CFR Cluj, liderul din Liga 1, se gândește la noul sezon și transferă jucători tineri. Ardelenii şi-au schimbat strategia şi au adus mulţi tineri în ultima vreme.
Formația din Cluj a prezentat azi 4 jucători, care vor sosi la formația lui Dan Petrescu din sezonul viitor. În prezent, aceștia se vor antrenat cu juniorii clubului, până când Dan Petrescu va decide să-i folosească la prima echipă.
4 transferuri făcute de CFR Cluj
- Yeboah Emmanuel, atacant în vârstă de 19 ani din Ghana
- Adjani Abdoul Kader, mijlocaș central în vârstă de 18 ani din Coasta de Fildeș
- Orman Davis, fundaș stânga în vârstă de 19 ani din Panama
- Jah Mustapha,, atacant în vârstă de 18 ani din Gambia
„S-au adus jucători pe care să-i folosim în sezonul viitor. Nu gândim doar pe termen scurt. Avem în plan și aducerea unor jucători tineri. Am adus jucători din zona Africii, pe care i-am monitorizat și după aceea i-am urmărit la fața locului. Am avut persoane din cadrul clubului care au mers în Africa ca să-i vadă. Se schimbă strategia. Ne gândim și la viitor”, spunea Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, în urmă cu 3 săptămâni.
Cred că este cel mai bun sezon din istoria fotbalului românesc. ca rezultate în sezonul regulat. Acum, că se joacă play-off, e altceva. Dar acest record nu aduce nimic. Asta e problema noastră. Cine naiba se aștepta să fie o asemenea diferență? Sunt șocat de câte puncte are CFR. Nu cred că se va mai întâmpla vreodată. Dacă se va întâmpla, în momentul ăla mă las de antrenorat. Nu se va mai întâmpla! A fost un an deosebit, am avut și noroc. Dar nu s-a terminat campionatul. Mai sunt 30 de puncte și se poate întâmpla orice. Vom avea 10 în finale în play-off. Orice meci va fi foarte greu. E posibil orice în play-off. În fotbal nu se știe niciodată nimic
- Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj
{{text}}