Când Balonul de Aur juca la PSG

În 1993, în noiembrie, Universitatea Craiova întâlnea PSG în Cupa Cupelor și la Paris juca un fotbalist care ne-a cucerit pe toți, George Weah, primul Balon de Aur din afara Europei. Acum, PSG are buget nelimitat și-l mai are pe Messi, dar nu mai cucerește pe nimeni.

De foarte multe ori mă întreb ce este astăzi în sufletul unui copil de 13 ani, îndrăgostit de fotbal, când se uită în serile de Champions League la Messi, Cristiano Ronaldo și Mbappe. Este copilul care joacă FIFA, iar în Ultimate Team are nevoie de luni bune și de mult noroc să-i prindă în aceeași echipă pe Di Maria, Verratti, Mbappe, Messi și Neymar. Adică pare un scenariu imposibil în mediul virtual, dar în realitate există. Și nu impresionează.

PSG încearcă să imite ideile Realului galactic, echipa madrilenă care este peste toată Europa, impune respectul doar din tradiție și mii de tone de cărți despre fotbal. Parisul e o glumă, se împotmolește cu miliardele la malul competiției pe care ar cumpăra-o mâine qatarezii, doar să știe că au pus mâna pe ea. Și chiar dacă fotbalul este azi doar un produs de marketing, există sufletul fotbalului, care nu poate fi cumpărat.

Amintiri cu Weah

PSG este o echipă cunoscută iubitorilor de fotbal de la noi, încă din anii 90, pe aici au trecut Baloane de Aur, George Weah, împotriva Craiovei sau Ronaldinho, în meciul de pomină împotriva Rapidului, când s-a stins lumina în Giulești. Aș aminti și generația fabuloasă, împotriva Stelei, cu Leonardo, Rai, Simone, Le Guen sau N’Gotty. 

În 1993 eram un copil, care atunci când nu intram pe stadion cu legitimația de sportiv, mă strecuram cu prietenii de la bloc printre gradenele bătrânului „Central”. Universitatea Craiova câștigase Cupa României, 2-0 cu Dacia Unirea Brăila, și și-a permis un loc în Cupa Cupelor. 

În primul tur s-a distrat cu niște feroezi, iar în optimi a dat de Paris Saint Germain. În meciul retur, după 0-4 în prima manșă, cu autogol de poveste, Biță degajează mingea-n capul lui Gusti Călin, în noiembrie, pe „Central”, țin minte că am fugit de la școală și am găsit un loc la tribuna a II-a. 

Și l-am văzut pe Weah. Chiar dacă Ginola se distrase cu noi la Paris, iar stadionul cânta: „Ginola, Ginola, s-o f... pe mama ta”, George Weah și-a lăsat amprenta pe toată suprafața gazonului Științei. Atunci am văzut pentru prima dată cum arată un fotbalist de clasă mondială. Dribla pe oricine, controla mingea la nivel extraterestru, lovea mai bine cu călcâiul decât orice Neymar de azi, iar viteza era de prototip fotbalistic perfect. 

Weah n-a mai stat mult la PSG și a ajuns la marele Milan, iar în 1995 a câștigat Balonul de Aur. Și noi citeam prin ziare că Weah, acel Weah care a fost la Craiova, este primul fotbalist din afara Europei care obține prestigiosul trofeu.

7 Baloane.. de săpun?

Aseară, Messi, cu 7 Ballon d’Or, atenție, ȘAPTE, era atât de departe de jucătorul care revoluționa fotbalul în tricoul Barcelonei. Și pentru că francezii acordă trofeul ăsta, L’Equipe a titrat, cumva ironic, Le Messie, cu Benzema în prim plan, iar Messi era doar un joc de cuvinte. 

Mă întreb dacă noi, cei care i-am văzut pe stadioanele din România, pe Weah sau Ronaldinho, vom rămâne cu fotbalul sufletesc, sau ne vom mai aminti de cât de mare a fost Messi la Barcelona? Dar copiii de azi, cei care țin cu PSG, tot din considerente de marketing, rămân cu ceva? Că parcă nu-ți mai vine să scoți de la naftalină tricoul cu 10-le perfect în culorile blau-grana.