Simona Halep (30 de ani, 26 WTA) și Sorana Cîrstea (31 de ani, 27 WTA) au aflat orele la care își vor disputa meciurile din turul 3 de la Indian Wells.
Simona joacă împotriva favoritei publicului, Cori „Coco” Gauff (17 WTA). Meciul cu americanca care astăzi împlinește 18 ani a fost programat de organizatori pe stadionul central.
Meciul se va disputa luni dimineață, 14 martie, în jurul orei 3:00 în România.
Acesta va fi al doilea meci direct dintre Halep si Gauff, după cel de la Wimbledon 2019. Atunci, Simona s-a impus cu 6-3, 6-3.
Sorana Cîrstea va juca mai devreme, partida sa cu Anna Kalinskaya (90 WTA, 23 de ani) fiind programată pe terenul numărul 6, astăzi, de la ora 23:00.
Dacă cele două românce își câștigă meciurile, atunci vom avea un duel 100% românesc în „optimile” de finală.
Simona Halep a vorbit despre noul antrenor
La conferința de presă de la finalul partidei cu Ekaterina Alexandrova, Halep a vorbit despre decizia de a se antrenat la Academia Mouratoglou din Biot (Franța) și despre antrenorul pe care-l are la Indian Wells și Miami, francezul Morgan Bourbon (29 de ani).
„Am fost Academia Mouratoglou înainte să vin aici, am un antrenor și un sparring partener cu mine. Darren m-a împins să merg acolo, îl respectă mult pe Patrick Mouratoglou și mi-a zis că ar fi cea mai bună alegere cu mine. A fost o săptămână grozavă. Atmosfera e foarte plăcută. Am luat de acolo ce aveam nevoie. În plus, era și aproape de acasă.
Cu Morgan lucrez de o săptămână. E de treabă, știe tenis, dar nu pot spune mai multe. Încerc să-l cunosc mai bine. Vorbim mult, pentru că încă nu ne știm. Eu am o rutină pe care vreau s-o păstrez, iar el s-a adaptat. Eu îl ascult când era ceva de spus. Nu am avut niciodată un antrenor mai nervos decât mine. E prima dată (n.r. râde). Îmi place să lucrezi cu antrenor mai în vârstă pentru că au mai multă experiență, dar acum e ceva nou și interesant. Vom vedea ce va fi.
Am vrut să stau fără antrenor, am făcut asta la două turnee, dar este destul de greu. Nu e ușor să ajustezi antrenamentele, iar înainte de meciuri e greu să fii singură. E mai profesionist să am pe cineva cu mine, dar acele două turnee m-au făcut să văd unde sunt și să vad ceea ce îmi trebuie. La Academie am văzut că am nevoie de un antrenor, e bine să ai lângă tine pe cineva care știe tenis”, a declarat Simona Halep.
{{text}}