Dezvăluire incredibilă de la Liverpool-Steaua: „Ne-au bătut încă de la vestiare. Pe Anfield, noi fumam ascunși după autocar, plini de fum, ei erau la costum și fumau trabuc”

Campion cu Steaua în 2005, Adrian Pitu (46 de ani) a vorbit în direct la GSP Live despre patroni, antrenori, coechipieri și adversari care i-au marcat cariera. Poveștile lui savuroase pot fi oricând subiectul unei cărți despre cariera unui fotbalist boem, extrem de talentat, care a jucat la Dinamo și Steaua

Discuția cu Adrian Pitu, purtată la 9 dimineața, a pornit greu. Fostul mijlocaș ofensiv cu o tehnică rafinată a dat cu ochii de ziarul Gazeta Sporturilor și s-a apucat să-l citească, deși emisiunea GSP Live începuse. 

„Lasă-mă să citesc și eu ziarul. N-am mai pus mâna pe unul de 10 ani. Mă uit să văd cu Stoican, fostul meu coleg. Auzi titlu… Uhrin e ultimul cartuș! Ce cartuș? Dinamo trebuie să o ia de la zero, nu mai au nicio șansă. Se păcălesc singuri. Nici nu începe unul bine și îl dau afară”. 

Apoi, cu un talent remarcabil de povestitor, fostul stelist s-a dezlănțuit și a început să-și amintească întâmplări din cariera sa, comparând nivelul fotbalului din anii ’90 și 2000 cu cel de acum.

165 de meciuriși 19 goluri are Adrian Pitu în Liga 1 pentru Farul, Sportul, Dinamo, Rocar, Universitatea Craiova, Oțelul, FCM Bacău, Steaua și FC Național

- Am uitat să pomenesc în introducere de pasa ta de gol în meciul cu Liverpool din 2003. 1-1 în Ghencea, ai dat o pasă care a tăiat în două apărarea lui Liverpool și l-a lăsat pe Claudiu singur cu portarul…

- Înainte de asta am avut o ocazie, am driblat câțiva, dar n-am mai putut. I-am lăsat pe ăia de ziceai că mâncaseră stricat. Iar la pasa aia de gol, dacă era terenul bun nu o prindea Claudiu. A fost prea tare, a prins apa. Da…Se juca alt fotbal atunci. Mă uitam pe echipele de atunci, numai jucători unul și unul.

- Uite, acum e Octavian Popescu. Ar fi avut loc în echipele de pe vremea ta? 

- Da, avea. Atunci, dacă nu știai cu mingea, te duceai acasă. Acum, jucătorii sunt pe viteză, pe forță, te duci la atletism. Nu știu dacă aș fi făcut față eu acum. Dar cred că un jucător tehnic nu mai e atât de eficient astăzi, dacă ceilalți nu sunt tehnici.

Săgeata machidonilor. „Când am ajuns, erau oi pe teren”

- Te-ai lăsat de fotbal la 30 de ani. De ce? 

- Am plecat de la Steaua în Israel, am ieșit cel mai bun străin al lor în primul an. Apoi, m-a luat Maccabi Netanya, era Eyal Berkovici manager. El e cum e Hagi la noi. M-a chemat la el acasă și m-a întrebat dacă vin. Am negociat banii, norocul meu a fost că am negociat cu un impresar de-al lor. E diferență mare. Prima echipă era de arabi (n.r - Bei Sakhnin), acolo am semnat, m-am uitat în ochii lor și ce am vorbit așa a fost. La ceilalți, de unde?! Dacă semnam ce mi-au dat ei, nu cred că mai luam vreun ban. Aveau clauze ascunse, noroc cu impresarul. Mi-a zis: “Două săptămâni m-am certat cu ăștia până ți-am semnat contractul”.

- Și de ce ai renunțat? 

- Berkovici mi-a zis: “Pitu, nu ai voie să te întorci în apărare, joci doar în atac”. Dar s-a certat cu antrenorul. Ăla venea la început și mă întreba cum vreau să joc, pe cine vreau în echipă. După ce a plecat Berkovici, m-a pus în fața apărării. Mi-am dat seama ce vrea și am plecat. Aveam oferte de la alte echipe, dar am venit acasă. Am avut o discuție cu Hagi să vin la Steaua, dar el s-a certat cu Gigi și a picat. Apoi am făcut echipa de la Stejaru.

- Săgeata Stejaru care a devenit Săgeata Năvodari. 

- Da, am luat-o de la zero. Eram cu naționala machidonilor la turneul final și mă sună un prieten. Nicu Gheară. “Ce faci, băiatul lu’ tata? Vezi că se face echipă la Stejaru. Vorbește și tu cu Carabaș, faceți echipă”. Am făcut echipă, eram președinte, antrenor, jucător și căpitan. Când am ajuns acolo, erau oi pe teren, era Liga 4. Am jucat meciul de promovare la Brăila, au venit machidonii pe bacuri. Nu mai văzuseră ăia atâția oameni. Au crezut că e nuntă.

-  Era echipa machidonilor? 

- Stai să vezi. Am bătut cu 3-1 echipa secundă a lui Porumboiu. Am dat două goluri. Am promovat, dar nu aveam acte. Am alergat pe la federație, am luat totul într-o săptămână.

-  Era președinte Mircea Sandu, prietenul lui Gheară. 

- Da, Nașu era. A zis: “Bă, cine a câștigat pe bune? Voi? Gata, faceți actele!”. Așa am intrat în Liga 3. Au făcut stadion în 4-5 săptămâni pe locul unde erau oi. Aveam echipă cu jucători de Liga 1. Voia să vină Florin Marin antrenor, voiau mulți. Erau foarte mulți bani. Dar a venit criza și s-a stricat. Au cedat echipa primăriei din Năvodari, un fiasco total. Primarul zicea că a băgat două miliarde și jumătate. Păi, machidonii dădeau câte două miliarde pe lună. S-a dus în cap.

„Florin Marin m-a pus să-mi sap o groapă și să mă îngrop”

- Florin Marin e antrenorul cu care ai început tu fotbalul la seniori? 

- Trebuie să stau vreo două săptămâni să povestesc despre el. Era un om extraordinar, dar era bine să nu-l ai antrenor. Te termina, mai ales dacă erai junior. Cedai. Visam noaptea să se întâmple ceva, să nu mai vin la antrenament. Cine nu-l știa, se pierdea. Îl aveam coleg pe Marius Mitu, îl avusese antrenor la copii, la Steaua. Îl știa pe de rost pe Florin Marin. Lua distonocalm din cauza lui.

- Cum adică?

- Lua distonocalm înainte de ședințe și stătea și se uita în gol. Nea Florin țipa, el era impasibil. Țin minte că am dat trei goluri într-un meci, Mitu a dat și el unul. A venit ședința tactică. Ne-am pus amândoi pe primele scaune. „Mamă, să vezi ce ne laudă acum!”. De unde?! Varză ne-a făcut.

- Am auzit că te-a pus să sapi o groapă lângă gazon. 

- Trebuia oricum să ne certe. Aveam meci, ne-a luat că vrea să alergăm mai mult. Ne cheamă și zice: “Bă, ce ați făcut? Unde ați fost?”. Unul zice că a fost la McDonald’s, l-a luat că la McDonald’s trebuie să o trimită pe nevastă-sa, că el trebuie să facă fotbal. 

Ajunge la mine: „Pitule, ce-ai făcut?”. Nea Florine, am mâncat și eu puțină pastramă. El: „Pastramă, ăăă?!” Și îl cheamă pe Nicu de la magazie: „Niculeee, ia adu două lopeți!”. Aduce ăla lopețile, apoi îmi zice mie: „Ia și fă o groapă de doi metri aici lângă teren, intri în ea și te astupi singur. Ieși când îți spun eu”. Și apoi a început să urle că nu mai suportă. Ăia râdeau toți.

- Era și o formă de bășcălie în asta. 

- Vorbeam și cu Denis Șerban. Nu aveai cum să te cerți cu el, îl respectai. Și se bătea pentru jucători când nu luam banii la zi. Apropo de salarii, cum să faci performanță cu salariile neplătite? Nicio șansă. În Israel, se lua o garanție înainte de campionat, luam banii fără nicio grijă în ziua de salariu. Jucătorii sunt actorii. Fără ei, la ce te uiți? La scaune, la galerii? Așa, te duci la teatru. Chiar, trebuie să ajung și la teatru. Ilie Dumitrescu ne ducea la teatru.

Ilie Dumitrescu, teatrul, espresso și „double”

- Unde?

- La Bacău era un teatru mic. Mergeam, dar băieții mai râdeau prin loje, sus. Țin minte că la o schiță s-a oprit actorul în timpul piesei și le-a zis: „Bă, nu vă e rușine?”. S-au oprit imediat din râs. Dar important e să ieși în grup, pentru ca echipa să fie o familie. Noi ieșeam cu soțiile la restaurante împreună. Acum, jucătorii nici nu se mai știu între ei. Stau cu nasul în telefoane. Eu citeam ziarele. Mai ales când se scria bine de mine, stăteam cu ele desfăcute larg în cafenea.

- Înțeleg că la Bacău citeați și presa internațională, vă punea Ilie Dumitrescu. 

- (Râde) Ilie e un lord al fotbalului, are caterincă și știe ca antrenor. Dar nu are răbdare. Dacă îi răspunzi, nu poate trece peste. Lucescu, în schimb, e pedagog foarte bun.

- Ilie nu era pedagog? 

- Nu. Nu rezista să îi răspunzi, era foarte orgolios. Dar era simpatic. Ne punea muzică house înainte de meci. E o chestie care te face să îți treacă emoțiile. Chiar dacă nu recunoști, ai ceva emoții înainte de joc. A pus la Galați prima dată. House, bum, bum. În vestiar, Pelin și cu Tofan nu voiau să se schimbe. Ilie: „Ce faceți, mă?”. La care ei: „Mister, pune și tu o Maria Lătărețu! Nu putem pe muzica asta!”. Le-a zis: „Schimbați-vă, bă!”.

- Erau băieți fără finețuri.

- Da, dar am avut o superapărare cu ei. Chiar a făcut o echipă bună. Și la Bacău a făcut o echipă bună. Apoi, s-a lăsat după ce a fost la AEK. Mai vorbeam cu el (imită tonul afectat al lui Ilie Dumitrescu). „Sunt pe malul Mediteranei”.

- Dar băieții încercau să îl mai înțepe? 

- De unde! Toți îl imitau. Toți! Dar avea talent mare. La Galați, avea un ceas Cartier. Zice: „Dacă scăpăm de retrogradare, îl dau și îmi iau un Chopard”. Și Pelin zice: „Mister, dar ce face ăla? Face și apă caldă?”. El: „De unde să știți voi, mă?!

- L-ai prins și la Bacău. 

- Venea numai la costum, impecabil. Ne ținea câte trei zile în cantonament. Ne zicea: „Bă, băieți, voi credeți că mie îmi place să stau trei zile aici, cu mocheta asta nenorocită?”. Era o mochetă neschimbată de 20 de ani. 

„În loc să ies, să beau un espresso, un double”. Codreanu zice: „Ce e aia double?”. El: „Taci, mă, din gură!”. Apoi continua: „Să mănânc un croissant, să citesc presa internațională”. Apoi, nu știu unde am jucat, undeva prin Ardeal, la hotel era și presa internațională. Ăștia, toți, citeau presa internațională. Unul ținea ziarul invers, dar nu conta.

„Patronul ne punea să ne rugăm la biserică să plouă”

- La Sportul cum a fost? 

- Ai ajuns acolo după ce te-a exilat Florin Marin de la Farul la Portul Constanța. De ce te-a alungat? Nu m-a alungat. Eu citisem în ziar că pleacă la Craiova. Înainte de un antrenament, nu m-am schimbat. El zice: „Nu te schimbi?”. Eu: „Nu mă schimb!”. „Aaa, bine, la Portul cu tine”. Eu am crezut că pleacă la Craiova, voiam să dau și de băut. De aia făceam figuri. Dar nu a plecat și am plecat eu la Portul. Apoi, la Sportul, am ajuns la 18 ani și jumătate în București.

-  A fost un șoc venirea în București? 

- A fost. Babicu îmi povestea că lui i-au adus un plic la micul dejun, l-a rupt, l-a băgat în cană și l-a înghițit cu totul. Eu mă îmbrăcam cu mâneci bufante. Chiar m-am întâlnit cu Gusti Călin, am fost colegi. I-am zis la mișto: „Bă țărane, m-ai învățat să mă îmbrac”. Lui îi spuneam „Italianul”, se îmbrăca numai de la firme. Paciotti, alea , alea. Eu credeam că Paciotti e o cafea. Na, așa a fost, nu e nicio rușine. Important e să adaptezi.

- La Sportul, te-ai adaptat cu Șumudică? 

- Aaa, nu m-a luat pe sus. O singură dată mi-a zis că sunt tupeist. Mă băgam să trag și eu la poartă. „Stai, bă, la coadă, tupeistule!”. La Sportul, jucai fără stres. Nu contau banii, nu aveai presiune.

- Sportul a jucat în perioada aia meciurile de acasă la Târgu Jiu. 

- Da, juma de an. Era unul, Fofo (n.r. - omul de afaceri Florin Bălan, decedat în 2014), creștea ciuperci. Ne trimitea la biserică înainte de meci să ne rugăm să plouă. Zic: „De ce?”. El: „Să crească ciupercile”. Cum ploua, ne dădea banii. Era antrenor Mircea Rădulescu, ne duceam cu trenul la Târgu Jiu, stăteam la hotelul Central. Jucam și veneam înapoi la București. 

A fost frumos. Erau 15.000 de oameni în tribună, în Regie veneau șapte spectatori: cinci câini și doi oameni. La început, ne duceam cu două-trei zile înainte de meci. Mergeai ore întregi cu trenul, trebuia să te odihnești. În seara de dinainte meciului, ne ducea Fofo la el acasă. Avea o casă de ziceai că e Sala Palatului.

- Să faceți ce? 

- Punea masa. Whisky, vin, pastrame, sarmale. Am mâncat tot. Am bătut 3-0. A doua oară, la fel, de toate. Am mâncat tot. A treia oară ne-a pus niște fursecuri. A patra oară nu ne-a mai chemat. Dădea faliment în ritmul ăla oricât ar fi plouat.

Cum l-a pedepsit Hizo pentru o accidentare

- Cum ai ajuns la Dinamo? 

- Era nea Petre Buduru președinte, el m-a luat. Antrenor, Țălnar. M-am dus, am dat 3-4 exterioare la antrenament, a înnebunit nea Cornel: „Mama, n-am văzut așa ceva!”. Dar n-au putut să-mi facă actele să joc în Europa, jucam cu ăia cu peștii.

- Knattspyrnufelag din Islanda…

-Stai să vezi că eu am stat lângă ăla de a adus peștii. Am stat în tribună deasupra vestiarului. La un moment dat, vine unu’ cu doi crapi imenși, miroseau, s-a suit pe copertină și i-a aruncat spre gazon. Băăă, circ! Eu credeam că vrea să îi vândă prin tribună.

- O mare rușine pentru Dinamo. 

- Da. După aia, a venit Hizo. Dur și el. Mi-a zis: „Ăsta e anul tău!”. Dar eu m-am dus la schi, iarna, și am făcut entorsă de gradul doi la genunchi. Mi-am pus ghips, se pleca în cantonament. Nea Vio nu a văzut ghipsul și-mi dă una peste cap: „Bă, e anul tău!”. Atunci i-am arătat ce am pățit. Bă, când mi-a tras una! „Dispari, să nu te mai văd! Ești nebun!”. Am plecat la Rocar, am tras de mine vreo două luni și m-am întors. Era deja nea Cornel antrenor.

- Dinu.

- Da. Era finala Cupei Ligii, era o cupă semioficială. Îți dădeau o cupă mică, cât un pahar. Jucăm cu Steaua, pe Rocar. Prin minutul 80 și ceva mi-a rupt piciorul Bărcăuan. El era în probe la Steaua. Entorsă de gradul trei la gleznă. Plec de la stadion, îmi venea să plâng. M-a luat chiar nea Cornel, m-a dus la spital. Iar ghips. Venea Lupescu, făceam echipă frumoasă. M-am întors la Rocar. Nu a fost să fie la Dinamo.

Faptă prescrisă: „bombonelele” de alergat de la Rocar

- A fost o perioadă bună la Rocar. 

- Am promovat. Țin minte că am jucat meciul de promovare cu UTA la Alba Iulia. Câți ani au trecut? S-a prescris. Fii atent aici! Silviu Dumitrescu era antrenor, SIlaghi (n.r. - preparatorul fizic) îl ajuta.

- Vasile Silaghi care a fost acuzat că le dădea „bombonele” jucătorilor?

- Băi, bombonelele lui erau bune, nu știu ce combinații făcea. Nu știu dacă erau interzise, dar te simțeai bine. Am ajuns la Alba Iulia, 43 de grade afară. A doua zi era meciul. Silaghi zice: „Mâine sunt 44 de grade”. Înainte de meci, în vestiar era șampanie. Zic: „Stați, bă, că n-am bătut”. Ne cheamă Silaghi și ne dă câte o pastilă. Cică: „E bună”. Am înghițit aia, a început meciul și după trei minute m-a luat cu frig de ziceai că sunt în Alaska, vedeam pingiuni. Alergam de rupeam. Jur. S-a terminat meciul și aș mai fi jucat un meci. Ăia de la UTA erau leșinați în minutul 30, îi uda cu apă. I-am bătut de nu știau de ei.

La Rocar, luam pastile. N-am vrut să iau, dar erau bune. La antrenamente, făceam două ture de teren, 20 de abdomene și duș. Dar la meci eram lei. Apoi a venit Florin Marin. Nu am mai luat din alea și eram leșinați. Nu mai puteam să stăm în picioare. Ne dureau toate.



- Adrian Pitu

- Așa… 

- Fericire mare. UTA era cea mai bună echipă din Liga 2. Am promovat, am venit acasă, apoi am jucat un an în Liga 1 cu Rocar. A fost circ, știi ce a fost atunci. Lumea zicea că făceam blaturi.

„Făceam multe blaturi, dar frumoase”

- Făceați? 

- Făceam multe, dar frumoase. A fost un meci cu Petrolul. Noi, dacă făceam egal, retrogradam. Am avut 1-0, fericiți, dar prin minutul 70 a dat unul gol. 1-1. Acum, nu mai intra mingea în poartă. Toată lumea voia să intre mingea în poartă. Ne-a dat și pe CNN. Erau 9 inși de la noi în careul mic al lor, nu poți face asta nici dacă îi pui la antrenament, și opt de-ai lor. Toți în careul de 6 metri. Portarul nostru era la jumate și mai era unul pe la marginea careului. 

Până la urmă, hahaha, hihihi, intră mingea în poartă. Nici nu știam să ne bucurăm. La conferința de presă, antrenorul lor, nu mai știu cum îl chema, se pune pe un scaun de plastic. Și-l iau ziariștii: „Spuneți, domnu’ antrenor, a fost blat?”. El: „Doamne, ferește!”. Și atunci, paaaaf, se rupe scaunul cu el, a căzut pe spate. Juuur! Au fost blaturi, da, Și cu Bistrița au fost. S-au prescris, da?! Se întâmplau lucruri, dar erau și fotbaliști buni. Jucam în Europa și ne băteam de la egal la egal cu echipe mari.

„Lăcătuș fuma trei pachete de Marlboro roșu”

- Cum ar fi Steaua - Liverpool. Ați pierdut doar cu 1-0 pe Anfield, e meciul în care Gerrard a intrat criminal la Rădoi. 

- Da, să știi că puteam să ne calificăm. Cred că și acum are Mirel urma de la crampoane. Acolo am văzut diferența dintre fotbalul nostru și al lor. Ăla, Gerrard, parcă zbura și, crede-mă, Mirel avea și el o forță explozivă de…Era ceva nativ. Nu oboseau, parcă pluteau. Eram pe bancă, a trecut Gerrard pe lângă Mirel și i-a lăsat crampoanele pe tot genunchiul. Arăta Mirel după aia: „Ia uite, bă, ce mi-a făcut ăsta!”. Dar puteam să-i batem.

- A fost echilibrat. 

- Cred că la Liverpool nu am avut tupeul și încrederea. Noi am ajuns cu autocarul, aveam niște treninguri bufante, nu ca acum. Era fum de la autocar, ne-am băgat după el să mai fumăm o țigară, ascunși. Când au apărut ăia de la Liverpool cu Aston Martin, la cămașă, vestă, cravată. Ne-au bătut de dinainte să înceapă meciul. Și-au aprins trabuc, beau ceva, un amaretto.

- Înainte de meci? 

- Da, cu două ore. La stadion, aveau o zonă de colazione. Noi stăteam ascunși după autocar să fumăm, ei fumau acolo. Era alt nivel.

- Fumai?

- Fumam. Pe mine nu m-a afectat. Nu m-am ascuns niciodată. Lăcătuș fuma trei pachete de Marlboro roșu. Dacă te pregăteai, nu aveai nicio treabă. Ca să revin, am avut ocazii să facem 1-1. Acum, dacă joacă o echipă din România cu Liverpool, pleacă de la minus șase. Asta e diferența. Noi ne băteam de la egal la egal (răsfoiște ziarul din față și ajunge la un articol despre Dani Coman). Coman Dănuț a fost colegul meu la Rocar.

- Păi, a povestit că în perioada aia participa la lupte ilegale, cu interlopi. Era și Alexa cu el. 

- Nu mârâia nimeni la Rocar în fața lui Dani. Copil, dar era tare. Alexa era tuns chel. La 19 ani, era cum eram eu pentru Florin Marin la Farul. A plecat o dată de pe teren, a început să plângă: „Mă las de fotbal!”. M-a trimis nea Florin după el. „Du-te, mă, și adu-l înapoi!”. Alexa făcea: „Nu mai suport!”. Era talentat, știa cu varza, dar la Dinamo s-a făcut chirurg. Asta nu înțeleg la el.

„Falemi jongla acasă. Spărgea bibelourile”

- Zi-mi câte ceva despre colegii tăi de la Steaua. Mirel Rădoi vă lua banii în vestiar? Așa zicea, că strângea amenzile. 

- Cine, Mirel?! Nu el. Dorinel era cu amenzile. „Bă, n-ai tricoul nu știu cum”. „Du-te, bă, și lasă-mă în pace!”. Zici că era polițai. Mirel strângea banii pentru cheta pe care o făceam pentru angajații de la stadion. Dădeam bani de plăcere, erau parte din familia noastră. Mai erau unii care strâmbau din nas…„Taci, bă, și dă acolo”.

- Văd că era și Mutică în echipă. 

- Da, cu Southampton a jucat el cel mai bine. L-a ținut perfect pe Beattie, atacantul lor. După aia, mergea mereu în cameră și punea meciul pe laptop. Hop! O dată, de două ori, până i-a zis unul: “Lasă-ne în pace că îți sparg ăsta!”.

- Falemi. 

- Ne trebuia unul defensiv. Era foarte serios, rigid. Făcea acasă cu mingea să ne arate nouă că știe cu varza. A spart toate bibelourile prin casă. Venea la antrenamente să jongleze și-l luam: „Pleacă, bă, de aici”. După 8-1 la Timișoara, ne-am întâlnit în recepția hotelului Intercontinental cu Gheorghe Dinică, Beligan și Marin Moraru. Jucau Take, Ianche și Cadâr la Timișoara. Dinică vorbea cu toată lumea. I-am zis la caterincă: „Maestre, îl punem și pe Falemi într-un film?”. El zice: „Nu, nu se mai fac filme alb-negru”. Falemi a râs, dar o lună nu a mai vorbit cu noi. Se făcea caterincă la greu.

Fuga lui Claudiu Răducanu din cantonament

- Aliuță era tartorul glumelor. 

- Sunt multe. A apărut Falemi pe coperta unei reviste, Tabu, era călare pe un cal și avea o coamă de ziceai că e Xena, prințul războinic. Aliuță a văzut revista, apoi i-au arătat-o și lui nea Piți. Eram la Alba Iulia, jucam cu Unirea. Mergem la masă și îl cheamă Pițurcă pe Falemi: „Băi Falemi, vezi că aici ești la Steaua! Ce e cu asta?”. Pac, nici rezervă nu l-a luat, am jucat eu titular. După aia, Aliuță a început la masă: „Bă, câți cai are tractorul?”, „Câți cai are aia?”. Vrăjeala lui. S-a supărat Fale, dar n-a mai apărut nimeni în nicio revistă.

- Înțeleg că Mirel Rădoi trebuia să aibă grijă de Claudiu Răducanu, să nu dea interviuri. 

- Da, da, stătea cu el în cameră. Nu mai vreau să vorbesc despre Claudiu. Mi-a dat mesaj că nu e adevărat ce am povestit despre el. Toate sunt adevărate, dar nu mai zic nimic de el.

- A fost spectaculos cu canicula. Credea că e un criminal. 

- Da, dar și ăștia la televizor au ținut-o 30 de zile cu canicula omoară oameni, canicula omoară oameni. Era un val de căldură prin Brazilia. Dacă nu știai, ziceai că e un criminal în serie. Erau titlurile alea: „Canicula a omorât x oameni”. Claudiu a crezut că e un criminal în serie. I-a zis lui nea Piți: „Bre, pe ăsta nu poate să-l prindă Interpolul?”. Până să răspundă nea Piți, au început ăștia: „O să-l prindă, bă, dar e periculos”. L-a luat nea Piți: „Nu, bă, Claudiu, e căldura”.

 - Pițurcă încerca să păstreze o limită. 

- Da. Cu toate astea, Claudiu a ieșit golgeterul României. Avea niște execuții în fața porții de te nenorocea. Dar dacă analizezi meciurile, primea 40-50 de centrări în fața porții. Tactica lui nea Piți era să scoate mingea la margine și să dăm în fața porții. Steaua ataca tot timpul. Pe laterale erau Boștină și Florentin Dumitru.-

- După aia, Claudiu a prins un transfer în Spania. 

- Țin minte că eram la Forban, în cantonament. Ne dăduse să alergăm până la polițaiul ăla de la șosea. Erau 15 kilometri dus-întors de alergat la vale și înapoi. Ne-am întors, am făcut duș și când ne-am dus la masă Claudiu nu mai era. A fugit prin pădure cu două genți, prin zăpadă. Erau urși pe acolo. A fugit până la Predeal.

- De ce?  

- Nu-l lăsa clubul? Ba da, dar el a crezut că nu-l lasă. A fugit pe jos, prin pădure.

Curajosul Trică și replicile spontane

- Ai fost coleg cu Neșu. 

- Nu vreau să vorbesc despre el. Mie nici acum nu-mi vine să cred. Un băiat așa educat. Avea o viteză progresivă pe atac, cred că ajungea departe. Râdeam de el. Era prieten foarte bun cu Ogăraru. Le ziceam Virtualii. Erau mereu cu laptopuri, jucau nu știu ce jocuri, citeau cărți, erau noua generație. Ei doi și Boștină, dar Boștină mai venea și cu noi la caterincă. Juca la două capete. 

Atunci, ne-am luat toți laptopuri, abia apăruseră. Pac, genți, cele mai scumpe laptopuri. Ne întrebau ăia: „Ce vreți să vă punem pe el? Programul nu știu care, nu știu care”. Noi: „Nu, pune BS Player! Click dreapta, play”. Noi ne uitam la filme, ce să facem cu laptopul? Neșu cu Ogăraru puneau programe, erau în viitor. Nu o să uit cum suna Rică Neaga noaptea: „Bă, cum dau drumul la film?”. Faci click dreapta și dai drumul. „Gata, merge!”.

- Ai prins episodul Ganea cu Trică la Craiova? 

- Am ajuns după, dar am aflat toate poveștile. Ne povestea Claudiu Niculescu. Avea Frăsineanu să-i dea bani lui Ganea. Îi zice Ganea: „Bă, când îmi dai banii?. Și Frăsineanu: „Hai, bă, am murit eu și nu ți-am dat banii?”. Când se duce Ganea, îi dă una cu gheata în față. I-au sărit toți dinții, a mâncat o lună cu paiul. La care Trică sare cu gura: „Băăăă, pe el! A venit ăsta de nu știu unde să ne bată în vestiar?”. Mama, și se întoarce Ganea: „Ia zi și tu, mă!”. La care Trică: „Mamă, fratele meu de la Barcelona, mai fac și eu caterincă!”.

- Stilul lui Trică de a o întoarce. 

- Da. Eram la Steaua, se duce Eugen la ăla de făcea mâncarea, Fălan. Pele a’ Polonicului, așa i-a zis Ilie Dumitrescu. Și-l ia Eugen: „Bă, ne-am săturat. Mâncăm mâncare de bolnavi, spitalul 9, dă-ne și nouă o ceafă, o ceva!”. În momentul ăla a intrat nea Piți și-i zice: „Bă, Eugene, nu ți-e rușine?!”. La care Trică: „Nea Piți, să moară mama, n-am văzut așa mâncare în viața mea. Champions League. Paste, salate”. A început să râdă și nea Piți. Eugen era spontan rău.

- Pițurcă e așa de întunecat cum îl vede presa?

- Dacă nu-l cunoști, da. E un tip foarte sensibil. Era și foarte orgolios. Te ținea minte. Eu nu i-am răspuns deloc. Beam cafeaua cu el. În schimb, uite, Fane Nanu a zis că nu poate să joace fundaș dreapta, voia pe stânga. L-a tras pe margine și a plecat. Dar ca selecționer era numărul 1.

- Ai prins perioadă când a ieșit scandalul cu numerele argintii de pe tricouri. Pițurcă le voia arginitii, Becali le voia galbene. 

- Din cauza asta a plecat nea Piți. Noi nu știam. Ne-am dus la el: „Nea Piți, unde pleci?”. Eu trebuia să plec în Japonia, îmi rezolvase Gabi Popescu. Aveam contract semnat, bilete luate, tot. M-am dus la el: „Nea Piți, vreau să plec și eu”. Zice: „Nu pleci. Dacă vine Denis Șerban, te las să pleci”. N-a venit Denis și am rămas. Peste două luni, a plecat Piți. Asta a fost.

„Fanii lui Dinamo nu au ce să caute să aibă acțiuni”

- Gigi Becali cum era? E secvența celebră când vă număra bancnotele de 500 de euro.

- Venea la antranamente, dar Pițurcă controla tot pe partea tehnică. La faza cu banii, eram la Mariott după meciul cu Bilbao. El nu suporta euro, umbla cu dolari. Doar Curt avea contract în euro, restul în dolari. Ne lua. „Tu cât ai salariul?”. Număra și ne dădea. „Mai ia 1.000 de dolari că ai jucat bine”, Vine rândul lui Curt. „Eu am în euro”. Gigi: „Ce euro? Nu-i suport!”. După câteva luni, avea în buzunar numai bancnote de 500 de euro.

- Care a fost cel mai mare tăietor de lemne pe care l-ai întâlnit în carieră?

- Mama, am prins mulți. Eram la Portul, aveam 18 ani, și am jucat la Suceava. N-o să uit toată viața. Era stadion cu pistă de zgură. O dau pe lângă unul și am fugit pe pistă să-l depășesc. Ăla fugea după mine pe pistă, iar mingea era în teren. M-am speriat rău. Nu erau filmări ca acum. Te rupeau. Te luau: „F•••! Am copii acasă!” Și eu ce vină am, frate? Am prins mulți tăietori. Nu mi-a fost frică de nimeni pe teren, dar de Prodan aveam o jenă. Când punea piciorul, sărea brazda. Ziceai că e piatră. El și Adi Matei. Mi-a dat Matei un pumn odată în timpul meciului, am picat lat.

- Unde? 

- În ficat, sub coaste. N-am mai fugit tot meciul. Îl ocoleam. Iar pe Prodan l-am prins adversar când juca la Steaua. Erau fundași el și Belodedici, iar eu și Călin eram atacanți la Rocar. Eu m-am dus la Belo și Călin la Prodan. La pauză vine Călin: „Treci, mă, și tu în partea cealaltă!”. Nu a atins mingea o secundă. I-am zis: „Lasă-mă în pace, mă! E omul tău!”.

- Crezi că ți-ai atins potențialul? 

- Nu, nu, puteam mai mult. În fotbal, trebuie să fii talentat, să fii serios și să ai noroc. Să ai karma aia. Uite, mă uit la nepotul meu

- Alexi Pitu de la Farul. E mai talentat decât tine?

- E talent. Da. Sculă de fotbalist. Dar trebuie să spargă gheață, trebuie să dea un gol. E al doilea vârf. Lumea se uită la el să dea gol. Cică: „Mamă, ce recuperare a făcut!”. Lasă recuperările! Alea le fac fundașii. Tu trebuie să driblezi și să dai gol. Eu nu m-am gândit niciodată ce fac dacă pierd mingea. Le pierd pe toate, dar măcar încerc.

- De ce-ai plecat de la Farul, când erai președinte? 

- Am promovat în Liga 2 și echipa era a galeriei. Cum e la Dinamo. Să vedeți ce probleme or să aibă și Dinamo, ascultați-mă! Asta cu galeriile…Galeriile sunt pentru tribună, să cânte, să aplaude, n-au ce căuta să fie acționari. Asta e o prostie mare de tot. Ei confundă cu ăia la Barcelona, socios. Ăia bagă banii și vin și aplaudă. Așa și la Farul. Erau acționari șase inși, nu băgau niciun ban. După ce am promovat, s-au dus la primărie. Au aflat că urmează să intre bani și au început să se bată. Vreau eu, vreau eu, fac eu, credeau că sunt banii lor. A ieșit scandalul monstru. Apoi, a venit Marica.

- Mai povestește ceva în final. Ceva de la un meci aranjat…

- Jucam la Piatra Neamț, mă ținea Alistar. Ceahlăul - Rocar. Primesc mingea. Și el zice: „Unde o iei? Dreapta, stânga?”. Eu îi zic „dreapta”. Dar „dreapta” pentru el era stânga. Băi, când ne-am dat o dată cap în cap…I-am zis: „Bă, lasă-mă! Lasă să fie cum trebuie!”