Tenis

Darren Cahill a rupt colaborarea cu Amanda Anisimova: „A ajuns într-un punct în care nu crede că mai poate exista progres”

Darren Cahill și Amanda Anisimova Foto:Imago

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 12 martie 2022

Darren Cahill (56 de ani), fostul antrenor al Simonei Halep, a renunțat la colaborarea pe care o avea cu Amanda Anisimova (20 de ani, 12 WTA).

Doar două luni a pregătit-o Cahill pe americanca Anisimova, acesta încheind brusc colaborarea după primul antrenament al acesteia la Indian Wells.

Anunțul a fost făcut de jurnalistul Ben Rothenberg, care dezvăluie și motivele australianului pentru care s-a despărțit de Anisimova.

După primul antrenament de la Indian Wells, Darren Cahill i-a zis Amandei Anisimova că a ajuns într-un punct în care nu crede că mai poate exista progres și că este epuizat, nemaifiind capabil să o însoțească în circuit. El a întrerupt brusc colaborarea.


Cahill mi-a spus că decizia lui nu a avut nimic de a face cu Anisimova. Mi-a spus că îi este foarte greu cu regulile stricte de carantină din Australia. Cahill mi-a confirmat că va reveni în scurt timp în Australia, pentru a se odihni. Anisimova continuă la Indian Wells cu Hleb Maslau și Rob Brandsma în staff”, a scris Rothenberg pe contul său de Twitter.

Cahill o antrena pe Anisimova din ianuarie anul acesta

După ce colaborarea cu Simona Halep s-a terminat în septembrie 2021, Cahill a luat o pauză pentru a fi alături de familie. Acesta a revenit însă pe terenul de tenis în debutul acestui an, când a însoțit-o pe Anisimova la turneul de la Melbourne, cei doi urmând a colabora pentru următoarele două luni.

Citește alte știri din tenis:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.