Ionuț Panțîru (25 de ani), fundașul stânga al celor de la FCSB, ar urma să sufere o nouă operație la genunchi, a treia din ultimul an.
Ghinioanele nu se sfârșesc pentru Ionuț Panțîru. S-a accidentat la ligamentele genunchiului în play-off-ul sezonului trecut, în prima repriză a meciului cu Sepsi, scor 1-2, lovit chiar de colegul Adrian Șut. Apărătorul lateral a fost deja operat de două ori.
Ionuț Panțîru, operat din nou
Ultima intervenție chirurgicală, cea din toamna lui 2021, nu a avut rezultatele scontate. Medicii din Italia ar fi greșit operația. Fotbalistul ar urma să intre din nou la cuțit, conform Prosport, și ar sta pe bară cel puțin încă un an de zile.
Ionuț Panțîru, fundaș FCSB: „Am plâns 10 minute când mi-a spus medicul verdictul”
Într-un material special publicat de FCSB la începutul anului 2022, Panțîru reluase pregătirea în sala de forță și vorbea despre clipele complicate prin care a trecut.
„Nu aș vrea să-mi aduc aminte de acel moment. A doua zi după RMN, am fost în cabina medicului. După ce mi-a dat vestea, am plâns 10 minute. Horror a fost!”.
A fost ciudat să mă accidentez după un contact cu Șut. Fiind colegul meu de echipă, amândoi am încercat să recuperăm mingea și așa a fost să fie. El m-a lovit, asta e situația. Și dacă mă lovea altcineva, tot trebuia să mă operez. Vorbim mereu, avem o relație bună. Și-a cerut scuze atât de des încât la un moment dat i-am spus să se oprească
- Ionuț Panțîru, fundaș stânga FCSB
{{text}}