Sorin Cârțu (66 de ani) a confirmat, joi dimineață, că își depune candidatura pentru funcția de președinte la Universitatea Craiova.
Deocamdată, Sorin Cârțu e singurul pretendent înscris în lupta pentru funcția de președinte. Se mai pot depune candidaturi până pe 15 martie, însă sursele Gazetei Sporturilor dezvăluie că e puțin probabil ca altcineva să mai intre în luptă.
Sorin Cârțu: „N-am nevoie de prezentare, lumea sporului mă cunoaște”
„Da, mi-am depus candidatura pentru președinția clubului. Nu sunt preocupat de campanie. În niciun caz nu vin cu o campanie de tip electoral, de tip politic. Nu încerc să mă prezint, lumea sporului mă cunoaște foarte bine.
Urmăresc să facem lucrurile mai bine decât le facem la momentul actual. Ceea ce s-a întâmplat până acum la echipă a fost destul de bine, chiar foarte bine, cu excepția faptului că nu ne-am îndeplinit obiectivul major (n.r. - câștigarea campionatului)”, a spus Cârțu, la Pro X.
Întrebat cu ce gânduri abordează alegerile de peste două săptămâni, „Sorinaccio” a fost sincer: „Am emoții ca pentru orice examen. Mă pregătesc”.
Cine poate candida pentru funcția de președinte la Universitatea Craiova
Conform informațiilor transmise de clubul din sudul țării, pentru funcția de președinte pot candida foști jucători sau foști antrenori ai echipei, dar și unul sau mai mulți fani ai clubului, care au strâns cel puțin 100 de semnături de la abonați. În plus, și acționarii pot desemna un candidat care să participe la alegeri.
Cum se vor desfășura alegerile la Craiova
Clubul a anunțat printr-un comunicat oficial că alegerile vor avea loc pe data de 26 martie 2022. Cei 4.107 abonați ai formației din Bănie sunt cei care vor putea să desemneze președintele pentru următorii doi ani.
Alegerile se vor desfășura într-un singur tur și vor fi validate dacă participă cel puțin 20% dintre alegători. În caz contrar, se vor anula și reprograma. Pentru a vota, fanii trebuie să aibă cel puțin 14 ani.
Universitatea Craiova îşi doreşte să demonstreze şi prin fapte ceea ce spunem cu toţii în ultimii nouă ani: suporterii Ştiinţei reprezintă raţiunea de a fi a Clubului! Am declarat tot timpul că ne dorim o mai mare implicare a acestora în viaţa administrativă a Universităţii Craiova şi considerăm că acum a venit momentul să trecem la fapte.
- Comunicat Universitatea Craiova
{{text}}