Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

Jucătorul momentului la CFR Cluj a refuzat o ofertă importantă: „La 25 de ani să merg acolo?!”

Gabriel Debeljuh, CFR Cluj // foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 10 martie 2022

Gabriel Debeljuh (25 de ani), jucător cu 9 goluri în acest sezon de Liga 1, dezvăluie că ar fi putut merge la o echipă din Coreea de Sud la începutul anului. Atacantul lui CFR Cluj a refuzat propunerea.

Gabriel Debeljuh este omul momentului la CFR Cluj. Atacantul croat are 4 goluri în ultimele 3 meciuri. Trei dintre acestea au venit în cel mai recent duel, 4-1 cu Dinamo, când Gabriel a punctat în doar 25 de minute!

Acum, Debeljuh este unul dintre cei mai importanți jucători ai campioanei. Totuși, el ar fi putut părăsi CFR Cluj în iarnă, când a fost ofertat de o echipă din Coreea de Sud.

Gabriel Debeljuh, omul momentului la CFR Cluj, a refuzat o ofertă din Coreea de Sud în iarnă


„Am avut șansa să plec în Coreea de Sud în iarnă. Am spus că nu vreau să merg. E foarte dificil. Ce fac, la 25 de ani merg în Coreea?! Poate la 29- 30 de ani voi merge pentru bani”, a dezvăluit Debeljuh pentru Prosport.

Vara trecută, pe numele lui Debeljuh au venit mai multe oferte. „Știu că au fost discuții, dar clubul a cerut mulți bani și nu s-a înaintat cu negocierile. Nu știu echipele, știu doar că s-a discutat”, spune fotbalistul croat.

Întrebat unde și-ar dori să meargă, el a numit două țări: „În Italia mi-ar plăcea, dar nu numai. Și Turcia este un campionat care îmi place”.

Am 25 de ani, am avut probleme medicale, operații, dar acum sunt bine. Pot să fiu mai bun. Sunt mulți jucători care „explodează” spre 30 de ani sau după 30 de ani. Uitați-vă la Modric. 



- Gabriel Debeljuh, CFR Cluj


Gabriel Debeljuh a înscris un total de 14 goluri în acest sezon, în 41 de meciuri. Cele mai multe, 9, au venit în Liga 1. Restul, în Conference League (două), calificările Champions League (două) și calificările Europa League, unul.

Mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.