Campionate

Abramovich s-a speriat de sancțiuni » Ce a făcut cu iahtul de 500 de milioane de euro

+21 Foto
Așa arată iahtul lui Roman Abramovich

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 13 martie 2022

Rusul Roman Abramovich (55 de ani) a decis să-și mute iahtul din Spania, de teama sancțiunilor.

Oligarhul rus Roman Abramovich a intrat pe lista de persoane sancționate în Marea Britanie pentru susținerea regimului Vladimir Putin. Astfel, toate conturile sale sunt blocate și nici nu poate intra în insulă.

Abramovich și-a mutat de urgență iahtul

Presa din Ucraina anunță că omul de afaceri a decis să-și mute de urgență iahtul Solaris, care se afla în Barcelona, de teama unor posibile sancțiuni. Acum, ambarcațiunea se află în Tivat (Muntenegru), țară care nu este membră UE și care nu impune, pentru moment, aceleași restricții.

Abramovich are cel mai puternic iaht

Patronul lui Chelsea și-a primit iahtul în vara lui 2021. Cele două motoare electrice îl fac pe Solaris să fie cel mai puternic iaht al lumii. Nava lui Abramovich a fost construită la șantierul naval „Lloyd Werft” din Bremerhaven, Germania. Solaris are 48 de cabine și poate găzdui până la 36 de pasageri, pe lângă un echipaj de 60 de membri.

+21 Foto
foto: Imago

Costul total al construirii iahtului a fost de 500 de milioane de euro,

Caracteristici „Solaris”, iahtul lui Roman Abramovich

  • Cost: 501 milioane de euro
  • Lungime: 140 de metri
  • Tonaj: 11.000
  • Viteză maximă: 33 km/h
  • Cabine: 48
  • Punți: 8
  • Pasageri: 36 locuri
  • Echipaj: 60 locuri
  • Alte dotări: Helipad (platformă de aterizare pentru elicoptere), piscină, club, jacuzzi și spa

VIDEO Așa arată iahtul lui Roman Abramovich

Chelsea, faliment în câteva luni?

Conturile fostului club al lui Adi Mutu au fost suspendate temporar de banca britanică Barclays, după sancțiunile impuse patronului Roman Abramovich de guvernul din Regatul Unit. Conturile echipei de fotbal și cardurile aferente au fost suspendate temporar, până când banca va evalua situația și licența primită de Chelsea după restricțiile patronului. Formația din capitala Angliei a primit o licență specială prin care poate continua activitatea. Doar abonații pot asista la meciuri în acest moment. Chelsea nu poate semna cu jucători noi sau membri ai staffului, nu poate vinde bilete sau umbla la contractele fotbaliștilor existenți.

Din cauza sancțiunilor impuse de guvernul britanic, clubul nici măcar nu poate fi vândut, așa cum ar fi dorit Abramovich. Iar jurnaliștii de la Daily Mail îi prevăd grupării londoneze un viitor sumbru. Ei consideră că, în câteva luni, albaștrii ar putea intra în faliment!

Argumente? Gruparea londoneză ar trebui să acopere în primul rând salariile jucătorilor. O notă de plată ce se ridică la 28 de milioane de lire sterline lunar, pe care nu mai are de unde să-i ia. I s-a interzis accesul la banii din drepturi de televiziune, iar sumele din transferuri, vânzare de bilete și merchandising sunt de asemenea „înghețate”. Nici măcar compania-mamă, Fordstam Ltd, nu i-ar putea sări în ajutor. Potrivit aceluiași Daily Mail, în conturile acesteia s-ar mai afla doar 17,7 milioane de lire sterline. 

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.