Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB - FARUL 2-0

Tavi Popescu știa că va marca + Ce spune despre un eventual transfer în străinătate

+26 Foto
FCSB s-a impus cu scorul 2-0 în fața celor de la Farul, în etapa #1 din play-off. Edjouma a deschis scorul pentru echipa gazdă, iar Octavian Popescu a stabilit scorul final al întâlnirii // foto: Cristi Preda

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 14 martie 2022

FCSB s-a impus cu scorul 2-0 în fața celor de la Farul, în etapa #1 din play-off. Edjouma a deschis scorul pentru echipa gazdă, iar Octavian Popescu a stabilit rezultatul final al întâlnirii.

Tavi Popescu a ajuns la cel de-al patrulea gol marcat în 2022 și la a doua reușită consecutivă în Liga 1, după ce precedenta o izbutise în victoria cu FC Voluntari, scor 1-0.

Tavi Popescu, după un nou gol la FCSB: „Nu ne-am gândit la revanșă, ne-am gândit doar să câștigăm”

Atacantul celor de la FCSB a declarat la finalul întâlnirii că el și colegii săi nu au căutat revanșa contra celor de la Farul, după înfrângerea suferită în campionat, scor 0-2. În plus, Tavi Popescu a afirmat că înaintea meciului Ștefan Târnovanu l-a asigurat că va înscrie un nou gol în tricoul roș-albastru.


„Trebuie să câștigăm meci de meci în acest play-off, este foarte bine că am reușit azi și sper să o ținem tot așa. Ștefan Târnovanu mi-a zis înainte de meci să mă gândesc că o să marchez și am reușit. Sunt foarte fericit! Nu ne-am gândit la revanșă, ne-am gândit doar să câștigăm. 

Mă simt foarte bine, sunt fericit că suporterii sunt lângă noi. Sper să vină la cât mai multe meciuri. 

Am avut o perioadă mai proastă, dar după am încercat să mă concentrez mai mult la fotbal și să dau totul pe teren. Nu este greu pentru mine (n.r. că multe cluburi vorbesc despre transferul său), mă gândesc să o iau pas cu pas și când va veni momentul o să plec. Toată lumea mă ține cu picioarele pe pământ, staff-ul, colegii, părinții”, a declarat Tavi Popescu la finalul meciului.

E un lucru bun că am marcat, dar cele mai importante sunt cele trei puncte. Trebuie să rămânem concentrați. Nu este o răzbunare ( n.r. pentru înfrângerea din sezonul regulat). De fiecare dată vrem să învingem. Am fost puțin obosit după ce am venit de la Botoșani. Odată cu transferul, am avut, bineînțeles, multe trăiri. O să încerc să-mi revin la 100%, să-mi fac jocul meu. Încerc să înscriu, să ajut echipa. De asta am venit aici. Trebuie să luăm meci cu meci, să rămânem concentrați pe joc, nu contează la câte puncte suntem în urmă. 

- Malcom Edjouma, mijlocaș FCSB


GALERIE FOTO FCSB - Farul 2-0

Clasamentul în play-off după FCSB - Farul 2-0

VIDEO Dezvăluiri fabuloase despre Ştefan Târnovanu, ultima „perlă” din curtea celor de la FCSB

Citește alte știri

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.