Sporturi   •   Rugby   •   românia - georgia

România pierde dramatic cu Georgia și riscă să rateze din nou calificarea la Cupa Mondială + scenariul SF prin care mergem direct la Mondial

+13 Foto
România - Georgia - Meciul 4 în Europe Championship pentru „stejari”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 12 martie 2022

Naționala României a fost învinsă de Georgia, pe stadionul Arcul de Triumf din București, scor 23-26 într-un duel din Rugby Europe Championship.

Georgia a început foarte tare meciul, iar în minutul 11 deja reușea primul eseu al meciului, prin Lobzhanidze. Transformarea a fost și ea una bună, Abzhandadze ducând scorul la 7-0. România a redus repede diferența la un punct prin două lovituri de pedeapsă transformate de Ionel Melinte.

Gruzinii au reușit încă două eseuri și s-au desprins la 21-6. „Stejarii” au răbufnit înainte de pauză și au bifat primul eseu, micșorând diferența la 8 puncte. Puteau fi doar 5 puncte, însă mingea trimisă de Melinte de la mijlocul terenului n-a ajuns până la buturi.

România pierde dramatic cu Georgia și riscă să rateze din nou calificarea la Cupa Mondială


În actul secund, „stejarii” au intrat foarte motivați să întoarcă rezultatul meciului. La doar 3 minute după revenirea pe gazon, Ionel Melinte a transformat o lovitură de pedeapsă, iar România continua să îi țină sub presiune pe gruzini.

În ciuda eforturilor depuse, Georgia a rezistat, deși „stejarii” au dus balonul de câteva ori la doar câțiva metri de terenul de țintă. Mai mult, în minutul 73, gruzinii au reușit un nou eseu și s-au desprins la 10 puncte.

Totuși, cu 4 minute înainte de final, românii au reușit eseul de care aveau nevoie pentru a reintra în meci. Transformarea noastră a fost bună, iar scorul a devenit 23-26. Din păcate însă, nu a mai fost timp pentru a câștiga meciul.

România riscă să rateze din nou prezența la Cupa Mondială, după ce a fost descalificată de la ediția trecută. Dacă Portugalia bate Spania, iar Spania învinge Georgia, România va termina pe 4 grupa de calificare și va rata și barajul pentru Mondialul din Franța.


Cum arată acum grupa de calificare a „stejarilor”

  1. Georgia (9m) 39p 
  2. Spania (8m) 25p 
  3. Portugalia (9m) 25p 
  4. România (9m) 23p 
  5. Rusia (10m) 10p 
  6. Olanda (9m) 4p

Cum se califică România la Cupa Mondial din 2023 direct în Franța

La turneul final din Franța se califică primele două locuri din clasamentul care adună punctele obținute în Rugby Europe Championship în ultimele două sezoane. Locul 3 merge la baraj. „Stejarii” au o misiune facilă în ultima rundă, când vor întâlni Olanda, la Amsterdam, sâmbătă, de la ora 14.00. Pentru calificarea la baraj, România depinde însă de jocul rezultatelor.

Sunt două scenarii care ne ajută să prindem locul 3:

  • România învinge Olanda, Spania pierde meciurile cu Portugalia și Georgia;
  • România învinge Olanda, Spania câștigă duelul cu Portugalia.

În ambele situații am termina pe locul 3 și am fi nevoiți să participăm la un turneu de calificare. Am evolua într-o grupă cu câte o reprezentantă din America, Africa sau Asia. Numai primul loc obține biletele pentru turneul final.

Scenariul SF prin care România merge direct la mondial

Există însă și posibilitatea ca „stejarii” să obțină calificarea directă la Cupa Mondială. Șanse sunt însă infime. România ar trebui să câștige cu Olanda, iar duminică, la Madrid, Spania și Portugalia ar trebui să termine la egalitate! În ultima etapă am avea nevoie de ajutorul Georgiei, care va întâlni Spania la Tbilisi într-un meci cu trofeul Rugby Europe Championship pe masă.

La această ediție de Rugby Europe Championship, un singur meci s-a încheiat la egalitate, Georgia - Portugalia, scor 25-25.

FINAL » România - Georgia 23-26

Final: Din păcate nu a mai rămas timp, arbitrul a fluierat finalul meciului.

min.76: România rezistă! Băieții noștri înscriu eseul de care aveau atâta nevoie. Transformarea a fost și ea un succes, iar scorul devine 23-26

min.73: Georgia profită de neatenția noastră și reușește un nou eseu. Transformarea nu a fost însă precisă, dar diferența e una de 10 puncte, 16-26.

min.67: România a izbutit eseul care ar fi adus egalarea, însă a fost o poziție de ofsaid, scorul rămâne același.

min 61: „Stejarii” se apară foarte bine și resping atacurile gruzinilor. Diferența rămâne de un singur eseu.

min. 43: Ionel Melinte transformă o lovitură de pedeapsă și aduce primele puncte din repriza sercundă. Scorul e 16-21.

min.41: A început repriza secundă.

Pauză: În ciuda insistențelor din finalul primei reprize, România - Georgia este 13-21 după primele 40 de minute.

min 38.: România supraviețuiește. Ovidiu Cojocaru izbutește eseul pentru naționala noastră, iar executia lui Melinte mai pune două puncte pe tabelă. Scorul e 13-21.

min 34: Meciul le scapă de sub control „Stejarilor”. Alexander Todua reușește eseu pentru Georgia. Transformarea lui Abzhandadze e bună și scorul devine 6-21

min.28: Eseu Georgia! Din păcate gruzinii forțează și ne prind pe picior greșit. După o transformare bună, scorul devine 6-14.

min.21: Același Melinte transformă din nou o lovitură de pedeapsă și reduce din diferență.

min.16: Ionel Melinte aduce primele 3 puncte pentru România. 3-7

min.10: Georgia începe mai bine meciul. Gruzinii reușesc eseu + transformare. 0-7.

min.1.: A început meciul! Hai, România!



 

+13 Foto
România - Georgia (foto: Raed Krishan/GSP)

Programul complet al meciurilor rămase

  • 13 martie: Spania – Portugalia (Madrid)
  • 19 martie: Ţările de Jos – România (ora 14:15, Amsterdam)
  • 19 martie: Portugalia – Rusia (Lisabona)
  • 20 martie: Georgia – Spania (Tbilisi)

Al patrulea meci pe care îl dispută "stejarii" în actuala ediție a competiției Europe Championship începe la ora 17:30 și va beneficia de accesul nerestricționat al spectatorilor în tribunele Stadionului Național de Rugby Arcul de Triumf, care pot primi până la 8.200 de fani. 

O susținere generoasă nu ar strica deloc pentru că naționala tricoloră are nevoie de o victorie în fața Georgiei, ocupanta locului 2 în Divizia Championship în 2022, după Spania. Asta pentru a rămâne în cursa pentru calificarea directă la Cupa Mondială găzduită anul viitor de Franța, condiționată de ocuparea unuia dintre primele două locuri în clasamentul cumulat al edițiilor 2021 și 2022 ale întrecerii continentale.

Scenariu complicat

Georgia este deja calificată, fiind prima în această ierarhie dublată, cu 35 de puncte, și e imposibil să alunece dincolo de locul secund. România se află pe 4, având 22 de puncte și două meciuri rămase de jucat. 

O izbândă în fața georgienilor e absolut necesară, în caz contrar fiind în pericol și locul al treilea, cel care trimite echipa care îl ocupă într-un turneu de calificare. Spania și Portugalia au câte 25 de puncte, în timp ce Rusia a fost descalificată, iar echipele care trebuia să joace contra ei au primit 4 puncte corespunzătoare unei victorii.

Dacă bat Georgia, pentru "stejari" e necesar un succes cât mai clar, cu punct bonus dacă e posibil, și în fața Olandei, în partida de săptămâna viitoare, pe 19 martie, la Amsterdam. Scenariul pentru stabilirea clasatelor pe locurile 2-4 e complicat, duminică jucându-se Spania-Portugalia, la Madrid, iar pe 20 martie Georgia-Spania, la Tbilisi.

"Să începem tare!"

România va apărea azi cu 7 modificări față de înfruntarea cu Spania, din 27 februarie, cedată cu 21-38, între acestea remarcându-se revenirea după trei ani în primul XV a pilierului Andrei Ursache, care evoluează în Franța, la Carcassonne. 

"Meciurile cu Georgia au fost întotdeauna unele de orgoliu, ne-am duelat mereu în această competiție, se simte o presiunea mai mare decât în alte partide. Avem nevoie de multă agresivitate, e important să rămânem concentrați pe planul de joc și să începem tare din primul minut", a spus pentru site-ul federației celălalt pilier, Vasile Bălan. La ediția 2021 a Europe Championship, Georgia a învins România cu 28-17 la Tbilisi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.