Egipteanul Ali Farag (29 de ani), al doilea jucător al planetei în squash, critică instituțiile media din Vest pentru modul diferit în care au tratat conflictul din Palestina și războiul din Ucraina.
Ali Farag, unul dintre cei mai buni jucători de squash din ultimul deceniu, a oferit un discurs controversat la finalul turneului Optasia, unul pe care l-a și câștigat. Egipteanul i-a certat pe jurnaliști și pe conducătorii sportului, acuzându-i de dublu standard.
Ali Farag: „Să vorbim și despre Palestina”
„Niciodată nu ni s-a permis să combinăm politica și sportul, dar dintr-odată totul este permis. Dacă tot am pornit pe acest drum, sper ca acum să privim spre toate opresiunile din lume.
Palestinienii trec prin acest calvar de 74 de ani. Problemele lor nu se potriveau cu temele mediei din Vest. E un dublu standard. Acum, dacă putem discuta despre Ucraina, putem vorbi și despre Palestina”, a spus Ali Farag, potrivit NDTV.
Conflictul din Palestina, pe scurt
Conflictul din Palestina datează din 1948, momentul apariției statului Israel. Din acel moment, teritoriul este transformat constant într-un câmp de luptă. Fâșia Gaza este controlată în acest moment de gruparea Hamas. Discuții de pace sunt purtate de mai bine de 25 de ani, dar fără succese notabile. În mai 2021, un acord privind încetarea focurilor a fost parafat.
{{text}}