: «Copile, câți ani ai?». El avea grupa născută în 1969 și 1970. Eu eram născut în 1971. Îi zic: «Sunt născut în 1970». Zice: «Mâine, la 9, vii la antrenament!». Dintre ceilalți băieți, nu a oprit pe nimeni” .
A doua zi, la finalul antrenamentului, antrenorul l-a oprit și l-a anunțat să vină cu două poze și cu certificatul de naștere. De frică să nu fie refuzat din cauză că era prea mic, Abăluță s-a dus acasă, i-a cerut tatălui său certificatul și a făcut o corecție cu pixul:
„Am făcut un 0 din 1. Din 1971, am făcut 1970. Le-am dus a doua zi, stăteam cu frică să nu mă prindă. După antrenament, îmi spune Radu Troi: «Copile, să-l aduci mâine și pe tatăl tău!». Eu mă gândeam că vrea să-l aduc pe tata să mă încurajeze.
Marcel Abăluță, pe vremea când era junior al SteleiL-a chemat și l-a întrebat în ce an sunt născut. I-a arătat certificatul modificat. Tata i-a zis că sunt în 1971. Antrenorul m-a chemat înăuntru și m-a întrebat de ce am făcut asta. I-am zis: „Am crezut că nu mă mai primiți dacă sunt în 1971”. El: „Nu, mă, cum să nu te primesc?!”. Tata, săracul, s-a chinuit să scoată cu o lamă ce am scris eu cu pixul pe certificat”.
Oferta neregulamentară a Stelei
Legitimat la clubul său de suflet, Abăluță s-a remarcat la grupele de copii prin tehnică și travaliu incredibil. În plus, puștiul a început să învețe tactică în urma cursurilor intenstive predate de Florin Marin înainte de antrenamentul propriu-zis:
„La juniori, îi sorbeam cuvintele lui Florin Marin. Ne mai scăpa și câte una peste ceafă, mai ales când nu eram atenți. Când ne-a preluat grupa, la 14 ani, noi nu știam nimic tactic. El făcea tactică două ore la tablă cu noi. Nu aveam voie să ne plictisim. Ne arăta ce trebuie să facă fiecare post, dezvolta la fiecare poziție în parte câte un sfert de oră.
Dacă eram mijlocaș și nu eram atent la ce spune despre atacant, făcea ca toate alea. Ne întreba brusc: «Ce am zis de atacant?». Ne verifica. Ne spunea mereu: «Dacă te prinde o fază pe altă poziție decât a ta, trebuie să joci faza cum trebuie până la capăt. Să rezolvi situația». Copiii din ziua de azi nu știu ce trebuie făcut pe fiecare post”
Marcel Abăluță, pe final de carieră, în tricoul FaruluiPentru că Abăluță se anunța un fotbalist de mare perspectivă, conducerea Stelei a decis să-i ofere un contract. În acea perioadă, însă, fotbalul românesc era departe de profesionism, iar cluburile tratau fotbaliștii ca pe o marfă. Încălcările de regulament erau la ordinea zilei:
La 17-18 ani, Steaua ne-a pus să semnăm niște contracte pe 10 ani. Tata a semnat în numele meu. Erau nea Tică Dăniculescu și Ion Alecsandrescu. Nu primeam nimic, niciun ban, în acel contract. Ne-au zis că e obligatoriu să semnăm, noi habar nu aveam de noi. Ne-au spus că suntem copii, că nu ne trebuie bani. Peste ani, am aflat că acel contract pe 10 ani nu era valabil, nu era normal să fie întocmit așa
- Marcel Abăluţă
Bun venit printre nea Marius Lăcătuș, nea Gică Hagi și alți neni
În vara lui 1989, Abăluță juca în finala campionatului de juniori, pierdută de Steaua în fața Universității Craiova cu 3-1. Printre colegii săi din teren se număra și Alexandru Deaconu, devenit peste ani faimos pentru episodul „Bricheta”. Partida s-a jucat la Brașov, în deschiderea finalei Cupei României, Steaua - Dinamo 1-0, în care Hagi i-a dat un gol lui Stelea de la mare distanță.
În acel sezon, mijlocașul a fost chemat la antrenamentele echipei mari, finalistă de Cupa Campionilor: „Antrenamentele noastre erau cam la aceeași oră cu ale echipei mari, pe terenuri vecine. Cei mari veneau la gard și se mai uitau la noi. Mă încurajau mereu să-l tăvălesc pe adversarul meu direct.
Într-o zi, nea Puiu Iordănescu a strigat la Florin Marin: „Trimite-l pe Coraș la mine!” Mi se spunea Coraș, probabil aveam ceva din fotbalistul care impresionase la Euro 84. Am sărit gardul și am intrat la antrenamente cu nea Marius Lăcătuș, cu nea Gică Hagi. Eu așa le ziceam, dar Hagi m-a certat. Mi-a zis să nu-l mai iau cu nea”.
Câteva luni mai târziu, în aprilie 1990, Abăluță debuta pentru Steaua într-o victorie cu Farul (5-3): „Am intrat ca mijlocaș dreapta, nu mai jucasem asta niciodată, dar știam tot ce trebuie să fac din ședințele tactice de la juniori. Era 4-2 în meciul cu Farul, m-a chemat Anghel Iordănescu și m-a luat pe după gât: “Copile, să ai încredere în tine, e totul bine, ești pregătit”. M-a felicitat după meci că am tras două șuturi la poartă, deși nu fuseseră cine știe ce șuturi”.
Mulțescu m-a vrut la Brăila, m-am dus să negociez, dar conducătorul Vivi Ulman m-a luat cu vrăjeală: “Mă, copile, de unde să-ți dau cât ceri tu? Nu am bani. Eu acasă am doar o masă cu un scaun. Eu, nevastă-mea și fi-miu mâncăm pe rând
- Marcel Abăluță, fost jucător la Steaua
Bun să joace cu Hagi, refuzat după vânzarea lui Hagi
La 19 ani, viitorul se anunța roz. În acea vară, jumătate din echipă a fost vândută în străinătate, iar șansele lui Abăluță de a deveni om de bază la echipa sa de suflet crescuseră teoretic. Clubul, însă, a decis să se despartă de el.
„Mă așteptam să rămân. A plecat nea Puiu Iordănescu de la echipă, a venit Costică Ștefănescu. Împreună cu el, secundul Florin Marin, antrenorul pe care-l avusesem la juniori la Steaua. S-a făcut lotul pentru o deplasare în Serbia, la pregătire. Curios, n-am făcut parte din acel lot de 24.
Eram un copil cuminte, nu făceam prostii, nu aveam anturaje, dar cred că a fost cineva din conducere care nu m-a dorit. N-are rost să mai vorbesc, am auzit de la altcineva toată istoria. Dar, da, am înțeles că e vorba de nea Tică Dănilescu. De nervi, am decis să plec în Divizia B, la Steaua Mizil”.
A fost decizia cea mai bună să merg la Steaua Mizil. Am jucat meci de meci. Pe atunci, la Liga 2 erau cuțitele pe masă, nu te menaja nimeni că ai 19 ani. Se juca foarte bărbătește. Perioada aia de 2 ani și jumătate m-a călit
- Marcel Abăluță, fost jucător Steaua
Contactat de Gazetă, Tică Dănilescu a fost surprins de spusele lui Abăluță: „Nu-mi mai aduc bine aminte, dar nu luam eu hotărârile de unul singur. Mă miră ce spune. Păi, dacă eu nu îl plăceam, mai ajungea la Mizil, o echipă pe care eu am făcut-o înainte de a veni la Steaua!?”.
Refuzul echipei pe care o iubea l-a îndârjit pe Abăluță: „M-a durut că n-am rămas la Steaua, dar mi-am promis că ajung fotbalist. Refuzul m-a întărâtat și mai mult. M-a contrariat că am putut să joc într-o echipă cu Hagi, Dan Petrescu, Ilie Dumitrescu și după ce ei au plecat, iar echipa a devenit mai slabă, nu mai aveam loc să joc”.
Abăluță, în centru, la un antrenament al FCSB, în 2020În 1991, am semnat un contract cu Rapid. Florin Marin era secundul lui Gheorghe Constantin. Am fost la stadion la o discuție, ne-am înțeles, dar până la urma Steaua nu a vrut să-mi mai dea drumul. Mi-ar fi plăcut să merg la Rapid, să joc cu suporteri
- Marcel Abăluță, fost jucător la Steaua
După doi ani și jumătate la Mizil, Abăluță s-a transferat la Petrolul, unde în 1995 avea să obțină cea mai mare performanță din carieră: câștigarea Cupei României într-o finală cu Rapid. Umbra Stelei l-a urmărit, însă, mulți ani și i-a afectat cariera din punct de vedere financiar:
„Când m-a luat Petrolul, aparțineam de Steaua. Am aparținut de Steaua până în 1996, când aveam 25 de ani. Eram împrumutat la fiecare 6 luni și în fiecare vară și iarnă mi se promitea că voi face parte din lotul Stelei. La Petrolul, aveam cel mai mic salariu din lot. Ei spuneau că nu sunt al lor, sunt al Stelei. Pe de altă parte, Steaua nu-mi dădea niciun ban. Petrolul mă ținea pe minim.
După finala Cupei, am avut și eu niște pretenții. Învățat de un impresar, am băgat memoriu împotriva Stelei, am câștigat și am reușit să plec la FC Argeș. Contractul cu Steaua pe 10 ani nu era valabil”.
A fost un semn de întrebare. A fost vorba să revin când s-a întors domnul Ienei. M-a dorit să rămân, nu a vrut să mă mai lase împrumut la Petrolul. Dar a plecat și Ienei și cine a venit după el nu m-a oprit. Practic, cei mai buni doi antrenori din istoria Stelei m-au vrut, alții nu m-au dorit.
- Marcel Abăluță, fost jucător la Steaua
{{text}}