Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, și-ar fi dorit ca jucătorii tineri, de perspectivă, care n-au loc la prima echipă, să fie trimiși la FCSB 2, nu împrumutați la alte formații din România. Patronul Gigi Becali a declinat propunerea.
FCSB 2 a trecut sâmbătă de Dinamo 2, 4-1, în Liga 3. Rezultatul nu-l încântă pe MM: „Nu pun mare accent pe aceste meciuri. Oricum, jucătorii noștri născuți 2002-2004 sunt împrumutați în ligile inferioare. Noi, la Liga 3, jucăm cu FCSB 3, nu FCSB 2, mai degrabă”.
Mihai Stoica, manager FCSB: „Era excelent să avem echipa secundă în Liga 2”
„Eu am prezentat un proiect, dar n-a fost aprobat, n-a vrut Gigi, a preferat varianta asta cu jucători împrumutați peste tot. Dacă ai o echipă secundă bună și joacă în Liga 2, e excelent!
Una e să folosești un jucător la echipa a doua cu Hermannstadt sau U Cluj, alta e să-l trimiți la Liga 3, unde sunt adversari modești”, a declarat Mihai Stoica la Telekom Sport.
Grație sucesului de vineri din Liga 3, Seria 4, FCSB 2 a trecut peste Dinamo 2 cu o etapă înainte de încheierea sezonului regulat. FCSB e pe 5, Dinamo pe 6, iar ambele formații vor evolua în play-out.
Câțiva dintre jucătorii tineri împrumutați de FCSB
- Cristian Dumitru (19 ani, atacant) - FC Argeș
- Mihai Lixandru (20, mijlocaș defensiv) - CS Mioveni
- Robert Ion (21, mijlocaș ofensiv) - Clinceni
- Adrian Niță (18, atacant) - Unirea Constanța
- Alexandru Pantea (17, fundaș stânga) - Hermannstadt
- Andrei Pandele (17, mijlocaș central) - Metaloglobus
{{text}}