Marius Șumudică e în continuare supărat că Rapid nu s-a gândit la el după schimbarea lui Mihai Iosif. Șumi spune că regretă că nu a acceptat oferta de la rivala FCSB în vara trecută.
Șumudică susține că a discutat cu Gigi Becali după ce și-a dat seama că Rapid nu vrea să-l oferteze, deși era liber de contract.
Marius Șumudică: „Am fost prost că nu m-am dus la FCSB!”
„Giuleștiul n-are nevoie de Șumudică, asta simt acum. Nu mă simt rănit, sunt trădat, înjunghiat pe la spate, am cuțitul în mine!
M-am dus la biserică, m-am spovedit, după ce am aflat ce se întâmplă pe la Rapid. L-am sunat pe Gigi Becali imediat, primul telefon acolo l-am dat! Jur! I-am spus că am fost un prost că am gândit cu inima și cu sufletul.
Am avut contractele pe mail, pentru mine și staff-ul meu, mi-a acceptat tot Gigi, bani mulți, peste 500.000 €, doar mă aștepta să semnez. Ce dacă făcea Gigi 3 schimbări la pauză, 2? Îi antrena Șumudică pe jucători! Dacă mă duceam la FCSB, cred că mă băteam la titlu cu șanse reale! Într-adevăr, mi-era greu să lucrez cu suporterii de acolo, eram hulit”, a declarat Șumudică la ProSport.
Șumudică: „L-am trădat pe Becali”
Iar Șumudică declară că acum ar antrena rivalele Rapidului fără nicio problemă: „Dacă se va întâmpla vreodată să am discuții cu cineva din România, unde există un proiect OK, semnez cu ochii închiși, nu mă mai interesează că e FCSB sau Dinamo!”.
Becali e un om extraordinar la suflet. Cred că ajungeam la o înțelegere cu el. În plus, antrenorul face antrenamente toată săptămâna cu echipa, nu patronul! Am greșit față de el, l-am trădat atunci, pentru că am venit la el acasă, să vorbim, și apoi n-am mai semnat
Marius Șumudică
„Am nevoie de 17 calmante să vin la inaugurarea Giuleștiului”
Șumudică încă nu concepe că Rapid l-a numit antrenor pe Adrian Mutu, fost jucător la Dinamo, și a ales să nu discute cu el:
„M-au întrebat suporterii dacă vin la inaugurarea stadionului Giulești. Trebuie să iau 17 calmante să vin la meci și să văd cine e jos, pe bancă! Dar eu îi urez baftă lui Mutu, n-am nimic cu el. Însă mi se face rău! Pe mine Rapidul m-a pierdut!”.
Finalul lunii martie va aduce inaugurarea stadionului Rapid-Giulești, anunță patronul clubului Rapid, Victor Angelescu. Formația alb-vișinie are de gând să joace un meci amical cu Poli Timișoara la finalul lunii martie.
{{text}}