Handbal

Începe lupta pentru Mondial » Dublă de foc pentru naționala de handbal

România încearcă să se califice la un turneu final, ultima oară fiind prezentă la o astfel de competiție acum unsprezece ani

Articol de Costi Prună  —  Friday, 11 March 2022

România încearcă să se califice la un turneu final, ultima oară fiind prezentă la o astfel de competiție acum unsprezece ani.

Naționala masculină condusă de Xavi Pascual și Mihai Popescu începe de astăzi pregătirea pentru „dubla” cu Macedonia de Nord, din primul play-off pentru CM 2023, care va fi găzduit de Suedia și Polonia. 

Dacă trece de macedoneni, România are bătălia decisivă cu Cehia. Handbalul masculin românesc a fost prezent ultima dată la un Mondial în 2011, în Suedia, unde s-a clasat pe locul 19, după ce a învins Tunisia cu 30-29. 

Din echipa pregătită atunci de Vasile Stângă, în lotul de astăzi mai sunt dinamovistul Vali Ghionea, dar și fostul pivot Iulian Stamate, acum în postura antrenorului federal.

Multe accidentări la naționala României

Pentru „dubla” cu Macedonia de Nord, Xavi Pascual a selecționat 22 de jucători, dar între timp 5 dintre ei s-au accidentat: Șimicu, Humet, Buzle, Szoke și Grigoraș. Aceștia au fost înlocuiți de: Botea, Burlacu, Mănescu, Căbuț și Ilie. 

Lotul se va reuni astăzi în București la hotelul Novotel și se va antrena în sala Dinamo. Echipa va pleca miercuri în Macedonia de Nord, cu un avion charter, joi joacă partida tur la Skopje și pe 19 martie returul în sala Dinamo.

Macedonia de Nord are un tehnician cu recomandări

Macedonia de Nord este antrenată de celebrul inter dreapta Kiril Lazarov, 41 ani, care încă mai joacă la Nantes. Naționala lui Lazarov a participat în ianuarie la Campionatul European din Ungaria și Slovacia, unde s-a clasat pe locul 22 din 24 de echipe. 

Din lotul macedonean nu vor lipsi portarul Emil Mitrevski (Porto), pivotul Stojanche Stoilov (Vardar), interul stânga Filip Taleski (Vardar), extrema dreapta Goce Georgevski (Vardar) sau centrul Filip Mirculovski (Wetzlar).

Lotul României pentru „dubla” cu Macedonia de Nord

Portar: Ionuț Iancu (Steaua), Dan Vasile (Dobrogea Sud), Alexandru Bucătaru (CSM București)
Pivot: Gabriel Dumitriu (Turda), Adrian Rotaru (CSM București), Călin Dedu (Dinamo) 
Extrema dreapta: Vali Ghionea (Dinamo), Roland Thalmaier (Turda) 
Extrema stânga: Nicușor Negru (Dinamo), Sabin Constantin (Steaua) 
Linia de 9 metri: Dan Racoțea (Dinamo), Robert Militaru (Dinamo), Octavian Bizău (Dinamo), Călin Căbuț (Minaur), Cristian Ghiță (Turda), Gabriel Cumpănici (CSM Vaslui), Tudor Botea (CSM București), Gabriel Ilie (Dobrogea Sud), Bogdan Mănescu (CSM Focșani 2007), Gabriel Burlacu (Steaua), Eduard Iordachi (CSM Bacău), Ianuș Dumitrescu (SCM Poli Timișoara).

Citește și alte știri despre handbal:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.