Tenis

Rusoaica Sharapova se implică în criza din Ucraina: „Am inima tot mai frântă”

+15 Foto
5 trofee de Grand Slam are Sharapova în palmares, două la Roland Garros, unul la Australian Open, unul la Wimbledon și unul la US Open

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 09 martie 2022

Maria Sharapova (34 de ani), fostă mare tenismenă, anunță că a donat bani pentru victimele războiului din Ucraina. Stabilită acum în Bradenton, Florida, rusoaica era criticată zilele trecute pentru lipsa unei poziții publice cu privire la războiul declanșat de Rusia.

Sharapova nu a folosit cuvântul „război” când s-a referit la situația din Ucraina. Termenul este interzis în Rusia, care definește invazia drept o operațiune militară specială pentru salvarea Ucrainei.

Maria Sharapova, despre războiul din Ucraina: „Am inima tot mai frântă”

Cu fiecare zi care trece, am inima din ce în ce mai frântă și sunt profund îndurerată de imaginile și poveștile familiilor și copiilor afectați de criza din Ucraina. 

Am donat pentru fondul creat de Save the Children (n.r.- Salvați Copiii), o organizație care muncește fără încetare pentru a le duce mâncare, apă și truse de ajutor celor care au nevoie. Mă rog pentru pace și transmit toată dragostea și sprijinul meu celor afectați”, a scris Sharapova pe Instagram.

Maria Sharapova, reacție întârziată despre războiul din Ucraina

Spre deosebire de alte personalități din Rusia, Maria Sharapova a refuzat, până la 1 martie, să ia o poziție oficială despre sângerosul război ce se desfășoară de două săptămâni pe teritoriul Ucrainei. Mustrată în social-media, „Masha” a publicat, de la Paris, un mesaj prin care îndeamnă la pace.

„Călătoria în Europa este foarte diferită de această dată. Sunt cu inima îngreunată și cu o dorință profundă de pace și, cel mai important, de asigurare a siguranței și a viitorului copiilor noștri”, a scris fostul lider mondial din WTA pe 1 martie.

FOTO. Război în Ucraina: imagini dure de pe front

VIDEO. Emil Caras despre situația fotbaliștilor blocați în Ucraina: „Cel mai greu îmi e să mă uit în ochii soțiilor când mă întreabă de ei”

>

Impactul războiului din Ucraina asupra sportului: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.