Liderul CFR Cluj a avut mai mult succes cu jucătorii străini decât Gigi Becali la FCSB. A folosit 18 și aceștia au adunat 202 partide în sezonul regulat. Vicecampioana s-a limitat la 6 și nici n-au prea jucat: 57 de prezențe, în medie 1,9 pe meci, cea mai mică din Liga 1. Farul are cel mai bun marcator şi cel mai bun pasator.
În iarna sezonului 1990-1991, în Divizia A se „înrola” primul fotbalist străin de la căderea comunismului, în decembrie 1989. Era vorba despre atacantul albanez Roland Agalliu. Acesta a semnat cu Universitatea Craiova, echipă pentru care a jucat timp de două sezoane, înainte de a ajunge la Oţelul Galaţi.
De atunci, cu fiecare sezon care a trecut, numărul lor a crescut exponențial. Iar în 2021-2022 avem în Liga 1 nu mai puțin de 190, din 52 de țări.
90dintre cei 190 de jucători străini folosiți de cluburi au debutat în acest sezon în Liga 1
Cele mai slabe echipe din Liga 1 au cei mai mulţi străini
Cel mai bine reprezentată națiune e Franța, cu 17 fotbaliști ce au bifat minute pe prima noastră scenă în sezonul regulat, urmată de Brazilia și de Portugalia, ambele cu câte 13. Iar cluburile care au folosit cei mai mulți străini sunt Academica Clinceni (23), și Dinamo (19).
A fost urmarea numeroaselor achiziții „de criză” făcute de ambele grupări, jucători liberi, nepregătiți, dovadă că nu le-au fost de folos. Sunt echipele cu cele mai puține puncte scoase pe teren.
201 goluridin cele 521 marcate în sezonul regulat au fost date de străini
FCSB, echipa cu cei mai puţini străini folosiţi pe meci
CFR este a treia în top, cu 18 jucători de alte naționalități utilizați în prima parte a sezonului. Calitatea celor aflați de la start sub comanda lui Dan Petrescu și a celor sosiți în mercato hibernal este însă alta și s-a reflectat și în diferența de 14 puncte cu care liderul a trecut linia de sosire înaintea FCSB-ului.
Un FCSB aflat la polul opus, alături de Mioveni: doar 6 fotbaliști străini utilizați. Trupa lui Gigi Becali este și echipa cu cei mai puţini străini folosiţi pe meci. Au strâns 57 de prezenţe, asta însemnând o medie de 1,9 per partidă.
102a fost cel mai mare număr de fotbaliști străini utilizați într-o etapă (16). Alte două runde cu cel puțin 100 de jucători folosiți: 14 și 18, fiecare cu câte o sută
81a fost numărul cel mai mic de jucători străini folosiți, înregistrat în două etape, 3 și 22
Gigi mizează pe autohtoni, în special pe tinere talente, dar la fel de adevărat este că nici n-a avut mână bună la achiziționarea celor de alte naționalități. În vară, i-a adus pe Zdenek Ondrasek, de la Viktoria Plzen, pe Stipe Vucur (Hallescher FC) și pe Vinicius.
Dar, cu excepția brazilianului, pe care-l știa de la CFR, de ceilalți doi s-a descotorosit rapid. Iar Ivan Mamut, transferat ulterior, de la CSU Craiova, nu doar că n-a dat satisfacție, dar s-a și accidentat și a lipsit o bună bucată de vreme.
220 de străinieste recordul înregistrat pe durata unui campionat şi s-a consemnat în sezonul 2014/2015, ultimul cu 18 echipe
Farul dă liderii
Golgheterul străinilor din Liga 1 este Jefte Betancor. El s-a făcut remarcat sezonul trecut, la Voluntari, dar maniera ofensivă practicată de Gică Hagi la Farul i-a venit ca o mănușă: 15 goluri marcate în 28 de partide jucate, din 30 posibile.
Malcom Edjouma, în duel cu Jefte Betancor în FCSB - Farul 0-2 // foto: Imago ImagesCu 6 mai multe decât CFR-istul Debeljuh, grevat în bună măsură de strategia minimalistă a antrenorului Dan Petrescu.
Tot Farul îl dă și pe liderul „servanților” străini: De Nooijer, 6 assisturi.
La acest capitol, cel mai bine reprezentat este Botoșaniul, cu doi jucători, Braun și Ongenda. Între timp însă, moldovenii l-au vândut pe mijlocașul francez, ceea ce, în contextul unei alte pierderi importante, Edjouma, plecat la FCSB, poate fi o explicație pentru ratarea la mustață a play-off-ului.
12 străiniau folosit arădenii în runda a 15-a, CS Mioveni-UTA 0-0, acesta fiind cel mai mare număr înregistrat într-un joc de o echipă
20e cel mai mare număr de străini folosit într-un meci de Liga 1. S-a întâmplat în etapa a 18-a, FCU Craiova - Voluntari (11/9), și în runda 27, FCU Craiova - UTA (10/10)
Topul marcatorilor
Nume | Club | Goluri |
1. Betancor | Farul | 15 |
2. Debeljuh | CFR Cluj | 9 |
3. Gustavo | CSU Craiova | 8 |
4-6. Compagno | FCU Craiova | 7 |
4-6. Cascini | Clinceni | 7 |
4-6. V. Rață | Voluntari | 7 |
Topul pasatorilor
Nume | Club | Assisturi |
1. De Nooijer | Farul | 6 |
2-6. Braun | Botoșani | 5 |
2-6. Ongenda | Botoșani | 5 |
2-6. Baeten | FCU Craiova | 5 |
2-6. Gustavo | CSU Craiova | 5 |
2-6. Omrani | CFR Cluj | 5 |
{{text}}