Liga 1

Zi decisivă: clubul află dacă intră în insolvență și dacă poate primi licența

FOTO: Imago

Articol de Viorel Tudorache  —  Wednesday, 16 March 2022

Academica Clinceni va afla azi dacă intră în insolvenţă, iar o decizie favorabilă ar ajuta clubul să obţină licenţa pentru Liga 1.

Dinamo poate scăpa definitiv de grijile retrogradării directe, fără a mai ține cont de Academica Clinceni. Astăzi se decide. Cum? Dacă Tribunalul Ilfov nu dispune nici la termenul de astăzi intrarea în insolvență, ilfovenii nu mai pot obține licența pentru primul eșalon.

Pentru a căpăta licența, un club trebuie să demonstreze la sfârșitul lunii aprilie că nu înregistra datorii la 31 decembrie anul trecut.

Academica Clinceni află azi dacă intră în insolvență

„Ziua de miercuri e decisivă pentru noi. Dacă intrăm în insolvență putem lua licența și ne putem întări de urgență cu 3-4 jucători. Dinamo are un lot mult mai bun decât al nostru, dar sperăm să putem lupta până la final pentru a prinde barajul”, a declarat pentru GSP primarul Clinceniului, Adrian Budeanu.

Dinamo a ajuns pe loc de baraj după ce Gaz Metan a fost depunctată masiv din cauza datoriilor.

Pericol în caz de egalitate între Dinamo și Academica Clinceni

Dinamo încearcă să se îndepărteze de Clinceni, pentru a scăpa de emoțiile meciului direct, programat în etapa a 7-a, în "Groapă", pe 30 aprilie. În cazul în care cele două echipe ar termina la egalitate play-out-ul, ilfovenii au câștig de cauză, deoarece nu au beneficiat de rotunjirea punctelor, precum alb-roșiii.

În același timp, Dinamo speră să urce pe 7, în locul Mioveniului, pentru a avea o misiunea mai accesibilă în baraj. Una e să termine pe 8 și să joace cu locul 3 din Liga 2, Hermannstadt sau U Cluj, echipe întărite în iarnă, și alta să dea peste Chiajna sau Slobozia, ce pot termina pe 4 în eșalonul secund

VIDEO Adrian Porumboiu, despre FCSB - Farul: „A fost un meci atractiv, demn de campionatele mari”

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.