CFR a câștigat logic, deși greu, meciul cu Voluntari, care a atacat curajos, a marcat o dată și a sfârșit prin a primi trei goluri. Aceasta este istoria mică. Istoria ceva mai mare ne spune altceva
CFR Cluj are o echipă solidă, un supratalent la nivel românesc (Deac), un antrenor obsedat de rezultat și cu, deja, mare experiență (care a mutat decisiv și a câștigat repriza secundă).
Victoria e fără echivoc (deși trebuie remarcată și munca bună făcută de Ciobotariu la Voluntari - Ciobi este, probabil, cel mai bun antrenor din istoria ilfovenilor). Dar dincolo de fotografia la minut mai e ceva. Ce?
Fuga de realitate
Dacă nu ne lovește un asteroid, dacă nu se abate asupra noastră o altă plagă, dacă nu izbucnește o altă molimă, dacă nu ne intră și țara în război, fiind deja programat restul campionatului se va juca.
Se va juca, dar campioana este, desigur, deja cunoscută: CFR Cluj. Mai mult, campioana era deja cunoscută încă dinainte să înceapă prima ligă: clujenii sunt cu o clasă deasupra restului.
Delirul
Însă: în prima noastră ligă jocul cel mai practicat nu mai este fotbalul (se joacă și fotbal, dar mai degrabă ocazional), ci fuga de realitate, nu sportul-rege, ci refugiul în iluzii, nu goana după balonul rotund, ci retragerea în fantasmagorie. Nu fotbalul, deci, ci delirul.
Prima noastră ligă s-a mutat de mulți ani în imaginar. Ceea ce este a fost înlocuit cu ceea ce ar putea fi, dar nu va fi niciodată. Și apoi?
Vine, vine Dudelange?
Apoi vine vara sau, în anii excepționali, toamna europeană. Dar se întâmplă și așa: îți iese Dudelange în cale la drum de seară și atunci... Să stăm totuși liniștiți, Dudelange are, în acest sezon, o rivală redutabilă în lupta pentru titlu.
S-ar putea să învățăm în curând încă un nume de mare echipă din Luxemburg: FC Progrès Niedercorn (trage la titlu).
Speculă cu vorbe mari
Au fost, deși nu le mai evocăm, pentru a ne proteja prezentul fantastic, și vremuri în care aveai nevoie de șapte sezoane, nu de șapte meciuri sau șapte goluri, ca să se vorbească, în sfârșit, despre tine ca despre un fotbalist.
Nu mai e cazul, facem zilnic speculă cu vorbe mari, ne furăm căciula-n cerc. Ca să ce? Noul Mbappé se naște din trei în trei luni în România, dar când vine vorba de jocul adevărat nu ajunge nici până la bulgari.
Atenție: produs doar de uz intern
CFR Cluj va fi campioana României, dar ea continuă să joace un fotbal anost. Chiar și când dă patru goluri pe meci (cum i-a dat lui Dinamo) sau trei (cum i-a dat Voluntariului) rămâne senzația aceea că se va destrăma dureros la primul contact cu exteriorul. CFR Cluj e strict campioana unui fotbal de uz intern.
Mai mult: dacă te nimerești vârf pe la Varzim sau Leixoes, felicitări, ai șanse să fii la anul golgheterul României.
Unde e echipa națională?
Și așa, timpul trece fără urme semnificative. Vine un alt sezon și apoi un alt sezon și apoi un alt sezon. Și? Unde sunt investițiile, unde sunt noile stadioane, unde sunt parteneriatele public-privat, unde sunt academiile, unde sunt planurile, unde e viitorul, unde e echipa națională (cine?!)? În curând îi facem de zece ani și lui Burleanu la FRF. Încă un deceniu pierdut.
Halucinația cu sclipici și cazul clinic
Iar CFR Cluj nu poate fi campioana unui alt fotbal, pentru că alt fotbal nu avem și nu avem cum să avem atât timp cât continuăm să ne prefacem că acum am locui altceva decât o halucinație cu ceva sclipici.
Cazul clinic este, firește, FCSB. La FCSB, agitatul său patron se joacă permanent cu tesla în dreptul tarabei. Reușește, din când în când, totuși să vândă avantajos. La o afacere bună pentru teșchereaua personală, cincizeci de fotbaliști ratați.
Iar oamenii sunt mai complicați decât oile, fotbaliștii sunt mai complicați decât cârlanii. Se învârte de douăzeci de ani pe lângă această echipă - și n-a ajuns nici până la elementar.
Iar la sfârșit știm toți ce va rămâne, dar ne facem că nu știm: va dispărea și FCSB ca un fum, ca și cum nici n-ar fi fost altceva decât un vis sau, mai degrabă, un coșmar. Ca să începi totuși ceva cu adevărat trebuie întâi să te trezești. Alarma sună în fiecare etapă – și sună degeaba.
{{text}}