Fotbal   •   Liga 1   •   BOTOȘANI - GAZ METAN 5-0

„Manita” în Moldova » Botoșani nu a ars gazul de pomană și s-a impus categoric cu Mediaș, 5-0

+27 Foto
FC Botoșani - Gaz Metan Mediaș, în etapa #1 din play-out

Articol de Ionuț Tăbultoc (foto)   —  luni, 14 martie 2022

FC Botoșani s-a impus categoric, scor 5-0, în fața celor de la Gaz Metan, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. 

Partida din Moldova le-a adus față în față pe „extremele” play-out-ului din Liga 1, FC Botoșani, ocupanta primului loc și Gaz Metan Mediaș, echipa de pe ultima treaptă a campionatului. 

La o săptămână după ce au ratat dramatic calificarea în play-off, în urma înfrângerii cu FC Argeș, scor 1-2, băieții lui Marius Croitoru au pornit favoriți în fața unei echipe a Mediașului cu mulți tineri în primul „11”. 


Gazdele au fost periculoase în primele secvențe ale partidei, Dragu (12) amenințând buturile ardelenilor, după o pasă în adâncime de la căpitanul Șeroni. 

Până la urmă, la capătul primului sfert de oră, moldovenii au reușit să miște tabela. Mihai Roman II (14) a pivotat în careu și l-a învins pe goalkeeper-ul Bumbar, ducându-și echipa în avantaj. Tot FC Botoșani a fost la cârma jocului, iar Mateus (30) nu a fructificat contraatacul, negăsind drumul spre cea de-a doua reușită a echipei sale. 

Oaspeții au devenit periculoși înainte de intrarea la vestiare și au irosit două ocazii uriașe de a restabili egalitatea pe tabelă.


Botoșani, dezlănțuită la poarta Mediașului

Începutul reprizei secunde le-a aparținut gazdelor care au marcat la trei minute de la întoarcerea de la cabine. Nou-intratul Jaja, lansat pe partea stângă, i-a furnizat pasa lui Mailat (48), iar acesta a dublat avantajul moldovenilor. 

Tot Botoșani a fost vioara întâi a actului secund și a punctat de două ori în două minute. Jaja a pătruns în careu și a întors balonul pentru Tîrcoveanu (61), care a scuturat plasa de la distanță. 

Elevii lui Croitoru au punctat din nou un minut mai târziu, Jaja (62), cel care oferise precedentele două pase decisive, trecând la finalizare și punctând pentru 4-0. 

Matricardi „a îngropat-o” pe Mediaș

În căutarea celui de-al cincilea gol, Mihai Roman II (67) a luat la țintă transversală. Agonia ardelenilor a fost însă prelungită de fundașul Matricardi (77) care și-a marcat în proprie poartă, după un carambol în careul lui Bumbar. 

S-a terminat 5-0 în favoarea trupei lui Croitoru, care debutează cu dreptul în play-out, la capătul unei partide pe care a dominat-o autoritar.

Clasament play-out la finalul etapei #1

FC Botoșani - Gaz Metan 5-0

FC Botoșani - Gaz Metan, echipele de start:

FC BOTOȘANI: 22. M. Contra - 2. Haruț, 5. Dawa, 32. Șeroni, 77. A. Dragu - 8. Tîrcoveanu, 27. E. Florescu, 6. Dican, -  98. Tisdell, 20. M. Roman II, 9. Mateus

REZERVE: 12. Sîrghi, 28. Fili, 21. D. Croitoru, 33. E. David, 30. Țigănașu, 24. Mailat, 7. Petkovski, 17. Souza Silva, 11. M Roman I

ABSENȚI: Braun, Papa (suspendați)

ANTRENOR: Marius Croitoru



GAZ METAN: 1. Bumbar - 27. Kanda, 25. Matricardi, 13. Mathaus, 98. Maxim - 34. D. Iancu, 19. Harfaș - 70. Șteau, 5. Domșa, 11. P. Costea - 23. D. Ursu 

REZERVE: 99. Grosz, 14. E. Avram, 24. Câmpean, 20. Covaci, 2. Țala, 77. Noian 

ABSENȚI: -

ANTRENOR: Flavius Boroncoi

Stadion: Municipal (Botoșani)

Arbitru: Popa Cătălin (Pitești) / A1: Constantin Andrei (București), A2: Orbuleț Mircea (București)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.