Universitatea Craiova a debutat cu dreptul în play-off, reușind să se impună categoric, scor 3-0, în fața celor de la FC Argeș.
Oltenii au deschis scorul în prima repriză, prin Gustavo, iar până la ultimul fluier, Roguljic și Baiaram au stabilit scorul final al întâlnirii. Cel din urmă a intrat însă în vizorul patronului Mihai Rotaru și al antrenorului Reghecampf, care nu îl iartă pentru gestul făcut.
Ștefan Baiaram a comis-o la partida cu FC Argeș
Ștefan Baiaram (19 ani) a reușit un nou gol pentru formația alb-albastră, acesta stabilind scorul final al întâlnirii din Bănie, din pasa primită de la celălalt atacant din teren, Elvir Koljic.
Baiaram a fost însă în centrul atenției și în ultimul minut de joc, atunci când l-a faultat dur pe Alin Dobrosavlevici, la mijlocul terenului. Baiaram fusese blocat anterior de Dobrosavlevici (foto 1 din colaj), iar jucătorul Craiovei s-a enervat, l-a urmărit pe fotbalistul Argeșului și l-a faultat în tușă (foto 2, 3 din colaj).
Centralul partidei, Istvan Kovacs, i-a acordat cartonașul galben, dar sancțiunile nu se vor opri aici pentru tânărul atacant al oltenilor.
A luat amendă direct de la mine, pentru că amenzile date de mine sunt mult mai mari. A luat o amendă mare, mare. Nu se poate așa ceva, acela a fost un gest care nu face cinste unui fotbalist.
Singurul lucru care m-a rugat Ștefan e să-l las până intră salariul, pe 15. Am vorbit cu el și mi-a zis că îi pare foarte rău, a zis că e sigur că nu se va mai întâmpla așa ceva. Nu mă deranjează să ia cineva un galben sau un roșu, dar pe motive de joc!
Mihai Rotaru, patron CSU Craiova, azi, la Pro X
Laurențiu Reghecampf declarase anterior, la conferința de presă de la finalul jocului, că gestul făcut de Baiaram nu va fi trecut cu vederea, iar acesta va fi amendat.
„Da, clar Baiaram va primi o amendă, pentru că este un jucător important al echipei noastre, component al naționalei de tineret, nu are voie să aibă o asemenea reacție, indiferent de ceea ce se întâmplă pe teren. Din partea mea și a conducerii cu siguranță va avea o amendă, pentru că trebuie să învețe din aceste lucruri. Noi nu permitem așa ceva. La un moment dat, aceste greșeli o să conteze foarte mult”, a afirmat categoric Reghecampf.
5goluri a reușit Baiaram în tricoul celor de la Craiova în actualul sezon competițional
600.000 de euroeste cota de piață a acestuia, potrivit Transfermarkt
A fost un meci greu, am întâlnit o echipă bună, care adunase multe puncte în campionat. Ne bucurăm că i-am învins. Nu ne așteptam la acest scor, dar ceea ce am arătat pe teren dovedește că suntem o echipă bună și putem să câștigăm meci de meci. Secretul nostru este că muncim foarte mult și că suntem serioși la antrenamente.
Nu ne gândim la ce fac alte echipe. Suntem concentrați să ne facem jocul și vedem la sfârșitul play-off-ului unde ne clasăm. Obiectivul meu este să joc meci de meci, să o fac cât mai bine, să îi mulțumesc pe antrenorii mei și pe suporteri
- Ștefan Baiaram, atacant CSU Craiova
{{text}}