Liga 2

Luni are loc tragerea la sorți a play-off-ului și play-out-ului Ligii 2: cum arată sistemul de desfășurare

Petrolul - CSA Steaua (foto: Cristi Preda)

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 11 martie 2022

Federația Română de Fotbal a anunțat că luni, 14 martie, de la ora 11:00, va avea loc tragerea la sorți a programului play-off-ului și play-out-ului din Liga 2. 

Evenimentul care se va desfășura la sediul FRF va putea fi urmărit live pe GSP.ro.

Luni are loc tragerea la sorți a programului din Liga 2

Unirea Constanța și Petrolul au deschis ultima etapă a sezonului regulat în Liga 2, iar „lupii galbeni” au bifat succesul, scor 3-2. Alte nouă partide trebuie să se dispute la finalul acestei săptămâni, iar odată cu terminarea primei faze a campionatului urmează play-off-ul și play-out-ul, programul jocurilor urmând a fi stabilit luni.

  • Petrolul, U Cluj, Hermannstadt, CSA Steaua, Concordia și Unirea Slobozia sunt calificate în play-off-ul din Liga 2

Sistemul play-off-ului în Liga 2

În play-off-ul ligii secunde se califică ocupantele primelor șase locuri la finalul sezonului regulat. Acestea vor juca între ele în dublă manșă, tur-retur. 

  • Primele două clasate la finalul play-off-ului vor promova direct în Liga 1
  • Ocupantele locurilor 3 și 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 și 7 din play-out-ul Ligii 1

Sistemul play-out-ului în Liga 2

Ocupantele următoarelor 14 poziții vor fi împărțite în două grupe a câte şapte echipe, în funcție de locul ocupat la finalul sezonului regulat, astfel:

  • Grupa A: locurile 7, 10, 11, 14, 15, 18, 19
  • Grupa B: locurile 8, 9, 12, 13, 16, 17, 20

În cadrul fiecărei grupe, se va disputa un singur joc direct, iar ocupantele locurilor 6 și 7 vor retrograda direct, în timp ce echipele de pe locul 5 vor susține un baraj în dublă manşă pentru menținerea în Liga 2.

Echipele vor intra în play-off, respectiv play-out cu punctele acumulate la finalul sezonului regulat.

Clasament Liga 2

Citește alte știri din Liga 2

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.