Liga 1

Sepsi - CS Mioveni: a ieșit „2 pauză / 1 final”, după ce brigada de arbitri condusă de Mladinovici a gafat decisiv

Sursă foto: Facebook@ CS Mioveni

Articol de Sebastian Vasile  —  duminică, 13 martie 2022

Sepsi Sfântu Gheorghe a întors în ultimele 10 minute duelul cu CS Mioveni, 3-1, din prima etapă a play-out-ului. Covăsnenii au fost conduși cu 0-1 la pauză, dar au revenit după „dubla” lui Tudorie și reușita din prelungiri semnată de  Ștefănescu. Golul secund al gazdelor a venit dintr-un ofaisd nesemnalizat, într-un meci în care „centralul” Horia Mladinovici a mai luat și alte decizii controversate.

După un start dominat de gazde, argeșenii au redus la tăcere asistența: în minutul 38, Balaur a înscris cu capul, în urma unei faze fixe. Oaspeții au intrat în avantaj la cabine, deși Mladinovici a dictat mult prea ușor un penalty în favoarea lui Sepsi.

În minutul 44, Bogdan Mitrea, fundașul gazdelor, a ratat de la puncul cu var, execuția acestuia fiind parată de Iustin Popescu. Lovitura de pedeapsă a fost acordată de Horia Mladinovici în urma unui duel între Sanoh și Gonzalez.

Iustin Popescu a fost salvatorul oaspeților în multe momente ale partidei, dar n-a mai avut cum să blocheze forcing-ul gazdelor din final. Tudorie a înscris din apropiere în minutul 80 și tot el a dus-o pe Sepsi în avantaj, în minutul 86. Reluările au arătat, însă, că atacantul lui Bergodi se afla în poziție neregulamentară de ofsaid în momentul în care a reluat mingea în poarta galben-verzilor.

Tudorie, în ofsaid în momentul centrării lui Mitrea // foto: captură DigiSport

Deznădăjduiți complet, jucătorii oaspeților s-au prăbușit, iar Sepsi a mai înscris o dată, prin Marius Ștefănescu.

Sepsi OSK - CS Mioveni: Mladinovici nu a „taxat” intrarea lui Garutti

Altă fază controversată s-a consemnat în minutul 47 al meciului de la Sf. Gheorghe. Marius Ștefănescu, autorul golului 3 al gazdelor, a intrat prin alunecare pentru a lovi balonul. Garutti, unul dintre fundașii din linia de 3 stoperi a oaspeților, a intervenit cu întârziere și l-a călcat pe Ștefănescu în zona tibiei

„Centralul” Horia Mladinovici nu a oprit jocul. Astfel, Garutti a scăpat „basma curată”, nu a primit nici măcar cartonașul galben.

Ștefănescu a fost călcat serios de Garutti // foto: captură DigiSport

FINAL. Sepsi - CS Mioveni 3-1

2.500 de spectatoriau fost prezenți la partida de la Sfântu Gheorghe

Sepsi - CS Mioveni. Echipele de start

SEPSI: Niczuly - Dimitrov, Ninaj, V. Mitrea, Ispas - Fulop, Eder Gonzalez, Ștefănescu - Damașcan, Tudorie, Bărbuț
REZERVE: Began, Tincu, A. Dumitrescu, Fofana, Golofca, Ashkovski, Luckassen
ANTRENOR: Cristiano Bergodi

CS MIOVENI: I. Popescu - Balaur, Scarlatache, Garutti - Rădescu, Lixandru, Dumitriu, Șerbănică - Sanoh, B. Rusu, Buziuc
REZERVE: Ducan, Burnea, Raicea, Veres, Trif, A. Iacob, Blănaru, Mitrea, Tomczyk
ANTRENOR: Alexandru Pelici

Arbitru: Horia Mladinovici / A1: Bogdan Gheorghe / A2: Ionel Valentin Dumitru / Observator: Dan Victor Berbecaru
Stadion: Sepsi Arena (Sfântu Gheorghe - Covasna)

Citește și alte știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.