Gică Hagi (57 de ani) și Gică Popescu (54), foști jucători emblematici la Galatasaray și Barcelona, vor participa joi la duelul decisiv dintre cele două formații din Europa League.
Potrivit presei din Turcia, Hagi și Popescu au fost invitați să participe la Galatasaray - FC Barcelona de către sponsorul grupării „Cim - Bom - Bom”, Nef, companie care în trecut a reprezentat și Barcelona.
„Meciul este deosebit de important pentru noi. Vom avea două echipe sponsorizate de noi, care se vor înfrunta pe stadionul care poartă numele companiei noastre (n.r - Nef Stadium, cunoscut drept Ali Sami Yen Spor Kompleksi).
Hagi și Popescu sunt două nume foarte importante pentru fanii lui Galatasaray, iar eu sunt unul dintre acei suporteri”, a declarat Erden Timur, reprezentantul Nef potrivit Fanatik.com.
Gică Hagi și Gică Popescu, în tribune la Galatasaray - FC Barcelona
Informația a fost confirmată și de Gică Popescu, care a dezvăluit că va ține cu catalanii în meciul de joi seară.
„Da, ne-au invitat cei de la Galatasaray la meci. Vine și Gică Hagi, ne trimit un avion privat. O să țin cu Barcelona. Cred că vor avea un meci mai ușor decât cel de pe teren propriu”, a spus Popescu la emisiunea „Digi Sport Special”.
Hagi și Popescu, legende la Galatasaray
Ambii fotbaliști fac parte din „Generația de Aur” a turcilor, reușind să câștige printre altele Cupa UEFA și Supercupa Europei.
Cei doi au evoluat și pentru FC Barcelona la mijlocul anilor 90, Popescu fiind și căpitanul catalanilor. Fundașul a câștigat trei trofee alături de Barcelona: Cupa Regelui, Supercupa Spaniei și Cupa Cupelor. Hagi are în palmares doar Supercupa Spaniei.
Cariera lui Gică Hagi la Galatasaray
- 4 titluri de campion
- o Cupă a Turciei
- 2 Supercupe ale Turciei,
- Cupa UEFA
- Supercupa Europei.
Cariera lui Gică Popescu la Galatasaray
- 4 titluri de campion al Turciei
- 2 Cupe ale Turciei
- Cupa UEFA
- Supercupa Europei
{{text}}