Gaz Metan Mediaș continuă să piardă puncte din cauza restanțelor către foștii jucători.
Pe 9 martie, clubul din Mediaș a primit 4 depunctări a câte două puncte din cauza datoriilor către Ioan Mărginean, Eusebiu Iulian Tudor, Mircea Diaconescu și Mihai Teja. Azi, Comisia de Disciplină a anunțat că formația din Mediaș a mai pierdut 2 puncte. Astfel, clubul a ajuns la cota -1 în Liga 1, pierzând în total 24 puncte.
Încă o depunctare pentru Gaz Metan
Decizia de azi a venit ca urmare a datoriilor către Ronaldo Deaconu, fostul mijlocaș al medieșenilor.
Deaconu Octavian Ronaldo Andrei vs. CS Gaz Metan Mediaș - Neexecutare Hotărâre CNSL - În temeiul art. 85.1.b din RD, se sancționează clubul CS Gaz Metan Mediaș, cu interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar și i se vor scădea puncte. Scăderea de puncte se aplică celor acumulate în campionat de categoria cea mai ridicata, urmând ca la fiecare 15 zile calendaristice de întârziere de plată, echipei în cauză să i se scadă câte două puncte, respectiv pentru perioada 24.02.2022 – 10.03.2022, s-au scăzut încă două puncte. Termen 30.03.2022.
– Comunicat Comisia de Disciplină
Gaz Metan, ultima clasată în Liga 1, mai poate pierde iar puncte peste 15 zile, la finalul lunii martie, dacă nu achită datoria către Deaconu.
Cum arată clasamentul din play-out după depunctarea lui Gaz Metan
- FC Botoșani 26p
- UTA 23p
- Rapid 23p
- Sepsi 23p*
- Chindia 19p*
- FCU Craiova 18p*
- CS Mioveni 15p*
- Dinamo 9p*
- Clinceni 7p
- Gaz Metan -1p
*Au avut punctajul rotunjit la intrarea în play-out
{{text}}