Celălalt război

Tranşeele pot despărţi două armate, dar niciodată prostia (panseu de front).

Când Putin a implementat dopajul de stat în Rusia, după vechea metodă sovietică, el s-a bazat nu doar pe incapacitatea lumii de a concepe un astfel de zombi ridicându-se din mormântul istoriei, ci şi pe laşitatea mai marilor sportului. Cu prima parte s-a păcălit (ori poate a luat-o în calcul, dar nu s-a sinchisit), cu a doua a avut perfectă dreptate.

În loc să fie exclusă cu totul din marile competiţii, Rusia a fost lăsată să participe fără steag şi fără imn, dar pentru discursul intern era chiar mai bine. Victoriile erau tot ale ruşilor, iar ura faţă de Vest creştea. Sportul a fost un mare laborator pentru războiul de azi.

Bombardament cu gaze toxice

Ca şi în scandalul de dopaj, Putin a mizat pe găluşca fierbinte pe care occidentalii moleşiţi o vor înghiţi nemestecată, ca să nu le îngheţe picioarele iarna, şi pe prostia celor care cred că jupânul de la Kremlin a pornit într-o cruciadă de eliberare a popoarelor de sub jugul forţelor oculte.

Ca şi atunci, a ratat primul obiectiv, dar a nimerit în plin cu al doilea. În timp ce blindatele ruseşti se cam împotmolesc în Ucraina, zeppelinele cu pârţuri ale trollilor moscoviţi şi ale orcilor locali străbat dezinvolte cerurile şi minţile rătăcite.

E celălalt război, în care bombele explodează oriunde şi oricând, la o coadă, la o cafea, în aberaţiile răspândite cu veselie pe net, la apelul bocancilor facebucişti. Şi împotriva cărora trebuie să-ţi aperi ţeasta nu pe dinafară, ci pe dinăuntru. Dacă ai cu ce.

Să ne întoarcem, naibii, la ale noastre!

Pe măsură ce timpul trece, tot mai mulţi încep să fie inoculaţi cu ceea ce ar putea fi simplu formulat astfel: o fi Putin rău, dar... Şi de aici, de la acest băgat al piciorului în uşă, încep să intre monştri.

Toate motivele, reale sau ireale, încep să devină bune pentru a atenua grozăvia: că ucrainenii îşi omoară singuri oamenii, că îşi bombardează clădirile, că sunt nişte naţionalişti sadici (ăsta e argumentul naţionaliştilor mioritici), că îşi jefuiesc propriile oraşe etc. Evident, ucrainenii, excelenţi comunicanţi, fac de aşa natură încât să pară totul o bătălie dintre bine şi rău, chestiune care a început să-i râcâie chiar pe cei de bună-credinţă.

Obosiţi de bombardamentul ştirilor şi ororilor, destui vor ca „să-şi ia Putin ce vrea şi să ne întoarcem la ale noastre”. Da, am auzit-o şi pe asta. Aşa am zice şi dacă ar intra în noi? Să-şi ia ce vrea şi să ne întoarcem la filmele noastre, şi să scadă naibii odată preţul la benzină?!

Odă prostiei

Capitularea minţilor slabe şi-a găsit de altfel o minunată declinare în tânărul gimnast rus Kuliak. Drăguţul blonziu, cu feţişoara lui de „Alioşa nu răceşte, Alioşa se căleşte”, s-a afişat cu un simbol al agresiunii (sinistrul „Z”) pe un podium de premiere.

Câştigase doar un bronz, dar a cucerit aurul la cinism, pentru că lângă el stătea un ucrainean! Cum ar veni, „îi susţin pe cei care îţi căsăpesc naţia”. Mai apoi s-a justificat, fără să regrete nimic, prin comportamentul adversarilor.

„În timpul probelor strigau «Glorie Ucrainei» sau veneau cu steagul Ucrainei pe umeri. Între timp, noi eram considerați sportivi neutri și ne simțeam incomod”. Exact, trebuia să-i lase şi pe ei să strige „Glorie Rusiei!”. Glorie invadatorilor! Glorie războiului (care nu există)! În fine, neicușorule, ce mai tura-vura, glorie prostiei! Ceea ce, între noi fie vorba, nu e deloc un vast program.