Liga 1

Peluza Nord, ultimatum pentru jucătorii de la FCSB: „Asta să facă domnul Tănase și cei care se simt cu musca pe căciulă”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 09 March 2022

După protestul de la meciul cu FC Voluntari, fanii celor de la FCSB le dau un ultimatum jucătorilor.

Între jucătorii și fanii de la FCSB continuă să existe o ruptură. Aproximativ 1.000 de fani au fost prezenți în peluză la disputa de pe Arena Națională. În semn de protest față de modul în care Gigi Becali conduce echipa și față de rezultatele slabe din perioada recentă, ultrașii FCSB au refuzat să își încurajeze favoriții. 

Fanii conduși de Gheorghe Mustață au afișat un mesaj înaintea fluierului de start: „Nu ne meritați!”. Apoi a fost liniște totală. Suporterii nu au ridicat nici stagurile de gard, lucru de preț în lumea ultras.

Peluza Nord, ultimatum pentru jucătorii de la FCSB

Acum fanii din Peluza Nord au emis un comunicat prin care critică atitudinea jucătorilor față de ei și cer să fotbaliștii lui Petrea să le prezinte scuze în mod public.

Pentru a nu comenta la nervi am lăsat să treacă câteva zile înainte de a trage primele concluzii după un nou campionat semiratat. 

Vom începe cu un apel către jucători, către băieții pentru care suntem prezenți meci de meci, acasă, deplasare, restricții, pandemie, etc.

NU DEVENIȚI copia fidelă a patronului! Protestul nostru de la ultimul meci a venit ca urmare a comportamentului vostru față de noi, cei care vă susținem necondiționat!

Înțelegem cât de bulversați sunteți de prețioasele idei venite din lojă, de umilirea cu schimbările, de criticile venite de la persoane nule în materie, dar asta nu vă împiedică să vă antrenați, să jucați cu ambiție și mai ales, CEL MAI IMPORTANT, să-i respectați pe cei care sunt alături de voi în fiecare moment!

Îi solicităm ferm domnului Tănase și jucătorilor care se simt cu musca pe căciulă să-și ceară scuze public față de Peluza Nord și să respecte suporterii care sunt alături de echipă, chiar dacă apar și momente când sunt taxați pentru nereușitele lor!

Despre marele investitor, patron, stăpân, va urma 
– comunicat Peluza Nord

VIDEO Dumitru Dragomir: „FCSB nu prinde nici locul 2!”

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.