Cu subtitlul: „Majoritatea crede că e jucat”. Şi aşa ar fi logic. Dar cine caută logica pe aici înseamnă că a rătăcit drumul
CFR are punctele, antrenorul, experienţa şi condiţiile pentru a naviga liniştit spre al 5-lea trofeu consecutiv, ceea ce înseamnă o hegemonie de genul celei pe care o anunţa Mihai Stoica în 2014 şi care a făcut "pleosc!".
Astra lui Şumudică, la zenitul existenţei, apoi Viitorul au luat faţa Stelei de atunci, în vreme ce Gigi Becali începea să se priceapă din ce în ce mai bine la fotbal. Apoi Clujul s-a pus pe picioare, l-a adus pe Petrescu şi a băgat în sac fotbalul românesc.
Indiferent de turbulenţele interne – şi n-au fost puţine, unele aducând a cădere liberă! – CFR sufocă an de an campionatul. Aşa ar trebui să fie şi acum, când diferenţa de puncte e mai mare ca oricând. Şi de ce n-ar fi aşa?
Ridicol, nu prost
Când Super Dan vâjâie pe la microfoane găselniţe de antologia imaginaţiei, râdem ca de o scenetă dintr-alea de se dădeau pe vremuri de Revelion, subţirele, dar simpatice, ideea era să te hăhăi. Petrescu o fi rizibil, câteodată ridicol în motivele închipuite pentru care pericolul l-ar pândi la orice pas, dar nu e prost.
Dan Udrea l-a tăvălit rău pentru povestea cu Boateng, tipul n-ar fi ştiut, după aproape un sezon mioritic, că se înjumătăţesc punctele în play-off. Ce-i drept, dialogul dintre antrenor şi jucător e de "Tanţa şi Costel".
De ce le vor toți răul?
Adaptat, suna cam aşa: Coach, de ce ne iau punctele? Cum, nu ştiai? E posibil aşa ceva? În secolul ăsta e posibil, copilul meu! Coach? Da! De ce e lumea rea? De ce ne vor toţi răul? Încotro se duce planeta? ... şi aşa mai departe, nu mai continui că ar trebui să o convoc şi pe Greta Thunberg.
Finalul e cu schepsis: "Asta e realitatea, Nana. Hai să vedem ce putem face!". Tare! Păi, ce pot face, să schimbe sistemul din mers, să-şi ia punctele înapoi prin efracţie, să-i ia ostatici pe Burleanu şi pe Iorgulescu (deşi e complicat, pe unul ar trebui să-l prindă prin ţară şi pe celălalt să-l extrădeze)?
Să inventăm monștri!
De fapt, toată piesa bufă are un singur mesaj: hai să ne răzbunăm! Petrescu trebuie să inventeze monştri ca să-şi mobilizeze trupele. El ştie că în fotbal funcţionează marota "atacului la familie". Or, a "lua" punctele înseamnă potenţial să iei banii din bonusul de titlu de la gura familiei. Aşa că "Șo pe ei!".
Să ne facem dreptate, să murim cu ei de gât, singuri împotriva tuturor!... cunoaşteţi refrenul. L-au cântat toţi. Dar Petrescu e maestrul cântăreţ. E de Scala din Milano. Şi ştie de ce.
Oameni buni, dar cam străbuni
CFR şi FCSB au cunoscut, ambele, momente de panică în acest sezon. Campioana a pedalat în gol 4 meciuri la început de an şi când ziceam toţi hop!, c-o prinde din urmă turma lui Gigi, necazul a sărit în cealaltă barcă.
FCSB a trecut prin patru partide oribile, 4 non-meciuri, minus ultimul minut al ultimului joc când junele Popescu a scos o perlă din bocanc. Petrescu ştie că aşa ceva i se mai poate întâmpla oricui. "Oricui" însemnând lui. Nici nu trebuie atâtea întâlniri ratate, de ajuns ca să feştelească două şi se trezeşte cu adversarul în cârcă.
În plus, îşi ştie muşteriii. Sunt oameni buni, dar cam străbuni. La ultimele meciuri, media de vârstă a titularilor a fost cu 3 ani mai mare la CFR faţă de FCSB. Într-un astfel de maraton, se pune. O fi jucând teatru Petrescu, dar asta pentru că ştie că oricând spectacolul poate vira din comedie în tragidramaturgie.
Cutia cu bomboane-diamante
Posibilitatea încă reală a schimbării destinului ţine şi de calitatea celor de la FCSB. Dacă această echipă, în ciuda dezorganizării pe care o acuză mai toţi şi a deciziilor luate cu telecomanda, se află încă în joc, răspândind o ameninţare reală, asta e graţie calităţii şi entuziasmului jucătorilor. Nu e sigur că va fi de ajuns, dar e destul pentru a întreţine suspansul şi suflarea în ceafă.
FCSB e precum cutia de bomboane a lui Forrest Gump. Cu diferenţa că proprietarul nu vrea să găsească dulciuri, ci diamante.
Ei bine, aici stă şansa CFR-ului! Că se mulţumeşte cu puţin. Un titlu, o Europă, mizilicuri. Nu cere 100 de milioane pe Petrila. În Ardeal, până şi mersul spre ridicol e mai cătinel.
{{text}}