Dinamo are un nou acționar majoritar. Dorin Șerdean, 52 de ani, a preluat de Pablo Cortacero Societatea Lotus Perfect Products SRL, care deține 72% din acțiunile clubului din „Ștefan cel Mare”. Schimbarea a fost înregistrată marți, 8 martie, la Registrul Comerțului.
Contactat de GSP.ro, administratorul judiciar al clubului Dinamo, Răzvan Zăvăleanu, a explicat ce presupune înlocuirea lui Cortacero cu Șerdean:
Dorin Șerdean, noul acționar majoritar al lui Dinamo
„Aparent nu este niciun impact, dacă noul acționar dorește să aibă anumite inițiative vom analiza legalitatea și oportunitatea acestora, și ne vom poziționa funcție de rezultatul acestei analize", a declarat Zăvăleanu pentru Gazeta Sporturior.
Surse apropiate clubului Dinamo au precizat pentru GSP.ro că poziția lui Iuliu Mureșan nu este în pericol: „Este mai complicat de schimbat administratorul special, deoarece acesta e acceptat de Instanță".
GSP.ro a încercat să ia legătura și cu Dorin Șerdean, dar acesta nu a răspuns.
Societatea Lotus Perfect Products SRL, care deține 72% din acțiunile lui Dinamo, i-a fost cedată de Ionuț Negoiță lui Pablo Cortarcero, la 13 august 2020.
Dorin Șerdean, fostul președinte executiv al lui Dinamo, s-a întâlnit vara trecută cu Pablo Cortacero în Spania pentru a negocia cu ibericul preluarea pachetul de acțiuni de la Lotus. Între cei doi a existat o condiție: dacă spaniolul nu vira 5 milioane de euro până la finalul lunii februarie, acțiunile lui Dinamo i-ar fi revenit lui Șerdean. Cum Cortacero nu a plătit, Dorin Șerdean a devenit noul acționar majoritar de la Dinamo
Cum sunt împărțite acțiunile la Dinamo:
- Lotus (Dorin Șerdean)- 72,8758%
- DDB - 20,0610%
- CS FC Dinamo ("Dinamo Badea") - 7,031%,
- Cornel Dinu - 0,013%
{{text}}